Pentru prima dată în peste 70 de ani, Dinamo și Steaua se vor întâlni în Liga a 2-a. „Militarii” și „câinii” sunt programați să joace vineri, 9 septembrie, de la ora 21.30.
Inițial, au fost anunțate data și ora disputării, însă nu și stadionul. Vineri, 2 septembrie, Playsport.ro a anunțat, în exclusivitate, că Eternul Derby se va desfășura pe Arena Națională.
Playsport.ro l-a contactat pe Ovidiu Burcă. Tehnicianul „câinilor” a oferit o primă reacție referitoare la locul de disputare al meciului.
Mi se pare o idee foarte bună dacă se întâmplă chestia asta. E o veste foarte bună. Sunt convins că vor veni foarte mulți oameni la acest meci.”
Formația din „Ștefan cel Mare” și-a disputat meciurile considerate pe teren propriu la Clinceni. Totuși, din cauza gazonului, prin vocea lui Vlad Iacob, Dinamo și-a anunțat plecarea din Ilfov.
Mai mult, apăruse și varianta Chiajna. Chiar antrenorul Ovidiu Burcă o propusese, dar Cristi Tănase, președintele Concordiei, a închis porțile bucureștenilor.
În ultimele zile, s-a discutat intens pe subiectul stadionului care ar fi urmat să găzduiască Eternul Derby. La un moment dat, pentru scurt timp, apăruse și varianta stadionului „Steaua”.
Ovidiu Burcă a subliniat, pentru Playsport.ro, că ar prefera stadionul național decât arenei din cartierul Ghencea.
Nu sunt în măsură să decid eu, dar aș prefera să jucam pe Arena Națională, bineînțeles, decât pe Stadionul Steaua”
Dinamo – Steaua se întâlnesc vineri, 9 septembrie, de la ora 21.30.
Până atunci, „câinii” joacă duminică, „la matineu”, contra Concordiei Chiajna. În etapa a 5-a, „militarii” lui Daniel Oprița s-au impus în fața Politehnicii Iași, scor 2-1.
Clasamentul este favorabil echipei roș-albastre din cartierul Ghencea.
Steaua București ocupă poziția a patra, cu zece puncte, la egalitate cu Iași, Unirea Slobozia și Șelimbăr.
Pe de altă parte, echipa lui Ovidiu Burcă ocupă locul 17, retrogradabil.
Un singur succes au alb-roșiii în patru etape, 1-0 cu Progresul Spartac. În rest, formația din centrul Capitalei are trei înfrângeri consecutive: 1-3 cu Oțelul Galați, 0-2 cu Viitorul Pandurii Târgu Jiu și 2-3 cu Unirea Dej.