Nicolae Constantin (48 de ani) a spus la Playsport Live că nu este mulțumit de cum arată Petrolul. Antrenorul a vorbit și despre situația lui Constantin Budescu și cere întăriri.
Petrolul a ratat revenirea în Superliga, după șase ani de absență. Ploieștenii au deschis scorul, dar golul a fost anulat prin decizie VAR. Adrian Porumboiu spune că reușita lui Dumitriu a fost una valabilă. În cele din urmă, oaspeții au dat lovitura în urma penalty-ului provocat de Gabi Tamaș.
Nae Constantin a refuzat să comenteze arbitrajul. Dar a spus tot ce era de spus în privința jocului echipei sale. Iar Petrolul l-a dezamăgit. Antrenorul a recunoscut la Playsport Live că are nevoie de transferuri bune.
„Dacă ați urmărit Petrolul, de când sunt eu antrenor, nu am comentat arbitrajul și nu o să fac asta. Sunt lucruri care s-au întâmplat, cred că am fi putut face noi mai mult. Nu aș vrea să comentez arbitrajul. E cu VAR și deciziile sunt deja luate.
Nu am cum să fiu mulțumit, asta e clar. Sunt sigur că putem mult mai mult. Mă așteptam să jucăm mult mai bine. S-a văzut teama, am văzut multe greșeli neprovocate. Puteau fi evitate, am fi putut conduce cu 1-0, dar asta nu ne garanta că am fi câștigat meciul”, a declarat Nae Constantin la Playsport Live.
Președintele clubului, Costel Lazăr, a anunțat că mijlocașul Constantin Budescu (33) s-a înțeles cu Petrolul. El va semna un contract pe doi ani cu ”lupii galbeni”. Budescu a mai evoluat pentru formația ploieșteană în perioada 2004 – 2011. Constantin recunoaște că nu știe nimic de situația mijlocașului, dar spune că și-l dorește de mai mult timp.
„Nu pot să vă răspund, azi a fost ziua noastră liberă, am citit ce a aparut în presă, dar nu pot să vă spun altceva. Nae Constantin îl dorește pe Budescu la Paetrolul, l-a dorit și în iarnă, Nae Constantin îl dorește pe Budescu apt pentru fotbal.
Dacă reușim să aducem peste ce avem, cu cea mai mare plăcere, conducerea știe, am discutat, dar mai mult de atât nu pot să spun. E clar că, la cum am arătat aseară, mai avem nevoie de fotbaliști.
Din punct de vedere al salariului, suntem la zi. Într-o oarecare măsură lucrurile sunt rezolvate. Au mai rămas de plată primele de obiectiv de anul trecut, niște bonusuri nerezolvate, dar sunt convins că se vor rezolva și astea. Nu cred că e o suma așa mare. Noi trebuie să ne facem treaba pe parte sportivă, conducerea să își facă treaba pe partea financiară”, a mai spus Nae Constantin la Playsport Live.