Bistrițeanul molcom în afara gazonului și cu rol de închizător fără milă în iarbă e ieșit din tot caruselul Dinamo. După sezoane în fotbalul românesc și în Rusia, după o experiență la Getafe și trei reveniri în Ștefan cel Mare, ultima fiind și sinonimă cu poate cea mai mare farsă din fotbalul nostru recent, Paul Anton trăiește și joacă azi la Ponferrada. În nord-vestul Spaniei, localitate fixată pe hartă deasupra Portugaliei pare să-i fi adus liniștea și curajul unui noi parcurs în fotbal. Pentru că Ponferradina, micuța echipă unde e legitimat alături de Alex Pașcanu, se află în top 5 pentru Segunda Division, un sezon incredibil!
Paul, se simte din prima, parcă venirea în Spania a avut și rolul de “tratament” după ultima experiență la Dinamo pentru tine…
Da, mă simt foarte bine, îți spun foarte sincer! Mi-am dorit tare mult experiența asta. În vară am avut mai multe opțiuni, oferte la fel de bune sau chiar mai bune din punct de vedere financiar. Dar am vrut mult să revin în Spania, după sezonul Getafe din 2016/17. Mi s-a părut totul extraordinar atunci, m-am schimbat mult și ca sportiv în acea perioadă. Îmi spuneam mereu că dacă va fi vreo șansă de revenire în Spania, asta voi alege oricând!
Pot fi considerat subiectiv, dar eu nu cred că sunt: e un nivel foarte ridicat, mult peste Liga 1 și per total, campionatul, cam la același nivel cu prima ligă din Rusia! Să și explic puțin. Clasamentul e foarte strâns, o vede oricine. Diferențe mici între loturi. Apoi, intensitate incredibilă, rareori vezi un meci plictisitor! La nivel de jucători, sunt stranieri veniți să se afirme spre La Liga, tiner de talent împrumutați de la echipele de top din primul eșalon, plus fotbaliști cu cariere formidabile în spate care se află pe final de carieră. Sincer, e greu să compari cu Liga 1… În Rusia sunt echipele de top cu bugete uriașe și transferuri pe măsură, dar restul campionatului e rupt cumva… Se joacă pe mingea a doua, pe minge directă, multă forță, dar cam atât. În Segunda, totul e combinativ.
A apărut oferta, am avut mai multe, ți-am spus, și am început să mă consult. Pe Alex Pașcanu îl cunoșteam de la echipa națională, când fusese convocat la seniori de Cosmin Contra. E un băiat tare serios și un fotbalist căruia îi prevăd un viitor foarte, foarte bun. Indiferent dacă noi promovăm cu Ponferradina, el merită să joace în La Liga! Pe Alex l-am sunat, mi-a spus multe lucruri interesante și utile. Apoi, am vorbit cu portarul Dinu Moldovan, el a jucat aici 2013-2018, deci știa multe despre club și oraș. Câteva informații aveam și eu din vremea când jucasem la Getafe. Și am ales cu toată încrederea! Ponferradina e un club frumos și iubit de comunitate, susținut total în zona noastră. Iar orașul e liniștit, e înconjurat de munți, e… Bistrița din Spania!
Eu cred că lucrurile au fost sau trebuiau să fie, de fapt, foarte simple. Din păcate, legile din fotbalul nostru nu prea dau șanse fotbalistului român, cel străin are altă deschidere, noi avem mai mult de suferit în astfel de litigii. Și cam de-aici a plecat totul. Dar am lăsat totul de la mine, să știi! Am renunțat la tot ce însemna parte financiară. Am renunțat la salariile din februarie până august, apoi la masa credală, la ce ar fi trebuit să primesc după insolvență, absolut tot! Mi-am zis că e fac orice doar să termin istoria asta deși, corect, erau bani muncți de mine.
Doar cei care am fost acolo știm cât am suferit și cât suflet am pus să scoatem echipa din situația în care intrase fără să avem noi vreo vină. Dacă e să vorbim de vinovați, nu sunt aceia nici DDB, nici actualii conducători, dar nici noi, jucătorii! Pentru mine, personal, dincolo de amăgirea generală, problemele au început în iarnă. Puteau să se rezolve și nu s-a dorit.
Situația era fix așa: eu nu eram plătit deloc din octombrie. Jucasem, chiar și marcasem, ajutasem echipa, nu avea nimeni ce să îmi reproșeze. În contextul ăsta, am primit o ofertă în iarnă din prima ligă a Turciei. Dinamo ar fi câștigat bani, eu aș fi câștigat și sportiv, și financiar. Gândește-te, venisem a treia oară la Dinamo și Dinamo m-ar fi vândut a treia oară! Dar anumiți oameni din DDB care aveau atunci decizia nu au dorit, s-au opus. Eu cred în programul DDB și îl consider foarte bun, dar nu toți cei care erau la nivel de decizii, cel puțin în iarna anului trecut, au și decis în avantajul lui Dinamo. De ce? Asta chiar nu știu. Ei bine, s-au opust plecării mele și au preferat să-mi promită că până în vara lui 2021 voi fi plătit la zi, conform contractului. Și ce-a urmat, a urmat… Normal că m-am supărat, pentru că promisiune a rămas doar promisiune, în schimb eu am continuat la fel, m-am antrenat, am jucat, am muncit la fel, degeaba… Și, culmea, tot eu eram uneori arătat cu degetul!
Din cei 14 jucători parcă aduși de Cosmin Contra, după probleme apărute am rămas vreo 4-5. Apoi, tot mai puțini. Dar chiar și așa cred că aveam un lot bun la momentul acela. Cu liniște, eu sunt convins că ne puteam bate chiar și la play-off. Dar ce a urmat… Să nu știi unde te antrenezi, să nu ai habar dacă stai sau nu în cantonament… Noi ne-am tot ambiționat, să demonstrăm cu nu suntem jucători slabi, să ignorăm tot ce e negativ în jur. Pe final de sezon ne-a ieșit, am salvat și echipa, și pe noi înșine. Pentru că, să fim corecți: cine voia să aibă în CV o retrogradare istorică, retrogradarea lui Dinamo?! Însă, al doilea an, după asta, cu aceleași probleme, e imposibil! Nu se mai putea…
Dacă judec după ce văd că se întâmplă chiar acum, e destul de greu. Dar cred totuși că iarna asta se vor reuși anumite mutări care să schimbe lucrurile. Știi care e cel mai mare pericol la Dinamo? Neliniștea! Nu lipsa banilor, nu lipsa de valoare, nimic altceva! Neliniștea! Certurile, discuțiile, intrigile, zvonurile, astea mănâncă și echipa, și clubul! Așa era când am fost eu, fix așa e și acum. O căutare permanentă de vinovați care creează neîncredere și haos. Nici noroc nu ai când e totul negativ în jur! Și s-a văzut în multe din meciurile recente. Dinamo de azi are mai multă stabilitate financiară decât în perioada când eram eu acolo, sunt premise mai bune, dar neliniștea a rămas!
Pentru episodul ăsta îmi pare nespus, nespus de rău… Nu merită Deian așa ceva… Niciun jucător nu merită, că nu poate și nu trebuie să plătească un jucător sau unii jucători doar pentru tot ce se întâmplă. Dar Deian, cu atât mai mult nu merită! E de trei ani acolo, și ani grei, foarte grei! A evoluat bine, a juns la națională de la Dinamo deși părea incredibil pentru un club în situația lui Dinamo să dea jucători la națională… Merită mai mult respect! Știu cât suflet pun fanii dinamoviști, eu le respect dăruirea, merg sute de kilometri după echipă, dar respectul trebuie să fie reciproc. Pentru jucători.
Asta chiar e o întrebare foarte bună! Aici ar trebui o dezbatere serioasă, să știi! Uite, în afară de Bistrița, eu când am fost la cluburile astea, toate aveau bani. La Bistrița era într-adevăr o situație în degringoladă, cu echipa retrogradată din motive financiare deși noi pe teren ne salvasem. La Tulcea aveam o echipă foarte bună, cu Mățel, Larie, Peteleu, era un club mereu aproape de promovarea în Liga 1. La Târgu Mureș, obiectivul a fost promovarea, s-a atins asta, apoi…
Păi, am descris puțin situațiile prin care am trecut tocmai ca să justific opinia mea. Lipsește strategia! Pe termen mediu și lung. Nu există, la nivelul conducătorilor, o perspectivă pentru ce urmează. E doar pe un obiectiv, primul, cronologic, și atât! La Tulcea, nu se promova pentru că nimeni nu se gândea ce și cum să facă după aceea. La Târgu Mureș, s-a promovat, dar mai departe nu a exista o strategie. A exista un obiectiv următor mai mult din inerție, să nu se retrogradeze 😊 Dar fără o strategie reală, adică un plan de acțiuni, obiective intermediare… Mă uit acum la FC Botoșani. Și văd o strategie! Cumpără tineri români talentați, îi vând bine, aduc străini pe care îi rulează și apoi îi vând. Vezi clar o strategie dincolo de rezultate! Un mecanism gândit. Și de-aceea le și merge bine.
Am respectat mereu și voi respecta arbitrii, cred că de la asta pleacă totul pentru a nu avea probleme și a dezvolta o relație firească. Uite, în țară, se spunea de Alexandru Tudor că e dificil. Dar pentru mine niciodată nu a fost așa! Pentru că eu știam clar că nu e loc de comentat la deciziile lui. Și respectam asta! Iar el, am simțit că mă respectă, la rându-i. Am câștigat o relație firească prin respect și comunicarea cu el. Am învățat lecția asta la Târgu-Jiu, de la domnul Pârvulescu, pentru că el fusese arbitru înainte de a fi conducător: “Băi, nu riposta, câștigă-l de partea ta!” Eram tânăr și am băgat la cap asta, mi-a fost de mare ajutor. Și mai e o lecție tare, cu domnul Balaj!
A fost un meci Pandurii – Vaslui. Am câștigat noi cu gol în minutul 90. Dar ce gol! Atacantul nostru lituanian Matulevicius a făcut pressing la degaajarea portarului de la Vaslui, alt lituanian, Cerniauskas! I-a degajat în cot și a intrat în poartă! Iar Cristi Balaj a validat golul. Era greu să vadă faza, era și la mijlocul terenului, și mascat de jucători. Ei bine, fix etapa următoare, avem meci cu Pandurii la Rapid. Pierdem cu 2-0. Nicolae Grigore interceptează involuntar cu mâna, pasează și declanșează contraatacul pentru golul doi. Eu am strigat imediat, am ridicat vocea: “Henț! Hei, henț! Domnu’ Balaj!” Mamă, nu o să uit vreodată! Se întoarce calm spre mine, dar foarte calm și-mi spune: “Paul, de ce nu mi-ai zis și etapa trecută?” Am amuțit. Mi-a demonstrat că totul e uman, nu e intenționat, sunt erori, nu e răutate. Respectul meu pentru el a fost și mai mare de atunci!
Nu voi uita vreodată meciul naționalei cu Norvegia, când au fost 30.000 de copii pe Arena Națională. Oriunde voi juca, va rămâne mereu într-un colț special din suflet. Am plâns când au început să cânte imnul.
Îmi place întrebarea 😊 Una care m-a durut cu adevărat, legată tot de națională. S-a speculat aiurea că sunt convocat de Cosmin Contra pentru că el era prieten cu Lucian Marinescu, impresarul meu. Cine îi cunoaște pe amândoi știe cât de ridicolă e presupunerea. Păi eu jucam meci de meci în prima ligă din Rusia și tu să spui asta despre mine… A, și mai e o aberație! Recentă! S-a discutat enorm sezonul trecut despre salariile de la Dinamo, informații false vehiculate mult, o realitate paralelă care s-a construit cu reacții pe marginea minciunilor, comentarii…
Chiar am avut noroc să lucrez cu mare parte dintre cei mai buni! Nu am avut șansa cu Lucescu, Olăroiu sau Hagi, dar i-am avut antrenori pe Reghecampf, Edi Iordănescu, Rednic, Șumudică, Andone… Mulți și buni! Uite, nea Ando m-a impresionat mult! Rămânea după antrenament cu atacanții să lucreze! Așa răbdător și dedicat, poate altul la experiența și vârsta lui nu ar fi rămas! Iar lângă nea Ando, pentru că mi-ai cerut 3 nume care m-au impresionat ca mod de lucru, clar Cosmin Contra și Edi Iordănescu!
Cât voi fi sănătos și voi juca fotbal, voi fi gata mereu pentru echipa națională. Pentru mine e cea mai importantă echipă din lume și niciun club nu se poate compara cu ea. Oricând voi fi chemat, sunt gata!
Vreau să încep în forță anul, să continuăm seria foarte bună cu Ponferradina și să putem îndeplini visul de a promova în prima ligă din Spania! Ar fi uluitor! De ce să nu facem minunea asta? Am tot avut necazuri, accidentări și probleme medicale apoi în ultima jumătate de an, dar eu cred că pot și împreună putem! 2022 e an centenar pentru Ponferradna, poate e soarta acestei comunități minunate să sărbătorească prin ceva fără precedent!