S-a încheiat complet sezonul Ligii 1, iar caruselul antrenorilor începe să se miște. Iar primul nume care sare din schemă este cel al lui Emil Săndoi, care se desparte de Chindia! El i-a salvat pe dâmbovițeni de la retrogradare într-o dublă de infarct cu Chiajna, tranșată la loviturile de departajare.
Tehnicianul se afla oricum la final de contract cu târgoviștenii, înțelegerea îi expiră pe 30 iunie, dar azi, spun surse playsport, se tranșează rezilierea anticipată cu o lună, dat fiind faptul că timpul până la startul noului sezon e foarte scurt, 16 iulie prima etapă a viitorului campionat.
Șefii Chindiei au fost nemulțumiți de modul în care Săndoi a gestionat ultima parte de campionat, când a scăpat din mână și vestiarul. Intrarea în barajul pentru menținerea în L1 a pus capac, iar până la decizia despărțirii n-a mai rămas decât un pas.
Emil a venit la Târgoviște în vara lui 2020, iar în primul sezon a terminat pe locul 7, primul din play-out! A disputat semifinala pentru un loc în Conference League, pierdută în fața Viitorului Constanța, 2-3. A urmat însă alunecarea pe tobogan din ediția abia terminată, cu spectrul ligii secunde până în ultima clipă.
”Chindia nu mi-a făcut până acum nicio ofertă de prelungire. Și dacă ar face-o, n-aș accepta să mai continui decât în anumite condiții foarte clare. Nu discut aici despre bani, ci mă refer la posibilitatea construirii unui lot mai puternic. Să avem o perspectivă serioasă!”, afirmă Săndoi pentru playsport.
Cele mai mari șanse să preia echipa le are Mihai Teja. El e liber după ce s-a despărțit de Gaz Metan în septembrie 2021, când începuse deja dezastrul financiar. Are și acum de recuperat de la Mediaș circa 70.000 de dolari, dar spectrul falimentului ridică semne de întrebare dacă vor mai exista căi să încaseze salariile neplătite.
”Nu am discutat cu absolut nimeni”, spune Teja. Surse apropiate de Chindia pretind însă că acesta va fi viitorul antrenor al dâmbovițenilor, înțelegerea urmând să se parafeze până la finalul săptămânii.
Târgoviștenii se preocupă deocamdată și de variantele de stadion pentru ediția viitoare. Ar fi antamat deja primele patru partide la Ploiești, unde ar urma să evolueze în paralel cu Petrolul, proaspăt revenită în L1. Ei speră că din luna septembrie vor reveni pe arena din oraș, aflată încă în stare de șantier pentru modernizări.