Antrenorul echipei Universitatea Cluj, Erik Lincar (43 de ani), a spus că nu ar putea lucra la un club precum FCSB.
Lincar este un antrenor care nu acceptă să primească ordine din partea conducerii. Aflat în prezent pe banca clubului „U” Cluj, fostul mijlocaș nu vrea să ajungă vreodată la o grupare unde patronul decide primul 11.
Erik Lincar a spus clar că n-ar putea lucra la FCSB, dar în schimb ar fi dispus să accepte o ofertă de la Steaua. Fost jucător în Ghencea, Lincar a fost invitat în cadrul emisiunii PlaySport Live:
Eu am jucat pe Ghencea cu 30.000 de suporteri în spate, toți țineau cu o singură echipă. Acum sunt două tabere și asta mă doare foarte mult. Până nu se va ajunge la o singură echipă, ceea e aproape imposibil, acest subiect este închis pentru mine. Asta nu înseamnă că nu pot să antrenez CSA Steaua. La FCSB e mai complicat, nu intru în categoria respectivă de antrenori.
Eu sunt foarte transparent, nu am nicio problemă. Puteam să antrenez de multe ori în Liga 1, dar pentru mine este important să fie un mediu în care să pot profesa. Dacă acest mediu nu mi se oferă, prefer să merg la echipe mai slab cotate, dar unde să-mi pun în practică meseria și ideile. Dacă nu există o colaborare, o comunicare, și dacă nu sunt lăsat să-mi alcătuiesc echipa, atunci e complicat să intru într-o situație de genul acesta.
Eu mi-am retezat câteva oportunități de câțiva ani (râde). Am fost un tip norocos, peste tot am fost lăsat să-mi desfășor activitatea așa cum am considerat. De 7-8 ani nu mai am niciun ideal să antrenez unele echipe. Nu sunt simpatizat de multă lumă, dar mă interesează doar cariera mea. Vreau să am cât mai multe performanțe”, a spus Erik Lincar, în direct la PlaySport Live.
„U” Cluj se află în cursa pentru promovarea directă în Liga 1. Elevii lui Erik Lincar au 54 de puncte și se află la trei lungimi de liderul Petrolul.
Hermannstadt se află pe locul 2, cu 56 de puncte, dar sibienii au un meci în plus. În această rundă, Universitatea Cluj va primi vizita celor de la Unirea Slobozia.
În Liga 1 promovează direct primele două clasate. Locurile 3 și 4 merg la barajul de menținere/promovare cu echipele din Liga 1.