În această seară, veți avea parte de o ediție de colecție
PlaySport LIVE! Președintele celui mai galonat club sportiv din România vine în premieră în studioul unei emisiuni de sport! Președintele lui CS Dinamo, Ionuț Popa, a acceptat să răspundă focului încrucișat de întrebări ale jurnaliștilor Sorin Chiriac și Cătălin Mureșanu!
Când va începe construcția arenei multifuncționale din Ștefan cel Mare?
Unul dintre cele mai arzătoare subiecte, care îi macină de multă vreme pe suporterii dinamoviști, este construcția noii arenei multifuncționale din Șoseaua Ștefan cel Mare. Când se va împlini marele vis al întregii suflări dinamoviste?
Președintele Clubului Sportiv Dinamo, Ionuț Popa, este cel mai în măsură să răspundă la această întrebare. Ultimele noutăți despre procesul de demolare al vechii arene și ce pași mai sunt necesari, pentru ca în Centrul Capitalei să răsară o nouă arenă sportivă ultra-modernă.
Totul despre ”transferul” lui David Popovici, super-echipa de handbal și Academia de Fotbal a ”câinilor”
Vom vorbi cu factorul de decizie numărul unu din Clubul Sportiv Dinamo și despre felul în care a reușit să realizeze transferul anului în sportul românesc: să-l ”fure” rivalei Steaua pe ”diamantul” David Popovici.
De asemenea, vom încerca să intrăm în culisele construirii super echipei de handbal Dinamo, care în acest sezon se luptă cu forțele handbalului mondial, în Liga Campionilor.
Desigur că nu putem neglija nici fotbalul! Vom discuta cu Ionuț Popa despre ce se mai întâmplă la academia de fotbal a ”câinlor”, care sunt planurile și ambițiile de viitor și în ce măsură ne putem aștepta să avem în curând două echipe Dinamo în primele eșaloane ale fotbalului românesc.
PlaySport LIVE, luni, marți și vineri, de la 18:00!

PlaySport LIVE este în fiecare zi de luni, marți și vineri începând cu orele 18:00 și poate fi urmărită pe
www.playsport.ro, pe pagina de facebook a site-ului, dar și pe canalul nostru de YouTube, accesând link-ul
https://bit.ly/3cLjq8c