UPDATE. OFICIAL. CFR Cluj și-a adus jucător din Ucraina. Mijlocașul a ajuns în Ardeal și a fost prezentat

Radu Bordei Justin Gafiuc 15.03.2022, 14:38
UPDATE. OFICIAL. CFR Cluj și-a adus jucător din Ucraina. Mijlocașul a ajuns în Ardeal și a fost prezentat

UPDATE. La scurt timp după ce Playsport a oferit informația în exclusivitate, CFR Cluj a confirmat oficial că Lovro Cvek va juca la campioana României.

“Fotbalistul în vârstă de 26 de ani a evoluat până acum câteva săptămâni la Zorya Luhansk, în Ucraina, echipă pentru care a bifat 52 de meciuri. Anterior experienței din Ucraina, Lovro a mai jucat în Slovacia la FK Senica, în Slovenia la NK Celje, NK Aluminij și DNŠ Zavrč, dar și în țara natală la NK Varazdin. Îi dorim multă baftă și cât mai multe realizări la CFR Cluj”, este comunicatul campioanei Ligii 1.


ȘTIRE INIȚIALĂ

Dan Petrescu nu se oprește din transferuri, iar campionii sunt gata să oficializeze ultimul jucător adus de CFR Cluj. Este vorba de un fotbalist care s-a duelat, în acest sezon, cu Roma lui Jose Mourinho. Acum, însă, jucătorul care era legitimat la Zorya, în Ucraina, a fugit de război. Iar acum vine să ajute la aducerea titlului în Gruia.

Fotbalist care a fugit din Ucraina, adus de CFR Cluj. Mijlocașul a jucat în Europa, în acest sezon

Lovro Cvek este un mijlocaș defensiv croat de calitate, care a fost adus la cererea lui Dan Petrescu. Fotbalistul a jucat până acum la Zorya Lugansk, în Ucraina.

Dar, din cauza războiului declanșat de Rusia, acesta a ales să plece, alături de alți fotbaliști străini. Mijlocașul de 26 de ani venise în Ucraina în ianuarie 2020, de la Senica.

Trupa din Ucraina le-a plătit croaților 300.000 de euro, iar jucătorul este cotat acum la 800.000 de euro. Croatul mai avea contract până în iunie, dar acum a profitat de directiva dată de UEFA pentru stranierii care evoluau în Ucraina. Aceștia pot semna cu alte cluburi și CFR-ul a profitat. În Ardeal, Lovro urmează să aibă un salariu lunar de 10.000 de euro, menționează sursele Playsport. 

Lovro Cvek (stânga), alături de Marius Bilașco

Dan Petrescu mai căuta un jucător care să ajute la mijlocul terenului, de aceea va fi mulțumit de acest transfer. Pentru că Lovro Cvek este capabil să evolueze și pe postul de fundaș central, așa că îi oferă antrenorului mai multe opțiuni.

Fotbalistul a ajuns deja în Gruia, unde urmează să fie prezentat oficial. Croatul a fost preluat de Marius Bilașco, oficial al campionilor.

Dan Petrescu l-a felicitat pe Deac, după meciul cu Voluntari. „Ne-a salvat”

Rivalele CFR-ului au sperat că echipa ilfoveană va încurca campioana, mai ales că a condus în Gruia. Iar Dan Petrescu a respirat ușurat. 

Un meci îl câștigă toată echipa, nu doar 2-3 jucători. Voluntariul a arătat bine, ca de obicei, ne-au surprins pe contraatacuri rapide. Nu au fost ocazii multe, dar tot ne-au pus probleme.

Am schimbat la pauză, am dat gol, apoi s-a jucat doar într-o direcție. Din păcate a venit o eroare mare, la golul lor, a fost eroarea lui Susic.  Dar a venit o reacție extraordinară, pentru că nu este ușor să fi egalat în minutul 69, apoi să înscrii repede. Dar când îl ai pe Deac în echipă, totul este posibil. Un gol fantastic. O victorie meritată, după un meci greu. De acum înainte, toate vor fi pe muchie de cuțit, a explicat Dan Petrescu, imediat după victoria cu Voluntari

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622