Și-a început cariera de antrenor la numai 32 de ani, iar de atunci a demonstrat, an de an, prin performanțele sale, că absolut nimic nu este imposibil atunci când îți practici meseria cu dăruire totală, chiar dacă domeniul în care activezi este unul care te pune, în mod constant, pe altarului publicului. În cele două decenii de activitate, Cosmin Olăroiu, unul dintre cei mai de succes antrenori români, a cucerit trofee pe plan intern, iar mai apoi și-a așternut fotbalul din Arabia Saudită la picioare.
În ultimul an, într-o companie selectă din care fac parte nume uriașe ale fotbalului mondial, românul nostru a reușit să cucerească o țară cât un întreg continent. China se înclină în fața “regelui” Oli, după performanța uluitoare a echipei sale, câștigarea campionatului, într-una dintre cele mai bogate competiții ale lumii.
De la mii de kilometrii depărtare, Olăroiu a vorbit, în exclusivitate, pentru playsport.ro, despre momentele trăite în ultimul an în Asia, dar și despre echipa națională și actualul ei selecționer. Exigent, cu înțelepciunea unei experiențe copleșitoare, antrenorul lui Jiangsu Suning ne-a vorbit și despre campania de calificare la Mondiale a celui pe care îl consideră fiul său, Mirel Rădoi.
Nu, mai ales că nu a fost deloc ușor să ajungem aici, mai ales în contextul pandemiei, plus multe alte probleme care nu se văd și pe care nu le știe nimeni. Ceea ce au făcut acești băieți este absolut fantastic, nu am cuvinte să descriu cât sunt de mândru de ei. Noi suntem închiși de 120 de zile într-un complex cu șapte hoteluri, în care sunt cazate toate echipele. Nu avem voie să ieșim. Deloc. Psihic este destul de dificil de asimilat, jucătorii au și ei familii, copii. Plus că se mai plictisesc, este greu să vezi și să faci zi de zi același lucru, pe o suprafață delimitată. Cu toate acestea, ei au reușit să rămână motivați și să facă performanță. Una la care nu se aștepta nimeni.
Foarte obosit. Pe lângă pregătrea partidelor din toate punctele de vedere, urmăresc și câte trei meciuri pe zi. Nu am văzut în toată viața mea atâtea meciuri câte am văzut în ultima lună. Am să merg acasă, în Dubai, apoi acasă, în România.
O, Doamne, da. Atât de diferit. Tendințele sunt altele, fotbalul a evoluat mult. Nu știu dacă eu, cel de acum, aș putea să antrenez o echipă precum erau toate în urmă cu două decenii. Privind în urmă, relizez că am evoluat cu toții atât de mult. Eu, personal, învăț la fel de multe și acum, precum învățam și atunci. Nu trece zi în care să nu încerc să asimilez, să nu mă documentez, să nu citesc.
Un an greu, foarte greu, atât pentru mine, cât și pentru întreaga omenire. Un context cu care nu ne-am mai întlnit, totul s-a schimbat, totul a fost diferit. Chiar dacă am avut succes pe plan sportiv, a fost un an ciudat, greoi.
Trist, foarte trist. Ai senzația că ești mereu la un meci amical. Sau la antrenamente. Suporterii sunt cei care aduc un plus uriaș de adrenalină, de suflet. Din fericire, aici suporterii au început să revină pe stadioane, dar într-un număr limitat. Cred că am avut și 10.000 la meciurile din campionat. Am simțit din nou emoția aceea deosebită. Totul s-a desfășurat diferit. În primele luni am făcut antrenamentele online, a fost ceva nou și pentru noi.
Categoric în China. Pe lângă diferența de fus orar, aici totul este foarte diferit, acomodarea nu a fost deloc ușoară.
Una grea. Nu există, de fapt, grupă ușoară. Cele mai grele meciuri sunt cele în care ești considerat favorit, să știti. Aici trebuie adoptată politica pașilor mărunți. Fiecare meci trebuie pregătit individual foarte bine, iar Mirel știe exact ceea ce are de făcut, el este foarte bine pregătit. Nu trebuie să ne axăm numai pe meciurile cu echipele cele mai puternice, ci pe toate. Competițiile se câștigă cu echipele mici, în primul rând. Dacă meciurile acelea sunt pregătite așa cum trebuie, iar mai apoi câștigate, din start ai un confort psihic, dar și un avânt puternic.
Nu îmi permit eu să îi dau eu sfaturi lui Mirel Rădoi. Poate să îmi dea el mie. Este un antrenor tânăr, inteligent, cu o filosofie proprie și o mulțime de idei noi. Are strategiile sale, pe care le discută și le implementează împreună cu staff-ului său. Nici nu este sănătos să dai sfaturi pentru că, indiferent că vrei sau nu, îl influențezi pe celălalt. Eu îl văd ca și pe copilul meu, dar prefer să stau deoparte, așa este cel mai bine. Nici altcineva nu ar trebui să își dea cu părerea. El trebuie lăsat în pace să lucreze, să își implementeze strategia. Singurele sfaturi ar trebui să vină de la staff-ul său.
Mi-ar trebui multe ore pentru a vă povesti totul. Însă, atunci când întâlnești o echipă de top, încerci să faci în așa fel încât să nu îți demotivezi jucătorii. De exemplu, dacă adeversarul are un atacant extrem de bun, la pregatire nu arăți numai video-uri în care atacantul respectiv are numai reușite fabuloase. Tu, ca antrenor, cauți și defectele adversarului și le arăți echipei, le prezinți și momentele mai puțin bune. Altfel, metaforic vorbind, îți fuge portarul până la meci.
Cel mai greu moment a fost meciul cu Middlesbrough (n.r: Middlesbrough-Steaua 4-2, Cosmin Olăroiu antrenorul Stelei), dar și pierderea titlului cu Național (n.r Campionat 2001-2002). Meciul cu Middlesbrough m-a urmărit mulți ani, mă mai gândesc și astăzi la acea zi. La capitolul momente amuzante, sunt foarte multe. Când petreci atât de mult timp cu jucătorii, ai parte de multe momente haioase, glume care se fac. De exemplu, Mirel (n.r: Mirel Rădoi) nu suportă șerpii. Într-un cantonament i-am pus un șarpe de plastic în baie. Inițial, gândisem un alt loc strategic unde să îl poziționez, dar m-am gândit că fuge pe geam, în loc să iasă pe ușă. Desigur, Mirel a văzut șarpele când era sub dus și a luat-o la fugă pe holul hotelului, cu tot cu para dușului după el.
O exagerare totală. Cred că el nu a vrut să jignească pe nimeni. Chiar este prea mult.
Nu l-am văzut jucând, nu cunosc foarte multe despre el ca fotbalist, dar dacă a ajuns la Juventus la 18 ani, în mod cert are toate șansele să ajungă un fotbalist foarte mare. Câți jucători români joacă la o asemenea echipă la o vârstă foarte fragedă? Eu îi urez mult succes, mai ales că am fost coleg de școală cu mama lui, cu Svetlana. Drăgușin este un copil născut într-o familie de sportivi, deci cunoaște foarte bine rigorile acestei meserii. Îi urez sincer mult succes.