Să-l prinzi pe Cristi Săpunaru la un interviu de dimensiunea unei reprize e ca și cum, pe nepusă masă, ai găsit punguța cu doi bani în mijlocul drumului. Căpitanul Rapidului nu e chiar prieten cu ideea de a sta la taclale în fața microfonului, dar acum, după o sesiune de refacere la complexul FRF de la Mogoșoaia, ne ascundem de ploaie sub copertina tribunei de la terenul principal și pornim a povesti vrute și nevrute.
Picăturile de ploaie șușotesc pe fundal, iar bărbatului care tocmai a împlinit 38 de ani parcă îi dă inima ghes să-și calce pe o promisiune și să se reîntoarcă în baza de pregătire a naționalei în calitate de jucător convocat. E una dintre temele preferate după venirea lui Iordănescu junior pe banca ”tricolorilor”, revine sau nu revine Săpunaru la lot?, iar giuleșteanului îi place să țină subiectul cald. Adică e loc de întors!
”Am schimbat câteva cuvinte cu Edi, a rămas să bem o cafea și să vedem ce putem face. Dacă mai e nevoie de mine, dacă mai pot ajuta cu ceva. N-am luat încă o decizie fermă. E mai bine pentru amândoi să purtăm o discuție clară înainte de a trage o concluzie”, spune Cristi. Aruncă și un misterios ”Vedem!” atunci când vine vorba despre potențiala sa participare la meciurile oficiale din iunie din Liga Națiunilor, prima acțiune la care ar putea îmbrăca din nou tricoul reprezentativei.
E vorba despre aventura a patru meciuri în 11 zile, Muntenegru (d) – Bosnia (d) – Finlanda (a) – Muntenegru (a), dar Săpunaru te lasă cu gura căscată când zice că habar n-are cu cine suntem în grupă: ”Mi-a scăpat treaba asta! Mi-a stat capul numai la Rapid!”.
Îi spunem viitorii adversari: ”E o serie pe care o putem câștiga. Sincer însă, nu cred că era nevoie de competiția asta. Avem campionat, cupă, cupe europene, fotbalistul când se mai odihnește? Mă refer aici în special la latura mentală, nu la cea fizică”.
Are voce de lider sindical și când vorba alunecă spre fotbaliștii neplătiți cu lunile în prima ligă din România. ”E total absurd să nu le dai banii jucătorilor după ce-i angajezi. Ar trebui ca LPF să ceară cluburilor să depună înainte în bancă salariile și atunci nu mai apare nicio problemă. Vi se pare normal ce se petrece la Mediaș sau la Clinceni? Discutăm chestiile astea la AFAN și aș susține o întâlnire între reprezentanții echipelor și ai fotbaliștilor, să ne punem cu toții la masă să vedem ce-i de făcut, fiindcă sunt tot mai puține formațiile care achită la zi salariile”, afirmă Săpunaru.
Nu se recunoaște în figura de rebel al Ligii 1: ”Au fost unii mai răi decât mine și nu s-a mai discutat atât despre ei. Dar de ce să fiu băiatul cel rău? Ce rău am făcut?”. Ar fi, bunăoară, câteva episoade petrecute chiar în acest sezon care l-au adus în prim-plan pe Săpunaru cel nervos.
Schimbul de replici cu arbitrul Istvan Kovacs de la partida FCSB – Rapid 3-1? ”Acolo s-a înțeles altceva. Am vrut să spun că mai avea puțin și ne dădea afară din țară după ce i-am zis că nu sunt ca alții și să nu mă trateze într-un anumit mod. Am realizat însă că am greșit, și el a greșit, am stat de vorbă și ne-am împăcat. Chiar îl apreciez ca arbitru. Avem nevoie unii de alții și trebuie să ne respectăm reciproc”.
Sticla aruncată din tribună la partida cu Craiova lui Mititelu și replica verbală servită după incident? ”M-a deranjat episodul fiindcă obiectul a zburat pe lângă mine venind din zona oficialilor. Dacă era o partidă cu spectatori, oamenii mai lansează o brichetă, o sticlă. Le iei frumos și le pui în afara terenului, pentru că nu te poți certa cu 20.000 de suporteri. Dar când e un meci fără public și te trezești cu astfel de proiectile dinspre conducători se schimbă datele problemei”.
De ce a dat tonul injuriilor galeriei după eșecul din Capitală cu CSU Craiova, 1-2? ”Și noi suntem înjurați prin alte părți. Eram supărat fiindcă pierdusem un derby, dar nu văd ce mare prostie am comis. S-a întâmplat acel moment, OK, dar nu cred că m-ați auzit vreodată pe mine să vorbesc urât despre vreo echipă la un interviu”.
”Nu regret nimic și n-aș schimba deloc ceva în cariera mea”, concluzionează Săpunaru, care trece două evenimente în vârful satisfacției din anii petrecuți pe gazon: ”Trofeul Europa League cucerit cu Porto în 2011 și victoria cu 5-1 obținută în fața Stelei în 2010”.
Cu trupa roș-albastră au ieșit mereu scântei: ”Rapidul e echipa mea de suflet, e normal ca rivalii să mă considere dușman. Din cauza asta mai apar certuri și scandări”.
Se amuză pe marginea recentei declarații a lui MM Stoica: ”Ar fi trebuit să mă invite și pe mine la inaugurarea noului stadion ca să exerseze și înjurăturile”.
Răspunsul lui Cristi: ”Nu era nevoie să le exersăm. Tribuna le știe, stați liniștiți! Meme are tot timpul ceva de comentat. Nu mai contează ce-a fost. Dacă-l văd pe stradă, îi dau bună ziua, că-l cunosc. Atâta tot!”.
E încă entuziasmat de festivitatea de la redeschiderea Giuleștiului: ”Un așa eveniment prinzi o dată în viață. Suntem fericiți că ne-am întors acasă, unde ne simțim cel mai bine. Ați văzut cum au stat șapte ore suporterii în tribune, să se bucure. Nu știu la ce alte cluburi s-ar mai fi întâmplat asta”. Anunță și dorita recompensă din partea echipei: ”Vrem să prindem pozițiile 7-8 din play-out și apoi să ne gândim la locul din Conference League”.
Miza cea mare va fi însă sezonul viitor, când Rapidul va sărbători centenarul: ”Ne obligă. Obiectivul clar o să fie intrarea în play-off”. Se bazează mult și pe calitățile puștiului Rareș Ilie, om de bază la lotul U19, proaspăt calificat la Euro: ”Seamănă foarte mult cu Pancu în tinerețe. E un băiat inteligent, își dorește să progreseze, muncește, e concentrat sută la sută la fiecare meci. Asta îl va ajuta mai departe”.
Nu e de acord cu ideea că fotbalul românesc traversează o criză prelungită: ”Avem tineri talentați și cel mai bun lucru pe care l-am putea face cu toții, jucători, conducători, jurnaliști, public, ar fi să ajutăm să creștem, nu doar să dăm la cap unuia și altuia. Dacă tot timpul criticăm, nu ajungem nicăieri. Trebuie să avem grijă de acești copii. Sigur că, după ce pleacă peste hotare, contează la fiecare mentalul, caracterul, cât de pregătit e să înfrunte provocările din fotbalul occidental”.
Oferă propriul exemplu extras din perioada după transferul la Porto: ”Mi-au trebuit șase luni de acomodare. Mi-am pus serios întrebarea ce vreau să fac în carieră. Să joc la un club mare sau să revin în țară. Și atunci am găsit singur răspunsul la întrebarea asta, nimeni nu te va sprijini mai bine decât tu însuți”.
Când are de gând să agațe ghetele în cui? ”O să mă duc acasă și o să discut cu corpul meu să vedem ce-mi zice. Voi mai juca atât timp cât mă vor mai ține picioarele”. Râde copios la întrebarea dacă există o concurență între el și Tamaș cu miza ”cine amână mai mult retragerea”. ”Uite, chiar nu m-am gândit la asta, dar e o treabă mișto! O să-l sun să vorbesc puțin cu el!”.
Se aprinde însă când pe agendă apar escapadele celebre ale lui Gabi de la Voluntari: ”E problema lui ce face omul în timpul liber. Nu l-am văzut niciodată pe Tamaș să intre cu băutură pe teren și n-am remarcat să aibă în mână vreun pahar de bere la un corner. Foarte bine că se distrează, dar când e pe teren dă sută la sută. N-ai ce să-i reproșezi. Și atunci de ce să-l judece lumea pentru faptele lui extrasportive? În copilărie, când idolul meu era Pancu, mă interesa și rămâneam cu gura căscată datorită a ceea ce făcea pe gazon. Nu-mi păsa de viața lui privată”.
Vine însă cu o povestioară de culise din Portugalia: ”O singură dată am trăit la Porto un episod mai sensibil cu fanii. Era ziua unui coleg, au venit acolo și șefii galeriei, care, pe la miezul nopții, ne-au luat la întrebări. ‘Cât mai stați? Gata, mergeți acasă, că mâine aveți antrenament!’. ‘Să trăiți!’. Era o presiune teribilă. Dacă băteai 30 de etape și pierdeai cu Benfica, nu mai ieșeai din casă. E vorba aici despre o mentalitate de victorie, pe care vreau s-o văd și la Rapid”.
Apropo însă de viața privată. Cum își omoară căpitanul Rapidului clipele de pauză? ”Îmi plimb labradorul, joc un tenis cu piciorul, stau cu familia, merg la pescuit la Hagiești, lângă București, la balta prietenului Viorel Nicoară. Am scule, tot ce trebuie. Mă descurc. Când sunt la pește, prefer o bere, nu vin”.
Slalomăm mai departe printre amintiri și ajungem la cei mai ai naibii adversari pe care i-a întâlnit în carieră. Pe primul loc tronează Cristiano Ronaldo: ”Cel mai complet fotbalist împotriva căruia am jucat. Tehnică, viteză, forță, lovitură de cap, șut. Sunt convins că poate duce în spate Portugalia la Mondiale până spre fazele superioare. E naționala mea favorită de la turneul final. Urmează la rând Drogba, un ‘dulap’ în care dădeai degeaba ca să-l necăjești. Nicio șansă! Vine apoi Rooney, care nu se oprea niciodată. Și te lovea mai rău decât un fundaș!”.
Discuția migrează involuntar și spre foștii săi antrenori. Olăroiu? ”Excepțional, merita să fie mai sus. Sigur, a fost alegerea lui să lucreze în zona arabă, dar poate activa lejer în Italia, un fotbal după care e înnebunit. M-a întrebat multă lume dacă l-aș vedea la națională, dar îl consider mai mult pentru club. La fel Șumudică!”.
Șumudică? ”Bun, dar știți că le mai are pe ale lui! Dar și-a demonstrat calitatea. A cucerit un titlu în România, a fost desemnat antrenorul anului în Turcia, e în continuare respectat acolo”.
Villas Boas, totemul său de la Porto? ”E modelul de tehnician pe care aș vrea să-l urmez când mă voi apuca de această meserie. Știa să colaboreze cu jucătorii, ce și cum să le ceară, antrenamente frumoase, nu făcea distincție între cei din lot, îi trata pe toți la fel. Prin abordarea asta am câștigat cam tot ce se putea în sezonul nostru de grație”.
Dar Daum, omul care, la debutul pe bancă cu Muntenegru, 1-1 la Cluj, l-a distribuit pe Săpunaru într-un rol neobișnuit, mijlocaș defensiv, expunându-l unei seri șifonate? ”Nu-mi cereți să vorbesc despre acea perioadă, pentru că ar însemna să spun și bune, și rele. N-ar fi, totuși, corect, față de acel om, care a venit în România încercând să ajute naționala. Nu s-a putut, asta e, nu a fost doar vina lui, ci a tuturor celor implicați în ratarea calificării. Dacă arătăm mereu cu degetul spre alții, înseamnă că noi nu greșim niciodată?”.
Pentru Cristi, naționala a însemnat însă, firește, și Euro 2016, ultimul turneu final bifat de ”tricolori”. ”E cel mai frumos moment trăit în tricoul României. N-am cum să uit meciul de debut cu Franța, când trebuia să se termine 1-1, pentru că a fost acolo un fault la al doilea gol al gazdelor. Și n-am cum să uit nici dezamăgirea de la partida cu Albania, când ne-am pus singuri presiune pe umeri. Știam că făcusem două partide bune înainte, a treia urma să ne aducă o calificare mult dorită, dar a ieșit pe dos. Din păcate, nu mai putem întoarce timpul”.
Dar viitorul cum arată profesional și pe zona de business? ”Sigur, visez să și antrenez Rapidul cândva. Iar cu investițiile nu m-am grăbit. Am purtat o discuție cu soția, că ea e creierul în materie de afaceri. O să ne gândim la ceva după ce mă las. Nu mă simt însă un om bogat în termeni financiari, ci bogat ca sportiv. Mă simt împlinit prin tot ceea ce am realizat în carieră. Ce înseamnă bogăția? Azi ai bani, mâine nu-i mai ai. Important e ce lași în urma ta”.
Încheiem cu câteva vorbe despre mult așteptatul sistem VAR, care va avea viață grea pe arena de lângă podul Grant: ”Oricum, nu sunt adeptul acestei inovații. Am avut în Turcia meciuri de 105 minute, de se plictisea lumea prin tribune. Stai să se ducă arbitrul la ecran, să studieze dacă X l-a atins un pic pe Y, chestii de câțiva centimetri. Să-i văd eu însă unde o să plaseze VAR-ul în Giulești! Vai de mine! Vor trebui să pună jandarmii să păzească televizorul ăla!”.