Steaua va inaugura, pe 7 iulie, noua arenă din Ghencea, printr-un eveniment grandios la care au fost invitați și componenții echipei din 1986, formație care a reușit să aducă, la București, Cupa Campionilor Europeni.
Astfel, conducerea Clubului Sportiv al Armatei Steaua a vrut să onoreze și sărbătoarea de 7 mai – aniversarea celor 35 de ani de la cucerirea CCE- festivitate ce nu s-a putut organiza în acest an din cauza pandemiei de Covid-19.
Toți steliștii prezenți la acest moment de gală- până luni, 5 iulie, au fost vândute 10.000 de bilete-, vor asista la partida amicală pe care echipa antrenată de Daniel Oprița o va susține în compania sârbilor de la OFK Belgrad (echipă de eșalon terț în Serbia), un adversar ales din rațiuni de simbolistică. Astfel, în urmă cu 47 de ani, la data de 9 aprilie 1973, în Ghencea era ridicat și inaugurat vechiul stadion Steaua. Și atunci, la fel cum se va întâmpla și miercuri, adversari, tot într-o partidă de verificare, au fost cei de la OFK Belgrad.
PlaySport.ro a aflat că oficialii de la CSA au pregătit mai multe momente emoționante pentru glorii și suporteri. Momentul serii va fi consemnat printr-un gest de reverență adus celui mai galonat fotbalist din istoria formației roș-albastre. Este vorba de Marius Lăcătuș (57 ani), jucătorul-legendă din Ghencea. Astfel, în semn de respect pentru cel poreclit de fani „Fiara”, conducerea CSA a luat decizia de a retrage numărul 7, talismanul marelui golgheter. Momentul va fi cinstit cum se cuvine și de galeria Stelei, iar Peluza Sud a pregătit o nouă coregrafie dedicată simbolului Marius Lăcătuș.
Marius Lăcătuș este cel mai galonat fotbalist din istoria clubului Steaua. În tricoul roș-albastru, „Fiara” a cucerit 21 de trofee (10 titluri de campion, 6 cupe ale României, 3 Supercupe). La fel, pe plan internațional, fostul atacant a fost părtaș la cele mai importante trofee din vitrina clubului militar: Cupa Campionilor europeni 1986, Supercupa Europei-1987). La fel, Lăcătuș este fotbalistul care a bifat cele mai multe meciuri în cupele europene, 70 de partide, la mare distanță de următorul clasat în acest top, Sorin Paraschiv – 46 de apariții.
„Fiara” este lider și în topul eficacității și este cel mai bun marcator din istoria clubului în cupele europene, 17 reușite, cu trei mai multe decât Nicolae Dică.
În total, Lăcătuș, eternul număr 7 din Ghencea, a strâns 14 sezoane în tricoul Stelei. Ca antrenor, „Lăcă” a pregătit atât FCSB, pe vremea în care se numea încă Steaua, 2007-2008 și 2009, cât și Steaua, între 2017 și 2019.