Căpitanul Rapidului nu i-a rămas dator lui Mihai Stoica. Managerul FCSB-ului ironizase festivitatea de deschidere a Giuleștiului. Atunci suporterii echipei de lângă Podul Grant au avut parte de o sărbătoare pe cinste. „Doar eu am lipsit” a fost declarația lui Meme, un rival de moarte al rapidiștilor.
Mihai Stoica nu s-a putut abține, după ce Giuleștiul a fost inaugurat. Managerul FCSB-ului a avut de-a lungul timpului, multe dispute cu conducătorii și fanii de la Rapid. Așa că oficialul vicecampioanei a tratat în modul caracteristic sărbătoarea din Giulești.
Ar fi trebuit să mă invite și pe mine la inaugurarea noului stadion ca să exerseze și înjurăturile, a comentat Stoica
Declarațiile acestuia au stârnit amuzamentul căpitanului rapidist, care nu l-a „iertat” pe Meme. Săpunaru i-a transmis oficialului de la FCSB că suporterii știu deja cântecele dedicate acestuia.
Nu era nevoie să le exersăm. Tribuna le știe, stați liniștiți! Meme are tot timpul ceva de comentat, a declarat Săpunaru, în exclusivitate pentru Playsport.ro.
Chiar dacă între Rapid și Stoica nu poate exista pace, căpitanul giuleștenilor spune că nu are nimic cu oficialul adversarilor. De altfel, Meme Stoica a lăudat mereu calitățile de lider ale lui Săpunaru.
Nu mai contează ce-a fost. Dacă-l văd pe stradă, îi dau bună ziua, că-l cunosc. Atâta tot! a explicat Cristi Săpunaru
Cristi Săpunaru a recunoscut că a fost impresionat de festivitatea de deschidere a noii arene. A fost o atmosferă impresionantă, mai ales că fanii au rezistat ore întregi în tribunele noului Giulești. Acest lucru l-a impresionat cel mai tare pe căpitanul Rapidului. Acesta spune că de abia aștepta să joace iar pe stadionul pe care îl iubește atât de mult.
Un așa eveniment prinzi o dată în viață. Suntem fericiți că ne-am întors acasă, unde ne simțim cel mai bine. Ați văzut cum au stat șapte ore suporterii în tribune, să se bucure. Nu știu la ce alte cluburi s-ar mai fi întâmplat asta, ne-a declarat Cristi Săpunaru
La fel ca noul lui antrenor, Adrian Mutu, căpitanul rapidist este conștient că pretențiile au crescut în Giulești. Dacă șefii clubului și conducerea tehnică se gândesc la obiective importante, sezonul viitor, Săpunaru vrea rezultate acum.
Vrem să prindem pozițiile 7-8 din play-out și apoi să ne gândim la locul din Conference League, anunță căpitanul Rapidului