Rapid continuă să se întărească, deși campionatul a început. Din informațiile Playsport, Alexandru Mățan (22 de ani) și Arnel Jakupovic (24 de ani) sunt ultimii jucători care ajung sub comanda lui Adrian Mutu (43 de ani).
Alexandru Mățan ar putea fi prezentat chiar sâmbătă de Rapid, sau cel mai târziu luni. Giuleștenii vor înfrunta Universitatea Craiova, duminică, de la ora 21:30. Sunt șanse ca anunțul în cazul lui Mățan să fie făcut după meci.
Situația atacantului Arnel Jakupovic este mai clară. El va ajunge luni în România și va semna cu echipa condusă de Victor Angelescu și Dan Șucu
Alexandru Mățan vine sub formă de împrumut la Rapid, de la Columbus Crew, echipă din MLS. Românul nu s-a adaptat în SUA, iar în ultima perioadă ajunsese să joace la echipa secundă a clubului.
Mățan a mai jucat în prima divizie pentru FC Viitorul, actuala Farul Constanța, și FC Voluntari. Mijlocașul ofensiv a plecat în 2021 de la Constanța, fiind transferat de Columbus Crew în schimbul a 1,5 milioane de euro.
În total, Alex Mățan a strâns 91 de apariții în Liga 1. El a înscris șase goluri și a livrat 14 pase decisive. Conform site-ului de specialitate Transfermarkt, cota de piață a jucătorului se ridică la 1,5 milioane de euro.
Austriacul Arnel Jakupovic are un CV bogat. El și-a început cariera la Austria Viena, iar în 2015 a semnat cu Middlesbrough.
Ulterior a plecat în Italia, fiind transferat de Empoli. Actuala echipă a lui Răzvan Marin a plătit 1 milion de euro pentru Jakupovic, în 2017.
În 2018 a fost împrumutat la Juventus U18, iar în 2019 s-a întors în Austria, la Sturm Graz. După această experiență a plecat la NK Domzale.
Arnel Jakupovic a dat cel mai bun randament la Domzale. A evoluat în 105 meciuri oficiale, a înscris 36 de goluri și a livrat opt pase decisive.
Pentru naționala U21 a Austriei a strâns 16 selecții și a punctat de șase ori.