Meciul cu FC Argeș din această seară se anunță din ce în ce mai limpede ultima apariție a lui Dan Petrescu pe banca lui CFR.
Antrenorul campioanei a avut un discurs aspru înaintea jocului cu piteștenii și a avertizat că e gata să se despartă de trupa din Gruia: ”Băi băieți, dacă s-a plictisit lumea să ia campionate și să meargă în grupele europene, nicio problemă, eu plec! Mai mult decât să câștig titlul și să duc echipa în grupe nu pot face. Poate vine altul și ia Liga Campionilor sau ajunge în grupe. De ce să mai stau aici, pe capul oamenilor, dacă ei nu mă vor? Dacă ei nu mai vor campionate și cupe europene, bravo tată! N-are rost să mai stau! Clubul trebuie să mă susțină 100%. Altfel, nu putem continua”.
Patronul lui CFR, Neluțu Varga, a subliniat pentru Playsport că nu se va opune despărțirii de Petrescu dacă, la întâlnirea de mâine, tehnicianul va insista să producă divorțul. ”Dragostea cu sila nu se poate face! Ne punem la masă și discutăm condițiile rezilierii. Nu voi fi rigid”, punctează Varga. Clauza de eliberare a lui Petrescu este de 400.000 de euro, dar e de așteptat ca ea să scadă chiar și până la jumătate pentru a permite ruperea rapidă a colaborării.
Neluțu Varga s-a arătat însă uimit de discursul ținut de Dan Petrescu înaintea jocului cu FC Argeș:
”Bate câmpii! I-am făcut absolut toate poftele și singurul lucru care mă interesa erau rezultatele. Până acum, nici măcar salariul lui nu și l-a câștigat din performanțele acestui sezon. Dacă ne raportăm la bugetul clubului, e o discrepanță serioasă între ce a adus prin rezultate și ce cheltuim. Firește că sunt nu nemulțumit, ci foarte nemulțumit! Cum să mă simt altfel când am băgat atâția bani în jucători și ajungem să pierdem în Conference League cu ciuca bătăilor? E ceva care nu mai funcționează. S-a instaurat un blocaj pe care nu mi-l explic acum”.
În conferința de presă, Dan Petrescu mai tuna: ”Eu nu înțeleg în niciun fel de unde vine această presiune. În primul an, am câștigat campionatul și am plecat. Am revenit, am luat iar campionatul, poate nu era meritul meu, în întregime. Apoi, am dus echipa în grupele Ligii Europa, am mers până în primăvară. Anul următor, am câștigat iar campionatul, iar am mers în grupele Ligii Europa, dar nici atunci nu era lumea mulțumită. După 6 luni, au fost probleme, am plecat, iar m-am întors, iar m-au chemat. Am luat, din nou, campionatul, iar am ajuns în grupe”.
Și a continuat:
”Când am revenit a treia oară la echipă, în vara lui 2021, am fost rugat să se reducă bugetul. Am scăpat de jucătorii cu salarii mari, care nici nu jucau prea bine, nu făceau nimic pentru club, și am luat jucători liberi de contract, cu salarii la jumătate. Am redus bugetul, am câștigat campionatul, am ajuns în grupe. Dacă aici vine însă un arbitru și nu-mi dă gol și trei penalty-uri cu Sivasspor, ce pot să fac? Eu sunt de vină? Nu mi se pare corect! Toată lumea să strige ce vrea, dar rezultatele vorbesc pentru mine“.
Surse Playsport indică faptul că pe lista potențialilor înlocuitori ai lui Petrescu se află nu doar fostul selecționer Cosmin Contra, dar și câțiva antrenori din străinătate, cu care deja s-ar fi intrat în negocieri. Iar preferințele ar merge, în principiu, către un nume de peste hotare, astfel încât ”Guriță” n-ar fi în acest moment pista prioritară de lucru.