EXCLUSIV. Steliano Filip a semnat cu o formație din prima ligă a Ungariei. Fostul căpitan din „Ștefan cel Mare” va fi coleg cu un român crescut de Hagi

Bădulescu Silvian Cătălin Mureșanu 29.11.2022, 18:40
EXCLUSIV. Steliano Filip a semnat cu o formație din prima ligă a Ungariei. Fostul căpitan din „Ștefan cel Mare” va fi coleg cu un român crescut de Hagi
  • Steliano Filip (28 de ani) și-a găsit, într-un final, echipă. Fostul fotbalist al celor de la Dinamo a semnat cu Mezokovesdi SE, formație din prima ligă a Ungariei, conform Playsport.ro. Ultimul meci oficial jucat de fundașul stânga datează din 29 mai, returul barajului de promovare/retrogradare cu „U” Cluj”. Fotbalistul din Buzău a stat, preț de jumătate de an, fără angajament după despărțirea de „câini”.
  • Steliano Filip și-a găsit echipă în prima ligă a Ungariei

    Steliano Filip, ultima oară legitimat la Dinamo, și-a găsit, într-un final, angajament. Fundașul stânga a semnat cu Mezokovesd, locul 9 din prima ligă a Ungariei, pe o perioadă de doi ani și jumătate.

    Fotbalistul din Buzău, crescut la LPS Banatul Timișoara, a disputat ultimul meci oficial pe 29 mai. Atunci, jucătorul era legitimat în „Ștefan cel Mare” și bifa 17 minute în returul barajului de retrogradare/promovare cu „U” Cluj.

    Au trecut, astfel, șase luni. În toată această perioadă, fotbalistul cu șapte meciuri la naționala României a fost liber de contract. El are șansa să debuteze pentru noua echipă de-abia în 2023.

    Primul meci oficial programat pentru Mezokovesd este împotriva celor de la Puskas Academy, pe 28 ianuarie. În lotul noii sale echipe, Filip se va întâlni cu încă un român: Arpad Tordai (25 de ani)

    Portarul, crescut la Academia de Fotbal „Gheorghe Hagi”, se află din 2021 în Ungaria.

    Dinamo, pas fals în lupta pentru play-off

    În timp ce Steliano Filip va reveni pe teren, în prima ligă din Ungaria, Dinamo, echipa la care a bifat aproape 200 de partide oficiale, continuă lupta pentru play-off în liga secundă.

    „Câinii” lui Ovidiu Burcă au călcat, însă, strâmb la Iași. În deplasarea din Moldova, bucureștenii au pierdut, la limită, scor 1-0 după eurogolul marcat de Cătălin Hlistei, fostul jucător de la Rapid.

    În acest context, o clasare în play-off ar însemna un miracol pentru formația din „Groapă”. După 15 runde, Dinamo ocupă poziția a 11, cu 21 de puncte, la patru lungimi de locul 6, ocupat de Miercurea Ciuc.

    Etapa următoare, sâmbătă, de la ora 13.15, alb-roșiii se deplasează la Brașov. Ultimul meci al anului se va disputa marți, 6 decembrie, la Buzău. Dinamo joacă cu Unirea Slobozia în ultimul meci din grupele Cupei României.

    Liga a 2-a se reia în 2023. Formația din capitală va mai avea de disputat, în noul an, meciuri cu Unirea Constanța (acasă), CSC 1599 Șelimbăr (deplasare) și Politehnica Timișoara (acasă).

    Ulterior, Liga a 2-a se va împărți: primele șase clasate merg în play-off, pe când următoarele formații din clasament vor fi împărțite în două play-out-uri.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622