Telenovela numirii viitorului selecționer se apropie de episodul final. Și doar fenomene paranormale ar mai putea sta în calea oficializării înțelegerii dintre Edward Iordănescu și Federația Română de Fotbal.
Sâmbătă, la ceas de seară, s-au pus la punct ultimele detalii, iar Răzvan Burleanu și Edi Iordănescu au bătut palma. Fiul lui Anghel Iordănescu a ieșit zâmbitor de la întrevederea care nu a fost deloc una cu prelungiri, ci mai degrabă foarte scurtă.
”Încă nu am semnat, nu pot spune nimic concret, îmi doresc postul. Sunt perspective să se materializeze. Probabil, ne vom înțelege curând, sunt șanse mari”, a spus Edi Iordănescu.
Mihai Stoichiță a ieșit și a completat.
”S-au pus la punct toate treburile, marți urmează acordul final. Contractele sunt confidențiale, nu pot spune de ce a durat atât. Lucrurile vor fi limpezi când voi vedea contractul semnat și ștampilat. Marți se va finaliza”, a anunțat și Stoichiță.
La finalul interviului, Mihai Stoichiță a spus câteva fraze și despre negocierile cu Laszlo Boloni. În care a punctat și problema răspunsului primit sau nu de la antrenorul de 68 de ani cu care s-a negociat mai bine de trei săptămâni.
”Am primit un răspuns din partea lui Boloni. Președintele a fost în contact cu toți antrenorii aflați pe listă. Clauzele din contract probabil l-au nemulțumit. Știți foarte bine pentru că au apărut. Ce să mai discutăm”, e varianta prezentată de Mihai Stoichiță.
Rămâne de văzut și care va fi cea a lui Boloni. Și asta pentru că, așa cum a zis și Stoichiță, Boloni va lămuri misterul în cadrul unei întâlniri cu presa. Deocamdată însă nu a stabilit când se va și întâmpla.
Ce e cert e că, deși până acum a evitat să vorbească în presă, Boloni a răspuns, într-un final la telefon. Pe un ton destul de relaxat, în contrast cu tot ceea ce s-a vorbit în ultima vreme.
”Sunt încă în țară, acum sunt într-un loc foarte frumos, la Odorheiul Secuiesc, este un loc foarte plăcut. Da, voi organiza o conferință de presă, dar nu știu să vă zic data fiindcă nu am stabilit-o încă. Cu puțină imaginație, puteți să vă dați seama când urmează să fie.”, a spus Boloni pentru playsport.ro.