Fabulosul Ronnie O’Sullivan a reușit ceva nemaivăzut la Campionatul Mondial de Snooker. Englezul a ajuns deja în semifinale

27 04. 2022, 18:08
Ronnie O’Sullivan scrie istorie în cadrul Campionatului Mondial de Snooker 2022

În această perioadă, la Teatrul Crucible din Sheffield, se desfășoară Campionatul Mondial de Snooker 2022. Ronnie O’Sullivan are o evoluție de excepție și s-a calificat în semifinalele competiției. Cu această ocazie englezul a stabilit un nou record uluitor.

Ronnie O’Sullivan scrie istorie la Campionatul Mondial de Snooker 2022. Englezul a stabilit un nou record uluitor

În perioada 16 aprilie – 2 mai, la Teatrul Crucible din Sheffield se desfășoară Campionatul Mondial de Snooker 2022. Ronnie O’Sullivan este unul dintre favoriții competiției și nu a dezamăgit așteptările.

Englezul a avut un parcurs excelent și s-a calificat în semifinalele competiției. O’Sullivan l-a învins lejer pe Stephen Maguire și și-a asigurat locul în penultimul act. În semifinale, O’Sullivan îl va înfrunta pe câștigătorul partidei dintre Jack Lisowski și John Higgins. Cu această ocazie, cel poreclit ”racheta” va stabili un nou record uluitor. Aceasta va fi cea de a 13-a semifinală la un Campionat Mondial din cariera sa. Dacă va triumfa în ultimul act de la Sheffield, Ronnie O’Sullivan va ajunge la 7 trofee de campion mondial cucerite, egalându-l astfel pe Stephen Hendry.

Ronnie O’Sullivan, sfaturi pentru Emma Răducanu

Emma Răducanu a uimit lumea tenisului atunci când a câștigat turneul de la US Open 2021, deși a venit din calificări. Britanica nu a pierdut niciun set și a devenit una dintre cele mai surprinzătoare campioane ale tenisului. După turneul fabulos din America, pentru Emma au urmat rezultate foarte slabe.

Ronnie O’Sullivan, fan declarat al Emmei Răducanu, a dezvăluit că este foarte îngrijorat de cum evoluează sportiva cu origini românești. Ronnie și-a amintit că a devenit campion mondial în 2012 și 2013, după ce a apelat la serviciile un cunoscut psihiatru. O’Sullivan a început colaborarea cu Steve Peters în 2011, iar rezultatele s-au văzut imediat. Legendarul jucător de snooker i-a recomandat Emmei să apele cu înceredere la serviciile acestui specialist, pentru a putea trece mai ușor peste presiunea imensă resimțită după succesul de la US Open..

O urmăresc foarte atent pe Emma Răducanu şi vă spun că sunt foarte îngrijorat pentru ea. Se pune o presiune imensă pe umerii ei.

Cel mai bun lucru pe care poate să îl facă e să îl sune pe psihiatrul sportiv Steve Peters, el are abilitatea să o îndrume spre ce trebuie făcut. Emma nu are nevoie să i se spună cum să lovească mingea sau ce strategie să adopte în partide, ci are nevoie de un om care să o înveţe să îndepărteze presiunea pe care o simte.

O iubesc pe Emma şi vă spun că, dacă îl va include pe Steve Peters în echipa ei, ar fi cel mai bun lucru pe care l-ar face”, a declarat Ronnie O’Sullivan pentru eurosport.ro.