Suporterii dinamovişti au taxat evoluţiile şterse pe care Deian Sorescu, cel mai în formă jucător al „câinilor” în startul campionatului și golgheterul echipei, le-a avut în ultima perioadă. Într-un articol publicat pe pagina Dinamo1948, fanii acuză lipsa de implicare a fostului căpitan, pe care-l l-au poreclit, printr-un termen foarte dur, „Nesimțescu”. „Astăzi la Dinamo nu îl mai avem pe Sorescu, ci pe Nesimtescu”.
Dinamoviștii cred că atitudinea jucătorului care a fost achiziționat de la Poli Timișoara vine în urma supărării legată de faptul că, în vară, nu a fost lăsat să se transfere, una dintre ofertele clare fiind de la rivala FCSB.
„Nesimțescu are totuși și unele sentimente.. Este supărat pe suporteri, pentru că i-au plătit salariile și nu a putut să plece liber de contract, supărat pe conducere pentru că nu au găsit soluții la limita legii să îl lase să plece la fcsb, supărat pe antrenor că îl pune să joace atunci când domnul Nesimțescu nu are chef”, a punctat autorul articolului „dedicat” fostului căpitan pe pagina mai sus amintită.
În cadrul emsiunii PlaySport Live, Răzvan Zăvăleanu, reprezentantul adimistratorului judiciar – RTZ, firma care se ocupă de reorganizarea economică a SC Dinamo 1948 SA, a dezvăluit care au fost ofertele pe care clubul le-a avut pentru Deian Sorescu și care a fost motivul pentru care internaționalul nu a fost lăsat să plece.
„Au fost vreo patru oferte pentru Sorescu. De la Legia Varșovia a fost cea mai proastă. A venit prin intermediul unor avocați, probabil dacă ar fi câștigat Liga Campionilor, am fi luat foarte mulți bani de la Legia. Au fost oferte serioase din Turcia şi de la FCSB. Cei de la FCSB au făcut o ofertă şi, cel puţin oferta verbală a fost majorată, însă nu am putut merge mai departe”, a explicat Răzvan Zăvăleanu.
Omul cu deciziile financiare la Dinamo, Răzvan Zăvăleanu a explicat de ce fotbalistul în vârstă de 24 de ani nu a putut fi vândut. Astfel, în momentul discuțiilor cu oficialii cluburilor care l-au fi dorit pe actualul elev al lui Mircea Rednic, SC Dinamo 1948 SA, sociatetate aflată în insolvență, nu avea formată Adunarea Generală a Creditorilor.
„Nu aveam o Adunarea Generală a Creditorilor pentru că, dacă am fi avut-o, oricare ar fi fost oferta, nu ne-ar fi interesat ce spune transfermarkt în legătură cu valoarea sa de piață, prezentam oferta creditorilor, care erau primii interesaţi să încaseze sau nu o sumă de bani şi, dacă aceştia ar fi votat pentru acceptarea ofertei, probabil că i-am fi dat drumul. Ca o opinie personală vă spun că, din punctul meu de vedere, la suma pe care am primit-o de la FCSB, l-am fi dat pe Sorescu”, a comentat Răzvan Zăvăleanu la PlaySport Live.
1,8 milioane euro este valoarea lui Deian Sorescu conform transfermarkt.de
Numirea lui Mircea Rednic pe banca lui Dinamo nu prea i-a priit lui Deian Sorescu. „Puriul” l-a scos din teren, la pauză, în meciul cu Gaz Metan, mutare care l-a deranjat pe liderul vestiarului dinamovist. Între cei doi a existat un dialog mai aprins, Sorescu l-a contrat pe tehnician, iar în urma acestui conflict și-a pierdut banderola de căpitan, aceasta fiind transferată pe brațul lui Gabi Torje.
”