Dinamo și suporterii echipei visează să se mute, pentru restul sezonului de Liga a 2-a, pe stadionul „Arcul de Triumf”.
Mai mult, formația din „Ștefan cel Mare” chiar a vândut abonamente pentru actuala stagiune, 2022-2023, pe arena de la capătul tramvaiului 41.
Administratorul special, Vlad Iacob, a subliniat că echipa va merge acolo cât de curând.
Dinamo va juca, până în 2024, pe stadionul „Arcul de Triumf” și pentru meciurile importante, de ce nu, pe Arena Națională”, declara Vlad Iacob, pentru sport.ro, la finalul lunii iulie.
Consilierul acestuia, Dorin Iacob, de asemenea, a menționat că, momentan, singurul impediment care stă în mutarea „câinilor” pe acel stadion este schimbarea gazonului.
Cei care au pus gazonul mai au de așteptam cam 20 de zile pentru a putea fi pus în exploatare, ceva de acest gen. Avem încredere mare că putem să jucăm acolo și premise că se va întâmpla. Acest lucru nu ține, însă, de situația de la Dinamo.”
Playsport.ro l-a contactat pe Alin Petrache, președintele Federației Române de Rugby. Acesta a menționat că, în nicio secundă, nu s-a pus problema schimbării gazonului.
În schimb, iarba de pe „Arc” a intrat într-un proces de regenerare din cauza numărului mare de meciuri disputate aici.
Nu, cum să fie schimbat gazonul pe „Arcul de Triumf”? A intrat într-o regenerare de 30 de zile, pentru că am avut turnee importante pe el. Trebuie să fie readus la o suprafață normală de joc. Ars nu a fost, doar tocit, deoarece au fost 24 de echipe pe el. Am stabilit cu cei care fac mentenanța că, 30 de zile, să nu fie niciun fel de activitate pe el. E destul de delicat. De-asta mă și întreb uneori cum ar putea să joace toate echipele acelea multe care și-au exprimat intenția pe „Arc”. Ieri arăta extrem de bine. Au mai rămas cam 10 zile, iar după e bun de joc.”
Mai mult, acesta a subliniat că, după cele 30 de zile de mentenanță, arena va fi dedicată naționalei de seniori de rugby. „Stejarii” sunt calificați la Cupa Mondială din 2023, ce se va organiza în Franța.
În acest sens, vor începe pregătirea, prin meciuri internaționale, în ceea ce privește turneul mondial.
Intrăm în program de pregătire pentru Cupa Mondială. Echipa națională de rugby are 12 meciuri internaționale în perioada următoare, toate pe „Arcul de Triumf”.”
Într-un demers marca Playsport.ro, în urmă cu aproximativ două săptămâni am prezentat imagini foto și video cu iarba de pe „Arcul de Triumf”. Perfect vizibil, aceasta prezenta zone arse. Alin Petrache a menționat că era tocit.
Miercuri, 24 august, Playsport.ro a fost, din nou, la micuța arenă. Din imaginile surprinse, progresul este vizibil ochiului.
Gazonul de pe „Arcul de Triumf” nu mai prezintă zone „portocalii”, arse/tocite, precum în urmă cu două săptămâni.
Tuns uniform, covorul de lângă sediul Federației de Rugby are o culoare mult mai vie.
Dinamo primește vizita celor de la Unire Dej sâmbătă, de la ora 11.30. „Câinii” sunt programați pentru prima oară „la matineu”.
Într-o postare pe social media, clubul din Capitală a anunțat punerea în vânzare a biletelor pentru meciul din Ilfov. Prețurile variază între 15, 25 și 40 de lei, în funcție de locul în care este achiziționat biletul.
Suporterii, însă, sunt nemulțumiți de faptul că echipa va juca, din nou, la Clinceni.
Următoarea partidă se joacă sâmbătă, de la 11.30, tot la Clinceni! Se cam amână debutul pe „Arcul de Triumf”, sperăm că nu e pe termen lung. Dl. președinte Iacob? Hai Dinamo!”, se anunță într-un mesaj postat pe pagina Peluza Cătălin Hîldan-Dinamo.