Eduardo este cel mai dorit tânăr fotbalist al planetei. Puștiul celor de la Rennes este noua senzație din fotbalul european. La 18 ani, mijlocașul francez are toată lumea la picioare. Evoluțiile lui spectaculoase în tricoul celor de la Rennes l-au adus în atenția celor mai puternice echipe de pe continent.
Mai mult ca sigur, în această vară, gruparea franceză va trebui să facă față unor oferte importante pentru Camavinga. Mai ales că acesta s-a impus și în naționala Franței, campioana mondială. A devenit o piesă importantă în mijlocul „cocoșilor”, alături de starul Paul Pogba.
Din momentul în care tânărul de origine angoleză a debutat în tricoul celor de la Rennes, Camavinga a impresionat pe toată lumea. Tânărul este un mijlocaș puternic, capabil să acopere toată zona mediană și care nu ezită să intre în dueluri tari cu adversarii. Dar Eduardo nu este doar un jucător de profil defensiv. Internaționalul francez dispune de o tehnică foarte bună și, nu de puține ori, a creat avantaj în atac. Foarte multă lume l-a comparat deja cu Paul Pogba, iar asta a atras deja interesul unor cluburi mari. Real Madrid și Bayern Munchen l-au inclus deja în planurile de transfer pentru la vară și pregătesc deja oferte importante.
Cel mai mare fan este Zinedine Zidane. Antrenorul Realului l-a dorit mult pe Paul Pogba, dar Realul a refuzat să plătească suma cerută de United. Cu toate acestea șefii clubului s-au reorientat și au pus ochii pe Camavinga. Jucătorul celor de la Rennes ar costa și el o sumă importantă, aproximativ 60 de milioane de euro. Cu toate acestea Zidane preferă să investească într-un fotbalist de mare viitor.
Mijlocașul celor de la Rennes se bucură de interesul stârnit în jurul lui. Camavinga știe că și PSG este interesată de serviciile lui, dar ar prefera să plece într-un alt campionat. O mutare nu se va petrece oricum mai repede de vară. Fotbalistul dorește să rămână la Rennes cel puțin până la finalul sezonului, poate chiar și mai mult.
„Sunt calm, nu mă las purtat de val. Este bine când echipe mari te doresc, dar nu îmi fac planuri. Sunt la Rennes, îmi place aici, aștept finalul sezonului. Iar în vară ne vom așeza la masă și vom analiza ce se întâmplă” a declarat jucătorul pentru presa din Franța.
Fotbalistul a marcat un gol și o pasă de gol în cele 17 meciuri jucate în acest sezon.