EXCLUSIV. Reportaj din Madrid cu selecționerul Iordănescu acasă la Real și Ancelotti: “În laboratorul antrenorului cu cele mai multe Champions League câștigate!”

Gabriel Berceanu 04.09.2022, 12:08
EXCLUSIV. Reportaj din Madrid cu selecționerul Iordănescu acasă la Real și Ancelotti: “În laboratorul antrenorului cu cele mai multe Champions League câștigate!”

Septembrie în capitala Spaniei înseamnă că soarele mai are totuși îngăduință, în anumite zile, iar madrilenii reumplu la intensitate maximă orașul și sub 30 de grade. Rar, ce-i drept. E luna când deja pe tereasele-reper al vieții cotidiene se aud amintiri de vacanță, oamenii coboară din odihna prelungită a Nordului iberic iar cei mai mulți revin cu ochelari de soare din zonele de litoral.

La Valdebebas, 10 kilometri distanță cu mașina de stadionul Santiago Bernabeu, e uriașa bază de pregătire a celebrului Real Madrid. Reinventată în 2005 cu peste 100 de milioane de euro. Aici sunt academia clubului, La Fabrica, dar și cocheta arenă “Alfredo Di Stefano” unde joacă Real Madrid Castilla, formația secundă. 

Un Renault alb, 4X4, curge spre poarta de intrare a acestui Ciudad Real Madrid. Și din el coboară… selecționerul României, Edward Iordănescu!

Așteptat la Ciudad Real Madrid

Vizavi se organizează, pe un platou, impresionantul festivalul Coca Cola Music Experience, unde vor cânta și Maneskin, câștigătorii Eurovision 2021. Dar Iordănescu se întoarce cu sacoul pe umăr și pășește țintit spre birourile complexului unde e așteptat. Carlo Ancelotti, antrenorul cu 4 trofee ale Ligii Campionilor în palmares, record all-time, îl primește.

“Sunt onorat să pot beneficia de această oportunitate, cred că orice antrenor din lume ar prețui enorm privilegiul pe care îl am. Voi utiliza la maximum aceste zile pentru a înțelege cât mai mult din viziunea și modul în care sunt puse în practică principiile lui Carlo Ancelotti”, spune Edward Iordănescu.

Românul a parcurs în mai puțin de 10 minute drumul spre Ciudad Real Madrid, traficul e o reverie comparativ cu Bucureștiul, mai ales în nordul orașului unde e zona Valdebebas, în apropiere de aeroport. 

Timp de câteva zile, Iordănescu are șansa de a descoperi în detaliu ce înseamnă pregătirea celor mai buni. Realul e câștigătoarea Ligii Campionilor din această vară și campioana Spaniei!

După 7 ani, alt Iordănescu

Vizita de lucru a fost facilitată în urma contactelor cu Emilio Butragueno, fostul star al fotbalului spaniol din managementul clubului, și Carlo Ancelotti, pe care și Anghel Iordănescu îl vizita, în 2015, aici.

Fostul antrenor al României era pe banca Stelei în finala Cupei Campionilor 1989, când Milanul, cu Ancelotti fundaș, câștiga 4-0. Prilejul unei replici savuroase la întâlnirea de acum 7 ani: “Mai ții minte când te-am bătut?”

Între timp, tehnicianul italian a câștigat Bundesliga cu Bayern, a pregătit Napoli și Everton, reușind să mai câștige o Ligă a Campionilor. Acum, fiul lui Iordănescu, devenit selecționer, are șansa de-a învăța de la cei mai buni. După cum și sună postarea românului la un selfie scurt. La treabă!

Lecția fotbalului: firescul celor măreți

Selecționerul nostru e primit cu prietenie și politețe, dar poate ce contează cel mai mult e accesul de care are parte. La 63 de ani, Ancelotti îi explică jovial antrenorului cu 20 de ani mai tânăr că va putea asista în întregime la sesiunile de antrenament ale Realului, ba chiar că va participa la ședințele sale cu staff-ul! În care se va analiza ultima partidă din La Liga, victoria cu Espanyol. Și se va pregăti meciul cu Betis Sevilla.

“Firește, nu pot împărtăși public foarte mult din această experiență, dar am fost în tot ceea ce înseamnă laboratul muncii de aici. Iar asta spune totul! Cred eu că ar fi prea puțin să rezum drept constructiv setul de elemente pe care le-am descoperit sau aprofundat. Te dezvolți ca antrenor! Pentru că am avut șansa de a fi implicat, pas cu pas, în tot ce ține de pregătirea echipei și a unei partide. De la construcția antrenamentului, metodică, abordarea grupului și analiza adversarului, până spre cele mai mici de detalii, esențiale!”, povestește Iordănescu.

Analiza victoriei și pregătirea următorului succces

Când vine vorba de pașii făcuți de Ancelotti și lotul său excepțional pentru 3-1 la Espanyol, intrăm în inima fotbalului. Italianul parcurge cu calm toate etapele, explică întâi felul în care a gândit și a pregătit confruntarea, apoi cum a adapatat în evoluția partidei. Real a avut 1-0 din minutul 12 și a fost egalată cu două minute înainte de pauză. Benzema a “lovit” de două ori, în minutul 88 și apoi în prelungiri. 

După rețeta victoriei din deplasare urmează planul pentru Betis Sevilla. Iordănescu află exact cum își analizează Ancelotti adversarul și cum descoperă soluțiile pentru a-l contracara, milimetru cu milimetru. Impresionează, peste toate, imaginea modului în care își construiește italianul metodica de lucru.

Surpriza e însă și mai amplă pentru Edi. După tot programul deja fixat, Ancelotti își alocă ore bune, două zile la rând, și revine spre discuții interesante față în față, doar cu Iordănescu. Inclusiv o analiză specială dedicată poveștii din spatele succesului madrilenilor în finala Ligii Campionilor din luna mai, 1-0 cu Liverpool la Paris!

Nu se putea fără națională și EURO 2024

Deschiderea gazdelor e totală, cei doi tehnicieni iau prânzul împreună și vorbesc… tot despre fotbal, cum altfel. Iordănescu își notează din când în când, are deja pregătite întrebările cu care vrea să obțină maximum posibil de la reputatul Ancelotti. Ok, dar ne poate ajuta cumva și cu naționala, măcar câteva sfaturi?

“Am discutat și despre echipa națională, bineînțeles. Și sunt recunoscător pentru considerațiile cu care Carlo Ancelotti m-a ajutat. Cunoștea deja lucruri despre situația de ansamblu, atât a stranierilor noștri, cât și a echipei naționale în context competițional. Noi ne aflăm în fața unui restart necesar pentru obiectivul EURO 2024, iar ampla experiență la nivel maxim pe care el o are îmi poate fi de mare ajutor”, explică Iordănescu.

Mai sunt doar 3 săptămâni până când România intră iar în Liga Națiunilor, cu Finlanda în deplasare și Bosnia-Herțegovina acasă, iar amintirile din iunie stau în jurul sufletului ca o perdea închegată hain din cenușă și sârmă ghimpată…

Compătimit de Ancelotti

Ancelotti, ce-i drept, îl compătimește. Asta e realitatea. În câteva rânduri îi spune că, dincolo de specificul oricărei reprezentative, unde ai foarte puțin timp jucătorii la dispoziție pentru a dezvolta, comparativ cu un club, în cazul României misiunea lui Iordănescu e și mai grea: fotbaliști care activează la echipe de nivel mic. 

Italianul vede 10 jucători de Serie B pe lotul preliminar, al stranierilor, pentru partidele de luna asta… Evidențiază absența experienței din cupele europene la nivel mare pentru cei mai mulți români. Și din lupta pentru obiective importante.

Iordănescu răspunde:

“Potențialul lor mă face să cred că putem reuși. Eu am mare încredere în potențialul lor și sunt convins că vor evolua dacă vor trata serios și cu eforturi necondiționate talentul pe care îl au. Stă doar în puterea lor să demonstreze că acest potențial se va transforma într-o dezvoltare reală, atât la națională, cât și în cariera lor spre alte provocări majore la nivel de club”.

Cu Butragueno și Florentino Perez, în loja prezidențială

Sâmbătă, Edi Iordănescu continuă pe “Santiago Bernabeu”. Invitat în loja prezidențială a Realului, spațiul care reprezintă inclusiv “cel mai important loc de business din Spania”, după cum mărturisea jurnalistul Santiago Segurola pentru Wall Street Journal.  

Edi urmărește astfel pe viu cum se transpun în teren toate pregătirile observate îndeaproape, lângă Ancelotti. E meciul între primele două clasate la zi în Spania, iar Vinicius, Rodrygo, Benzema și Valverde își fac treaba admirabil: 2-1. 

Dacă am putea avea și noi o tranziție cu rezultat pozitiv între ce pregătim și ce se întâmplă în iarbă, parcă nici diferențele de valoare dintre jucători nu ne-ar mai durea atât…

Înapoi la finlandezi și bosniaci

În lojă, Butragueno îl caută pe Iordănescu. Vrea să se asigure că totul e în regulă și că oaspetele e mulțumit. Curtoazie de CAMPIONI. Până și președintele Florentino Perez se salută și schimbă câteva vorbe cu selecționerul nostru.

Mai departe, acel Renault alb 4X4 se pregătește de Aeroportul Barajas. Să fie cu spor, toată incursiunea în basmul fotbalului gigantic! 

Poate și pentru națională. Căci septembrie la Madrid e extrem de călduros, dar mai tare dogorește, în freamătul evident al lui Iordănescu, apropierea finlandezilor. Și a bosniacilor. 

 

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622