FCSB joacă, după câțiva ani, un nou play-off pentru participarea în grupele unei competiții europene. În ultimele două sezoane, formația din Berceni a dezamăgit, pe rând, cu diverse formații din Cehia sau Kazahstan. Totuși, parcursul european din acest sezon pare că duce într-un singur loc: grupele UEFA Conference League. Acolo mai pot ajunge și Universitatea Craiova sau CFR Cluj.
În acest sens, interesul pentru tichete la meci este imens. În prima oră de când s-au pus la dispoziție, suporterii echipei au achiziționat aproximativ 15.000.
Din informațiile Playsport.ro, până joi dimineață, în ziua meciului, s-au vândut 28.000 de bilete din totalul de 31.000 disponibile. De asemenea, sursele Playsport.ro menționează că, începând cu ora 11.00, vor fi disponibile și ultimele 3000 de tichete. Acestea pot fi luate exclusiv de la casele de bilete de la Arena Națională.
UEFA a decis suspendarea celor două peluze de pe cel mai mare stadion al țării pentru partida cu norvegienii. Mai mult, clubul condus de Gigi Becali a fost amendat cu 45 de mii de euro.
FCSB a fost judecată de UEFA din cauza unui steag din Peluza Nord. Potrivit oamenilor de la Nyon, acesta ar fi afișat un simbol neo-nazist. În minutul 18, observatorul UEFA a cerut ca steagul respectiv să fie scos din peluză. Astfel, vicecampioana țării poate realiza un sold-out fără să socotim peluzele.
Din păcate, interesul major pentru partidă reprezintă un prilej bun pentru anumite persoane de a face un mic profit. Astfel, potrivit gsp.ro, miercuri (n.r. – 17 august), la ora prânzului, se depășise pragul de 22.000 de bilete vândute, dintre care circa 18.000 în regim online. Doar că în aceste condiții, au reapărut și anumite practici de care am crezut că am scăpat în fotbalul românesc.
Conform sursei citate, așa-numiții „bișnițari” au ieșit la rampă cu ocazia meciului tur dintre FCSB și Viking. Aceștia, însă,„operează”, mai nou, în mediul online. Ei ar vinde bilete la prețuri și de trei ori mai mari decât cele practicate de clubul roș-albastru pe site-ul oficial.
Astfel, pentru un bilet la tribuna 2, inelul 1, pe site-urile de vânzări online se solicită și 150 de lei. Asta în condițiile în care el a putut fi achiziționat de pe site-ul oficial al vicecampioanei la prețul de 50 de lei. Același lucru se întâmplă și cu biletele la inelul 3 al tribunei a doua. Acestea au putut fi cumpărate cu 30 de lei de pe site-ul oficial, iar acum s-ar cere în schimbul lor și 90 de lei.
Există și un caz ceva „mai fericit”, acela în care un bilet la tribuna 2, inelul 1, luat la 50 de lei, este vândut acum pe internet cu „doar” 100 de lei, adică un preț dublu față de cel practicat de club.