Internaționalul român a acceptat să abordeze în premieră 25 de subiecte provocatoare, de la o literă a alfabetului la alta, împărtășind episoade din viața lui pe teren și din afara acestuia.
Chiar n-aș fi putut să fiu vreodată! Prefer să decid meciul din postura de jucător, decât prin vreo decizie de arbitraj 😊 Tot timpul am încercat să comunic bine cu arbitrii, încă de la încălzire chiar! Cred că asta e cheia relației bune pe care am avut-o mai mereu cu ei. În Belgia au fost cei mai drastici pe care i-am întâlnit, comparativ cu România, Olanda și Italia. În Serie A sunt foarte comunicativi și asta ajută. Chiar îți explică după o decizie: “Așa am văzut eu, respectă-mi decizia, te rog!”. În țară, Hațegan și Balaj aveau acest stil care îți impunea respect prin comunicare.
Am devenit prieten cu coechipieri sau adversari indiferent de culoarea pielii. Uite, la Standard spre exemplu, Fai era “fratele” meu. La Cagliari, relații apropiate cu Asamoah, Duncan, cu Balde. Pentru fotbaliștii care și-au început cariera chiar în Africa am un respect special, pentru că știu poveștile lor și sunt exemple de voință și ambiție. Campania asta împotriva discriminării are o anvergură uriașă, poate că uneori depășește limitele scopului ei important. Discriminare de acest fel pe stadioane, la adresa unor alți jucători, am trăit pe viu rareori, grupuri mici de fani prin Italia.
Vine și inelul, vine 😊Voi avea în curând o fetiță, sunt nerăbdător și entuziasmat. Să știi că de mic m-am gândit cu drag la momentul căsătoriei, la ideea de a avea o familie, o soție și să fiu tată… Sunt lucruri deprinse de la părinții mei, mi-a plăcut tot ce înseamnă FAMILIE. Am crescut cu spiritul acesta.
Îmi pare nu rău, ci foarte rău pentru situația clubului! Gândește-te că eu am copilărit ținând cu echipele unde juca tata. Am ținut cu Steaua, normal. Dar dragostea pentru o echipă arde mai ales prin rivalități. Trebuie să existe Dinamo și să fie la vârf! E parte din universul nostru în fotbal. Mă tachinam cu Nedelcearu de când eram copii, ne duelam pe teren, eu la Pro Luceafărul, el la Dinamo. Apoi, în competiții de juniori, eu la Viitorul, el tot la Dinamo. Fotbalul are nevoie de branduri.
Spiderman! L-am prins și în vogă, era la mare modă pentru generația mea de copii. El și Superman. Dar l-am preferat pe el pentru că Superman mi se părea lipsit aproape total de umanitate. Zbura, nu încasa des lovituri, era prea “erou”, ca să zic așa. Spiderman mi se părea mai credibil, mai legat de originea lui umană. Și automat ții mai mult la un erou dacă știi că există o șansă oricât de mică și pentru tine să ajungi ca el!
Am avut cont personal dar l-am închis când a început să mi se pară fără relevanță. Ca fotbalist, e suficient să am pagină publică, pentru viața personală sunt suficient moduri prin care să comunic. Așa că nu prea avea rost. Mă uit des pe comentariile paginii mele și mă bucur mult că sunt multe pozitive 😊 Social media e cu dus-întors. E o armă. Te ajută, dar poate provoca și rău. Depinde ce faci cu ea. Și spre cine o îndrepți! Știu multe transferuri care se fac în fotbalul mare inclusiv pe baza comportamentului jucătorilor din mediul online, ce faci și cum faci în social media.
Tot de acasă am primit lecția asta, tata și mama au ajutat mereu în stânga și-n dreapta, am crescut într-o familie cu oameni generoși. Încerc și eu să ajut cât pot, implicat în diferite campanii. Fotbaliștii, în general, cred că pot fi exemple de generozitate și marea majoritate nu au uitat de unde au plecat. Dincolo de necunoscuți, îi văd că ajută financiar rudele, prietenii, sunt mulți oameni care trăiesc din succesul lor sportiv. Și mi se pare bine și firesc.
E posibil să fie mulți jucători actuali cu diferite orientări sexuale. Dacă raportezi procentul celor declarați cu alte orientări la cifrele populației îți dai seama că e imposibil să nu fie mulți și în fotbal. Personal nu am cunoscut, sincer. Eu sunt foarte ok cu acest subiect și respect invidiualitatea fiecăruia. Mai ales în fotbal, ar trebui să existe deschidere, pentru că e sport de echipă, dar se prețuiește individualitatea jucătorilor. Nu-mi place deloc însă comportamentul care intră peste tine, care vrea să îți arate neapărat că e așa cum e, campaniile care vor să te convingă, demonstrațiile care vor să îți demonstreze ceva neapărat…
Ooo… l-am cunoscut pe Ianis Hagi la antrenamentele de la Pro Luceafărul, îl aducea bunicul parcă, eram colegi la acel club chiar dacă el e mai mic puțin. A crescut în timp o prietenie frumoasă, amândoi ținem la ea. Sunt multe lucruri care ne leagă, atât întâmplări cât și felul în care vedem și înțelegem fotbalul. E firesc, am crescut în același mediu și cu aceleași valori ca jucători. Dar ne și despart lucruri, poate cel mai evident e capitolul vestimentar. Eu merg pe clasic și elegant, el e mai rapper, așa 😊
Chiar nu pot să felicit un adversar după ce am pierdut pe nedrept sau doar din cauza ghinionului! La final de meci îi urez succes și noroc pe mai departe, dar să-l felicit pentru victoria respectivă, asta nu pot! Eu sunt făcut să muncesc și să ating obiective prin muncă. Așa gândesc și așa funcționez. Când noi câștigăm pe nedrept, poate mă bucur, dar nu e bucurie adevărată.
Call of Duty! Am început să joc pe Playstation, dar nu eram prea bun. Am trecut pe PC de gaming de la Nvidia și am evoluat. Pandemia m-a transformat în jucător, în afară de antrenamentele fizice petreceam multe ore la joc. Prefer să iau cina cu prietenii, să ies cu prietena mea, dar când sunt singur, Call of Duty e plăcerea numărul 1!
Nu am avut probleme importante cu greutatea până acum. Cred că ține mai mult de abordarea ta zilnică față de alimentație, abia apoi de factorul genetic. Felul preferat de mâncare e același de când mă știu: șnițel de pui cu piure. Acum, în Italia, l-am adaptat puțin la “milanesa”. Și paste, deseori paste. De gătit m-am apucat în Belgia, când am stat singur: legume la grătar, piept de pui, cartofi la cuptor, orez, mă cam descurc! Acum, acasă gătește foarte bine prietena mea.
Poate vei fi surprins, dar eu sunt convins că tehnica de lovire a balonului are și o componentă mare care ține de talentul nativ. Normal, se îmbunătățește. Dar cred că e din naștere. Cazul meu, dar și al altora. La cornere sunt mai eficient, la lovituri libere vreau mai mult de la mine. Exersez de câteva ori pe săptămână, sesiuni de câte 12 lovituri. Am marcat un gol frumos pe care mi-l amintesc mereu cu drag, din lovitură liberă, contra Petrolului, când jucam la Viitorul.
Îmi plăcea când vizitam mânăstiri în excursiile școlare. Concedii cu părinții nu prea am avut, fiind mereu în cantonamente. Sunt credincios și am fost învățat așa din familie, dar nu sunt habotnic. Păstrez credința în suflet și vreau să o pun în faptele mele, să fiu împăcat cu ceea ce fac. Am un coleg ortodox, pe grecul Lykogiannis, el se roagă mereu înainte de meciuri, poartă iconițe cu el.
Locul 2 după Call of Duty la activitățile când sunt singur! Mai ales seriale urmăresc. Uite, am văzut tot sezonul din Squid Game într-o zi. Poate nu e un film atât de profund, dar e construit foarte dinamic și te ține în desfășurarea lucrurilor ca un magnet. Mai urmăresc documentare, în special din sport. Schumacher, Muhammad Ali, personalități importante din sport pe care le descopăr învățând lucruri.
Prima care îmi vine în minte este de la Ajax, meciul meu de debut în prima ligă olandeză. Un coechipier a șutat, portarul a respins la mine în 6 metri, dar eu am reluat cu piciorul stâng peste poartă. Am simțit mereu că, dacă aș fi înscris acel gol, la debut, traiectoria perioadei mele la Ajax ar fi fost alta. Chiar contează cum începi, schimbi total percepțiile, ai altă bază pe care să crești.
N-am fost atras de zona asta. Apreciez faptul că sunt foarte multe companii din domeniu care investesc în fotbal, dar îmi pun totuși un semn de întrebare când văd amploarea fenomenului. Parcă e prea mult, prea multă implicare, oriunde te uiți vezi case de pariuri, reclame la pariuri, branduri în aproape toate ligile și la toate echipele… Când ceva tinde să devină exagerat, poate să devină periculos. Sunt foarte mulți jucători de fotbal care au probleme cu zona de gambling, inclusiv pariuri sportive.
Am vorbit deja cu mai mulți colegi de la națională și vom încerca să îl facem să se răzgândească. O să vorbim cu el și vrem să îi spunem că trebuie să rămânem împreună. Un om cu o personalitate foarte interesantă. Am crescut practic în vestiarul echipei roș-albastre, generația fantastică din 2006, iar el era de bază acolo. Spiritul lor și modul în care se înțelegeau au fost secretele performanțelor de atunci. E un antrenor cu viziune, modern, va ajunge mare. Nu s-a schimbat aproape deloc față de cum îl știu din copilăria mea. Poate mi se pare așa pentru că și tata era cu ei, parcă toți au rămas cam la fel 😊 Țin minte că mă jucam cu mingea la antrenamentele lor. I-am dat două degete peste cap lui MM Stoica, i le-am rupt!, se băgase în poartă și când am tras un șut…
Primul a fost la 12 ani! Mi-e greu să descriu în cuvinte ce am simțit, chiar nu știu ce am simțit. Poate că așa e și firesc, să nu poți să traduci în cuvinte starea aceea, că te bulveresează, nici nu știi dacă e o senzație de bine sau de rău. Atunci l-am ținut secret, dar apoi am vorbit cu tata despre asta. Am crescut cu bucuria de a avea în tata un prieten cu care vorbești absolut orice. M-a ajutat enorm asta. O relație extraordinară, mă voi simți mereu recunoscător!
Pfaaa… acum parcă mi-ai făcut poftă! Știi de ce? Nu am mai mâncat de câțiva ani! Serios! Când jucam în Belgia am mâncat cu colegii ceva asemănător, dar îi lipseau multe ca să fie șaorma cu care suntem noi obișnuiți. Nu eram mare fan pe vremuri, dar îmi plăcea din când în când să mănânc.
Am întâlnit multe, am crescut cu multe talente care s-au pierdut de tot sau care nu și-au atins potențialul. Și aveau, aveau mult potențial! Motivele sunt diferite, dar cred că ține și de un tip de noroc. Să plece un jucător de pe postul tău, să ajungi la momentul potrivit la o echipă, să îți iasă bine jocul fix atunci când ești încercat de antrenor, să nu ai accidentări lungi sau dese… sunt multe elemente care țin de acest tip de, să zicem, noroc. Mă gândesc la Cristi Gavra, care la 28 de ani e la Clinceni dar putea să fie mult mai sus. Alt talent, despre care se vorbea extraordinar, Marco Muscă. Altul, Vasile Mihai, care e pe la Voluntari.
Măi, sincer, cred că am gustat doar de câteva ori, nici nu pot să spun că am băut vreodată cu adevărat țuică. Nici altă tărie. Nici cu berea nu mă prea împac, poate doar o bere după meci. Prefer oricând un pahar de vin, fără apă. Demisec. Alb sau roșu.
Cea mai tare fază pe care am văzut-o în ultima vreme este o farsă de la Cagliari, făcută împreună cu o televiziune. Pavoletti și Joao Pedro l-au invitat la cină pe portarul Cragno și au început să-l convingă să trucheze partide pentru un mafiot. Nota de plată a părut plătită de acest personaj. Apoi, au mers într-o casă unde a apărut și presupusul mafiot. Cragno s-a ținut tare și tot refuza. Au mimat că Joao Pedro și Pavoletti sunt schingiuiți în altă cameră, Cragno era disperat! Am râs cu lacrimi deși doar în pielea lui nu aș fi vrut să fiu! Dar a rămas pe poziții și a refuzat blaturile!
Cred că am mers ceva mai tare doar când conduceam un Mercedes cu motor AMG, prin Belgia. Dar nu mă entuziasmează tipul acesta de adrenalină. Conduc normal, îmi plac mult mașinile, apreciez lucrurile de calitate în industria auto. În general nu sunt eu tipul exceselor, în niciun domeniu. Cred că e în firea mea să fiu așa. Și m-am și obișnuit cu asta.
Cred că anumite laturi ale personalități pot fi influențate de perioada în care ești născut. Dar de-aici până să cred în zodii sau să accept că horoscopul influențează destinul… Și în fotbal, și în viața din afara fotbalului eu am fost mereu muncitor și m-am făcut cunoscut prin faptul că sunt serios și prin rezultatele muncii mele. Când faci asta, e greu să mai fie loc de zodii, îți faci drumul prin ce ești și prin ceea ce lași în urmă.