Moldovan e așteptat la Madrid pentru vizita medicală. Va fi ulterior prezentat oficial de Atletico.
Gigantul din La Liga va plăti 800 000 de euro în schimbul său. Acesta va fi și salariul lui Moldovan în primul sezon. Ulterior, suma va crește gradual până în ultimul an de contract. În total, Moldovan va ajunge să câștige nu mai puțin de 5 milioane de euro în 4 ani și jumătate la Atletico.
Fabrizio Romano, jurnalistul italian specializat în tranferuri, a dezvăluit într-o postare făcută la ora 6 dimineața implicațiile mutării lui Moldovan la Atletico. Portarul naționalei îi va lua locul ca „asistent” al lui Oblak lui Ivo Grbic. Portarul croat n-a prins niciun minut în campionat sau în Cupă în acest sezon. El va fi vândut pe 2,5 milioane de euro la Sheffield United, în Premier League. Astfel, scenariul care anunța că Atletico ar putea să-l trimită împrumut pe Moldovan la Rapid până la finalul actualei stagiuni pică definitiv.
Moldovan a jucat ultimul său meci pentru Rapid contra FCU Craiova. Portarul de 25 de ani e așteptat la Madrid pentru finalizarea transferului său la Atletico. Șucu vrea să-l trimită în Spania cu avion privat pentru ca oficialii lui Atletico să vadă respectul de care s-a bucurat portarul în Giulești.
„Pentru Moldovan, acest transfer este un lucru extraordinar. Nu știu de ce considerați că 800.000 de euro este o sumă mică. Dacă transferul se perfectează, atunci Horațiu pleacă de aici cu stil.
Va veni un portar de mare calitate în locul lui. În clipa de față, am primit doar informarea că sunt interesați să activeze clauza și urmează să negocieze cu jucătorul. Dacă pleacă, o să încercăm să găsim o soluție să-i închiriem un avion privat. Vrem să vadă spaniolii cât de mult îl respectăm, iar el să meargă acolo cu stil”, a spus Șucu la finalul partidei nebune dintre Rapid și FCU Craiova, câștigată în prelungiri de alb-vișinii cu 4-3.