EXCLUSIV. Nicolae Badea a dezvăluit momentul exact în care a rupt orice legătură cu Dinamo. De la ce a plecat totul. VIDEO
Nicolae Badea a dezvăluit la emisiunea „Dinamo 7/9” care a fost momentul în care a decis să nu se mai implice absolut deloc la echipa aflată în prezen în Liga 2, la care încă deține un procent de circa 7% din acțiuni. Fostul președinte al Consiliului de Administrație al clubului din Ștefan cel Mare a spus că ruptura s-a produs în momentul în care Răzvan Zăvăleanu, reprezentantul administratorului judiciar, și Iuliu Mureșan, administratorul special al clubului de la acea vreme, au decis să îl demită pe Mircea Rednic și să îl numească în locul lui pe Flavius Stoican.
Nicolae Badea a vorbit deschis despre momentul în care a decis să nu se mai implice la Dinamo
Nicolae Badea a explicat că a fost înștiințat în legătură cu această decizie la scurt timp după ce avusese o întâlnire cu Mircea Rednic, în cadrul căreia cei doi au făcut unele planuri pe partea sportivă. Astfel, acționarul minoritar al SC Dinamo 1948 a fost luat prin surprindere de anunțul făcut în acel moment de cei doi parteneri ai săi și așa a ajuns la concluzia că nu ar mai fi nevoie de „serviciile” sale în cadrul clubului. De asemenea, Nicolae Badea a dezvăluit și că a renunțat în acest an la statutul de membru DDB Elite.
„Eu când am plecat de la Dinamo, în 2013, am plecat cu toate cheile. Nu e nicio cheie la mine. Eu de un an și ceva nu mai sunt la curent cu ce se întâmplă. Nu a fost decizia mea, dar nici nu puteam să accept un anumit tip de activitate. Am preferat să rămân un dinamovist, dar un dinamovist care se informează exclusiv din mass-media și de la alți dinamoviști.
Eu am salutat și am susținut inițiativa PCH de a genera programul DDB. Apreciez că a fost prima inițiativă structurată de creștere organică a unei asociații de tip socios. Au fost momente până în decembrie 2021 când am încercat să fiu alături de problemele clubului, să mă implic, nu să stau în afara lor. Ca să sumarizez, după meciul cu Farul, am primit un telefon de la administratorul judiciar în care mi-a solicitat să am o întâlnire cu domnul Rednic, care a avut loc a doua zi la mine la birou. Atunci, domnul Mirea Rednic a venit cu o listă cu jucătorii pe care îi dorea să rămână.
„Am transmis că nu mai vreau să fiu parte la luarea deciziilor și nici la implementarea lor”
Conform înțelegerii de luni seară, i-am sunat (n.r. pe Zăvăleanu și Mureșan) să le spun care a fost discuția cu Mircea Rednic. Discuția a fost, de la Cluj, din Dealul Feleacului, mi s-a transmis că nu este cazul, că dumnealor au stabilit deja rezilierea contracului lui Mircea Rednic și angajarea lui Flavius Stoican. I-am transmis domnului Zavaleanu că nu vreau să fiu parte la luarea deciziilor și nici la implementarea lor.
(n.r. dacă a ieșit tot atunci și din programul DDB) Nu, am renunțat începând cu acest an, nu am mai plătit cotizația. Am avut card elite. Nu acel moment, ci în momentul în care am constatat că nu mai e necesar să fiu, nu mai pot ajuta sau nu se mai dorește implicarea mea. Atunci a fost momentul în care am renunțat. Am renunțat din toate punctele de vedere, sigur că da”, a spus Nicolae Badea la emisiunea „Dinamo 7/9”, moderată de Cătălin Mureșanu.