Mirel Rădoi și-ar putea continua cariera de antrenor în Zona Golfului. În cazul, foarte probabil, în care federația lui Răzvan Burleanu nu va reuși să îl întoarcă din drum, selecționerul ar putea reveni în Arabia Saudită, unde este dorit de mai mult timp.
Mirel Rădoi a surprins în luna septembrie, după victoria cu Armenia, 1-0. Atunci și-a anunțat plecarea de la națională, indiferent dacă va obține sau nu calificarea la baraj: „Contractul meu se termină, îmi văd de treaba mea. Să aduceți pe cine vreți dumneavoastră”, a declarat, fără echivoc, fostul fundaș aș naționalei.
Venit tocmai când jocul naționalei începuse să se lege, iar rezultatele să satisfacă, anunțul lui Mirel Rădoi a surprins întreaga lume a fotbalului românesc. Cu toate acestea, nu puține au fost vocile care au pus pe tapet scenariul unei posibile rupturi între șefii FRF și selecționer.
Mulți au explicat ieșirea drastică, fără drept de apel a fostului fundaș al naționalei, printr-o palmă dată celor care nu l-au abandonat pe parcursul starului dezastruos din preliminariile pentru Campionatul Mondial 2022.
Din informațiile Playsport, „dezertarea” lui Mirel Rădoi nu ar fi una chiar întâmplătoare. În ciuda asigurărilor că nu are nicio ofertă clară, Rădoi este în capul listei celor de la Al Hilal, unde l-ar putea urma pe Răzvan Lucescu.
„Gigantul” din Arabia Saudită, unde fostul căpitan al FCSB este și acum un idol, l-a dorit pe Rădoi și în 2019, atunci când românul a fost la un pas de a merge în Arabia Saudită, imediat după fabulosul turneu final de la Campionatul European de tineret.
În cele din urmă, Rădoi i-a refuzat atunci pe arabi. Avea promis postul de selecționer al naționalei mari, unde a și fost înscăunat. Cu toate acestea, Mirel Rădoi nu i-a lăsat pe șeici cu ochii în soare. L-a recomandat pe Răzvan Lucescu.
Fostul și actualul antrenor al grecilor de la PAOK Salonic a devenit, apoi, unul dintre cei mai valoroși antrenori care au trecut pe la cârma lui Al Hilal.
Am avut oferte și le-am refuzat până acum, dar acum nu am nimic. Nu am nicio înțelegere, nu am discuții cu nimeni, declara Mirel Rădoi, după victoria cu Armenia.
Mirel Rădoi a declarat în mai multe rânduri că nu și-a ales cariera de antrenor pentru bani. Cu toate acestea, dacă va ajunge la Al Hilal, românul va avea un venit de cel puțin 1 milion de dolari, pentru început.
Al Hilal este în acest moment pe locul 4 în Saudi League, cu 15 puncte adunate în 7 partide. Supercampioana din Arabia Saudită este condusă acum de valorosul tehnician Leonardo Jardim, fost manager al francezilor de la Monaco, al portughezilor de la Sporting sau al grecilor de la Olympiacos.
Portughezul are, însă, contract doar până în vara lui 2022, astfel că drumul spre Riyadh al selecționerului României este unul deschis.
Al Hilal a devenit de-a lungul timpului o adevărată colonie a românilor. La Riyadh au mai antrenat, în istoria arabilor, tehnicieni precum Ilie Balaci, Anghel Iordănescu, Cosmin Olăroiu, Laurențiu Reghecampf, Cătălin Necula sau Răzvan Lucescu.
Ce îl avem noi pe Hagi aici, aşa e Rădoi acolo, pentru Al Hilal. Se închină oamenii în faţa lui. E uriaş acolo. În orice moment, Mirel Rădoi va fi o soluţie pentru Al Hilal, a declarat Ciprian Panait
57 de partide a jucat Mirel Rădoi pentru Al Hilal, pentru care a marcat 10 goluri și a oferit 4 pase decisive. La Riyadh, Mirel Rădoi a câştigat de două ori campionatul şi o Cupă a Prinţului.