„Dobroiu are o viteză cum n-am văzut în Italia la niciun alt jucător. E fantastic! Eu am insistat cu el, nu ştiu de ce a fost folosit atât de rar după aceea.” – Cristiano Bergodi – 2009
Salut, Alex! În 2009, când fostul tău antrenor a oferit această declarație, erai o promisiune a fotbalului românesc. Azi, când ai ajuns la 33 de ani, muncești în Anglia, faci livrări și mi-ai spus că, săptămâna trecută, ai câștigat 940 de lire. În viața ta, între timp, s-au întâmplat foarte multe evenimente. Ai fost condamnat pentru deținere și trafic de droguri și, de curând, ai fost eliberat.
Să știi că sunt fericit! Să-mi spui, te rog, de unde vrei să începem, așa cum ți-am spus, am putea scrie o carte, iar tu mi-ai propus un interviu.
Hai să începem cu o seară din pântecul Giuleștiului, un meci cu Universitatea Craiova, debutul tău în fața fanilor rapidiști și golul marcat pe final de joc…
Înainte de acel debut cu gol, eu mă lăsasem de fotbal, de trei săptămâni. Când Bergodi m-a chemat la antrenament, nu am vrut să mă mai duc.
VIDEO Golul lui Ionuț Dobroiu cu U Craiova, în 2007
Cum așa?
Erau la echipa a doua jucători care nu aveau nicio treabă cu fotbalul și antrenorul îi băga de pierdeam toate meciurile. Tatăl unuia punea tribuna pe la Pro Rapid, altul nu știu ce mai făcea pe acolo. O etapă prindeam lotul, alta nu. Nu spun de titular, că nu eram, juca Ciolacu, care nu știa să dea cu piciorul în minge. M-am ofticat. Atunci m-a sunat Drăghici (n.r. Florin Drăghici – antrenorul de la echipa secundă a Rapidului) să-mi spună: „Dobrică! Hai și tu la antrenament la echipa mare, să faci și tu, că nu au oameni”. Eu eram la ștrand, băusem și vreo două, trei beri. Zic: „Domnule profesor, eu nu o să mai vin, poate să îmi dea și bani, nu vin”. Și m-a sunat, din nou, după vreo jumătate de oră. M-a îmbârligat! Mi-am luat repede traista de la ștrand, am fugit acasă, mi-am luat geanta și am mers la antrenament. La prima ședință se juca miuță, eu, cu ale mele, că eram panaramă… driblinguri, nebunii. Făceam ce îmi trecea mie prin cap, puteau să mă înjure, nu-mi păsa.
Și Bergodi ce a spus?
Cum am pus piciorul pe minge, cum m-a văzut, m-a chemat, din nou, a doua zi. A început să stea de vorbă cu mine, la fel și secundul lui. Și am văzut ce încredere îmi dădeau… eu la antrenamnte eram atacant dreapta, iar Bozovic, care era titular, cerea să mă mute, să nu stau pe partea lui (n.r râde cu poftă). La un moment dat, Bergodi m-a întrebat de salariu. Şi aveam 100 de dolari! Când a auzit s-a dus la secundul ăsta al lui… Renzo parcă-l chema?
Renzo Rossi!
Da. Să-mi mărească salariul. Îmi mărise pe la… să zic, 1000 de euro, vreo 800, că îmi lua impozit, cum m-a păcălit pe mine atunci. După un timp am avut oferte din Ucraina, din China.
Stai puțin, până să ajungem acolo, ai debutat cu gol în Giulești. Nu mi-ai răspuns cum e, pentru un tânăr de 19 ani, crescut la Rapid, să înscrie la primul lui meci în fața propriilor suporteri?
Am debutat la Timișoara, a doua etapă, în Giulești, am dat gol. Dacă mă crezi, a fost cel mai tare sentiment, se scoală părul și din urechi! După ce mi-au mărit salariul, cred că au trecut vreo trei etape, am primit o ofertă din Ucraina. Era fix perioada în care l-a luat Steaua pe Tănase de la FC Argeș, a dat 1,9 milioane pe el, țin minte și acum, iar Copos a cerut pe mine, nu mă cunoștea nimeni, 1,5 milioane. Ăștia-mi dădeau mie un salariu de 23.000 de euro. Și creștea de la an la an. A venit Copos la mine, m-a pupat, „băiatul meu, că ești de aici de la grădiniță, că o să fii bine”. Eu, fiind acum la echipa mare, nici nu mă interesau banii… Când eram mic mă gândeam mereu, oare cum or fi ăștia la echipa mare, o să mai am eu viteza asta, o să mai pot eu să driblez așa. Și când am ajuns acolo și am văzut…
Ce ai văzut?
Nu știu dacă mă făcea cineva. Când m-am văzut la prima echipă și de ce sunt în stare, sincer, credeam că o să ajung departe.
Hai să îți citesc un fragment dintr-un articol din 2010, din ProSport. „Dobroiu este un fotbalist foarte talentat, însă are un comportament care lasă de dorit. Atacantul a călcat din nou pe bec, în perioada lui Jose Peseiro a fost amendat, iar pe Viorel Hizo a fost la un pas să-l bată în pauza unui meci de cupă”.
E adevărat. Când nu prindeam lotul, mă duceam la echipa a doua să joc, în fiecare antrenament, dacă eu eram vagabond, cu țigara, cu ale mele, stăteam ultimul mereu, cu Marius Constantin, Bozovic. Și aveam 20 de ani (n.r oftează). „Bă, nenorocitule, de ce ai mai venit, mă, la antrenament?”. Așa-mi spunea Hizo.
Avea dreptate!
Clar! Plecam de la antrenament și aveam bube și gâlme în cap de la nervi, plângeam. Într-o zi, am avut meci la echipa a doua, în cupă, cu Dunărea Giurgiu. Venise și Bratu, mijlocași centrali erau Matei cu Pivniceru, noi divizia C, ei divizia B. Fundașii lor centrali aveau vreo 40 de ani, morți. La pauză, 2-2, dădusem două goluri. Şi le spun ăstora, lui Pivniceru, Matei, prietenii mei, fumam cu ei… Și acum intră Hizo, bagă capul pe ușă, am rămas șocat: „Bă, nenorocitule, ai venit tu să faci echipa aici?”. Mi-au dat lacrimile și m-am ridicat, l-am înjurat, am rupt dușul și m-am dus după el. Nu am mai conștientizat, am simțit că vreau să-l omor. S-a ridicat maseurul, care era lângă mine și m-a ținut. După știi cum s-a purtat Hizo cu mine? Am plâns după el când a plecat, vorbea așa frumos, m-a băgat după aia, următoarele două etape am prins 10 minute într-un meci, vreo 7 în altul și am făcut și fază de gol.
Mi-a rămas ceva din fluxul povestirilor tale. „Fumam”. La ce vârstă te-ai apucat de fumat? Cum erai din punct de vedere al conduitei?
Cred că pe la 22, 23 de ani. Hai să-ți dau un exemplu, cu Hizo. Când vedeam că mă tot toci, mă toci, nu mă mai interesa. Și acum, la muncă, m-a fraierit unul cu 20 de lire. Sunt banii mei! Nu suportam nedreptatea și minciuna, nu halesc așa ceva (n.r. se enervează). Și, la un moment dat, m-am apucat. Trăgeam și pe nas, veneam mort la antrenament.
De la stresul ăsta, din fotbal, ai ajuns să tragi pe nas?
Da! Uite așa!
Din cauza asta, nu din cauza anturajului?
Nu are treabă anturajul! Depinde de tine totul. Legat de ce mi-ai spus tu acum, cu anturajul, era să-mi iau amânare de la pușcărie, de la o psiholoagă. Tot așa am spus, cum spui tu, anturajul. Două luni de zile s-a bătut femeia asta cu creierul meu să nu-mi facă raport. „Bă, băiatule, e creierul tău, pot să fumeze 10, dacă tu zici nu, e nu”. Și nu înțelegeam. „Cum, doamnă, dacă eu așa sunt, slab de înger!”. Nu contează, nu e adevărat, așa mi-a băgat în cap. Și așa e!
Hai să-ți mai citesc un episod relatat în presă despre tine. Șumudică te sună la miezul nopții să-ți spună că vrea să te titularizeze într-un derby, cu Dinamo. Și tu îi răspunzi că ești în spatele blocului, cu prietenii.
E adevărat și asta! Era 1 noaptea. Dacă nu îmi place să mint, ce să-i spun? Era gălăgie. Că sunt în pat?
El te-a sunat?
Da, el. „Ce faci mă, unde ești, păi mâine…”. Eram afară, cu prietenii. De unde să știu, nu m-a sunat nimeni să mă cheme. E adevărată faza. Nu am putut să mint, ce să fac? (n.r. la antrenamentul din ziua premergătoare meciului, Roman s-a accidentat, iar Șumudică s-a gândit să-l titularizeze pe Dobroiu). Hai să-ți spun ce mi-au făcut și cu banii pe asigurare.
Știi ce vreau să te întreb ceva, de unde provine agresivitatea asta a ta?
Înainte lăsam capul jos, mama îi spunea lui Damaschin, antrenorul meu de la juniori, să mă bată. Și mi-am luat la bătaie, nu trecea săptămână să nu mă bată. Iar eu, mereu, cu capul în jos, fie că meritam, fie că nu, încasam. Mi-o luam și dacă era vina mea și dacă era vina ta! Când m-am mărit și m-a luat la echipa mare, aveam doi ani la echipa mare și Grigorie cu Herea… pe Herea l-am bătut. Grigorie mă înjura de morți. M-am oprit, era Nae Manea antrenor, eu am avut noroc cu el, Dumnezeu să-l odihnească, el m-a propulsat. M-am dus la Grigorie și l-am luat de gât, au sărit toți pe mine, chiar de Iencsi îmi aduc aminte că a intervenit. La fel am sărit și la Marius Constantin. Și au lăsat-o mai moale. Le spuneam că am și eu doi ani la echipă, nu sunt ultima găină să mă înjure cum le vine la gură.
„Ne bazăm pe Ion în retur. Eu nici nu-l consider un jucător de la echipa a două, pentru că el a fost mai tot timpul în lotul echipei mari şi cred că a venit timpul să se bată pentru un loc de titular!” – Nae Manea – 12 februarie 2009.
Am impresia că, în ciuda a tot ce ai trăit, ai rămas un răzvrătit!
Da. Pentru că mie, în viață, mi-au fost făcute foarte multe nedreptăți. Chiar dacă o să recunosc mereu că și eu am greșit, am avut parte de multe nedreptăți. Să-ți spun de unde începe, cu adevărat, declinul meu.
Te rog!
Este vorba de banii de la asigurare. M-au păcălit în față. M-am dus la doctorul de echipa mare și am cerut banii mei, îți dai seama că și-au băgat ei în buzunar. Și dacă nu știam, eram mic și prost, m-au făcut pe față.
Ai avut parte de un carusel al accidentărilor din care nu ți-ai mai revenit…
Acum era ultima etapă, cu Marian Rada la echipa a doua şi nu jucasem de foarte mult timp. Și îmi spune că vrea să intru, avea meci important. „Cum să nu, nea Mariane!”. Eu mă antrenam singur, el mă mai băga să fac și cu echipa, dar la joc nu mă băga pentru că nu-mi prelungisem contractul. Joc, dau două goluri, mă duc acasă, dimineață mă trezesc cu genunchiul umflat. Și de acolo a început, impresarul, că eu am mers pe mâna lui, că dacă eu semnam prelungirea, mă opera Rapidul. Din cauza impresarului nu am semnat. Aveam oferte, îmi luam 200- 300 de mii la semnătură, eu asta îmi doream, eram amărât, se născuse și primul copil, nu aveam casa mea. Însă am zis să merg pe mâna lui. Între timp m-am accidentat și m-am operat la Spitalul Militar, unde mi-au greșit operația. A urmat o recuperare lungă, un an de zile.
Cine era impresarul?
Traian Gherghișan. M-a căutat și la pușcărie. Mi-a zis mama să mă duc la el când mă eliberez, să-mi dea un loc de muncă, însă ți-am zis, mie îmi este scârbă de oamenii ăștia (n.r. se enervează și înjură). Trebuia să mă cauți când mi-ai dat la cap! După doi ani de zile a venit Sichitiu la mine acasă, m-a luat, mi-a zis că nu am cum, eu trebuie să joc fotbal, m-a dus la Steaua la recuperare, am făcut și acolo câteva luni și mi-a spus o doamnă doctor că trebuie să mă mai operez o dată, că nu am nicio șansă.
Și așa, ușor, ușor, după ce ai mai încercat în ligile inferioare, ai alunecat spre problemele pe care le-ai avut cu legea.
Înainte să mă duc la închisoare, am avut ofertă de aici din Anglia. Era un musulman care avea o echipă în ligile inferioare, a V-a, a VI-a, habar nu am. Un prieten m-a chemat la fotbal și i-am zis că nu pot. Am mai încercat să alerg și, cum o făceam, o săptămână nu puteam să calc în picior. „Hai dom’le, fumăm ceva, stai pe bară, te uiți”. Și m-am pus la joc. Jur că după vreo 10 minute erau vreo 10 musulmani care s-au pus în genunchi și strigau: „My friend, you Premier League!”. A vrut să mă ia la echipa lui, îmi dădea 3000 de lire, mă ducem de două ori pe săptămână. Însă, când am plecat de la teren, două săptămâni nu am mai putut să merg.
Cum ai ajuns în anturajul ăsta care, practic, te-a dus la închisoare? Din Alexandru Ionuț Dobroiu, promisiunea unui mare fotbalist la Rapid, te-ai transformat în „John”, așa cum ești trecut în rechizitoriul anchetatorilor.
Nu am mai avut bani și s-a născut băiatul, stăteam cu chirie la mine în cartier, când am avut bani le-am dat multora și, e adevărat, că și alții mi-au dat mie. Fără bani, m-am întrebat… ce fac? Și-l vedeam pe ală, pe ăla, iar eu aveam intrări cu fotbalul, cunoșteam lume la nivel mai înalt. Și mă tot întrebau: „Nu vrei, mă, iarbă ieftină?”. Eu eram cam panicat, că mă gândeam că mă duc la pușcărie. Ușor, ușor am rămas fără bani să îmi cumpăr pentru consum zi de zi și ce mi-am zis…? . L-am sunat pe unu, a venit mi-a adus o sacoșă, când au văzut ăia pe la mine, m-au întrebat cu cât am luat-o. Gratis! Mi-a zis să-i dau o sută de milioane. Păi asta face un miliard! Timp de doi ani și jumătate, până să ajung la pușcărie, la săptămână băgam câte 10.000 de euro la cazinou. Aveau ăia, dacă îți arăt rechizitoriul, toată suma de bani calculată, mă urmăreau și când mă trezeam și când mă duceam la toaletă. Toți banii calculați de DIICOT sunt trecuți pe foaie. Și cât am pierdut la cazinou! Acum câteva seri m-am certat cu nevastă-mea, când mi-a reproșat câți bani am pierdut la cazinou. Nici ea, nici mama nu au știut.
Tu când ai început să fumezi marijuana?
Când m-am apucat și de țigări.
Și când te-ai apucat de țigări?
La 22 de ani.
La 22 de ani tu jucai fotbal!
Da. Fumam o dată la o lună, două, că îmi era frică de analize. Și, la un moment dat, vine coleg din vestiar la mine, el avea punga de iarbă în cameră. „Bă, prostule, vino-ncoa’!”. Un fotbalist bun, important, un băiat extraordinar, de-asta nici nu spun de el.
De la Rapid?
Da, de la Rapid, dar nu mă pune să spun cine!
Scuza-mă, însă, așa cum spui tu, erau controale, analize, pare foarte ciudată situația pentru tabloul unei echipe de calibrul Rapidului?
La analize, când ne lua, ce crezi? Îl chema pe copilul ală, Alex Coman, nu știu pe unde joacă acum. Îl punea pe ăla să dea în locul nostru urină, pe copiii ăștia. Și uite că de atunci m-am apucat zi de zi. Mi-am zis că trec testele și am tras în continuare.
E șocant ce îmi spui!
Știu.
Și nu ai mai reușit să te lași?
M-am lăsat, am fugit în Anglia, pentru că vedeam civilii cum mă urmăreau la ușă. De două trei ori m-am dus și m-am întors. Am avut unele probleme de familie, însă despre așa ceva prefer să nu vorbesc…
Și, inevitabil, te-au arestat. Ce ai simțit în momentul ăla? Pun în oglindă cele două momente, când tu marchezi pe Giulești și acum, când ești ridicat de polițiști.
Mi-am pus mâinile în cap! Mă așteptam, îmi luasem bilet pe data de 17 noiembrie, pe 16 noiembrie, la două dimineața, m-a prins radarul la mine acolo, pe Bulevardul Timișoara, le-am dat la polițai, i-am mituit de peste 10 ori, mai mult de o mie de ori nu le-am dat niciodată, m-au prins și beat și drogat. Și acum era un filtru mare. Aveam la mine 180 de milioane și câteva sute de euro. Nu au vrut! Le dădeam toți banii. Ce îmi spune polițistul: Mâine te duci la DRPCIV (n.r. Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor), faci cerere și îți dă permisul pe loc, însă aici nu ai voie să mai conduci în România. Era permis de Anglia. M-am gândit că mă ia la mișto, că e un ordinar. Eu i-am spus că sunt disperat, că plec în Anglia, că am copii. Și când m-au arestat, pe 4 decembrie, mi-au controlat casa, tot, s-au uitat în portofelul meu și au văzut dovada și m-au întrebat unde e permisul englezesc, de ce nu am fost să-l ridic? Am țipat în casă de nervi, nu îmi venea să cred, dacă mă luam după acel polițist, nu mă mai arestau, apucam să plec.
De ce anume ai fost învinuit?
Dacă îți povestesc, aici e o discuție lungă. Tu ești dealer, eu iau iarbă de la tine, două-trei sute de grame, zi de zi, ne arestează, și ție îți dă drumul și pe mine mă bagă la închisoare. Ce lege e asta? Patru dealeri erau în instanță, de la care eu luam iarbă, acolo am luat foc. Am întrebat-o pe judecătoare cum e posibil. Toți dealerii de la care luam marfă sunt în libertate și noi suntem închiși? Pe mine m-a prins cu plantație, m-a prins direct cu plantele.
A fost vorba doar de marijuana sau și de alte droguri?
Nu. Nu am avut treabă. Eu am mai tras heroină, însă nu la venă, la țigară.
De vândut mă refer!
Nu, că era pedeapsa mare, îmi dădeau de nu ieșeam nici acum.
În concluzie, așa ai devenit John (n.r. porecla trecută în rechizitoriu).
Da, da!
Cum a fost perioada din detenție?
Am avut un noroc de la Dumnezeu, m-a iubit Dumnezeu toată viața mea. Și pe partea cu hoții și pe partea cu gaborii. După gratii, fotbalul m-a salvat!
Cum așa?
Dacă eram cu tine, mie, gardienii îmi vorbeau cu Alex și ție îți spuneau: „hai, bă, intră mai repede în cameră”. Și îți aruncau și o înjurătură. Eram singurul care aveam voie să mă duc la cuptorul cu microunde să-mi încălzesc mâncarea. Cine era cu mine în cameră, era boss.
Unde ai fost închis?
La Rahova. O condamnare de 3 ani, 11 luni și 20 de zile și am făcut doi ani și 4 luni. Am avut și unele probleme, însă, cum sunt eu nebun, nu am acceptat nimic. Chiar dacă îmi cerea cineva pachetul de țigări sau să-i fac vreun masaj, reacționam, nu aveam cum să fiu eu așa…
Chiar și acolo ai rămas același răzvrătit, așa cum ai fost și la Rapid și în familie și pe străzi?
Exact. Și de data asta m-a ajutat foarte mult. Am făcut tâmpenii și pe acolo. M-a prins cazinoul și acolo.
Poftim?
Jucam jocuri de noroc, așa i se spunea, făceam cazinoul. Și m-a prins. A venit DIICOT-ul de afară peste polițiștii de acolo, că jucam jocuri de noroc și sunam acasă, pe mama și pe nevastă-mea și le ziceam să-mi trimită câte 50 de milioane, că trebuie să cinstesc gaborii să mă scoată la muncă. Și eu jucam, iar ăia, îți dai seama, ascultau telefoanele. Și au venit ăia de la DIICOT peste ăștia… m-au scos la declarații, ce am pățit și atunci!
Dar ce jocuri erau?
Barbut și table, asta era cazinou (râde).
Cu cine te-ai întâlnit acolo, mă refer la persoane cunoscute, la Rahova sunt închiși mulți oameni cunoscuți?
Am stat în cameră cu Răzvan Pădurețu. (n.r. fost fotbalist la Dinamo, campion cu Unirea Urziceni). Era închis pentru omor din culpă. Ce crezi? Era unul mort pe mijlocul străzii, întuneric afară, a dat peste el. I-a dat un an și trei luni, a făcut mult mai puțin decât mine, că a ieșit la muncă. Eu nu am ieșit la muncă!
De ce?
Am ieșit șase ore și, după șase ore, i-am zis polițistului să mă ducă la cameră. Și îți face raport dacă îți dai demisia. Păi se ducea Dragnea. Și am zis că mai bine mai fac patru, cinci luni în plus decât să mă chinuiți voi pe aici. Mai bine stau eu liniștit și citesc Biblia, am citit-o la închisoare de o știu pe de rost. M-a ajutat mai mult să citesc Biblia decât să curăț cartofi.
Cum adică te chinuiau?
Te puneau șase, șapte ore să cureți ceapă, cartofi și dovlecei pentru patru zile câștig pe lună! După ce că sunt eu chinuit aici, vai de capul meu, mă chinui și tu, mă umilești.
Considerai munca o umilință?
Nu. Nu munca mă deranja pe mine. Auzi cum ne spuneau, colete. Noi, deținuții care ieșeam la muncă, eram colete, așa ne spuneau polițiștii. Păi eu sunt colet? Ce sunt, animal?! Ce am văzut acolo m-a șocat, nu credeam că există așa ceva. Nu era zi de la Dumnezeu să nu mă uimească ceva.
Totuşi, ţi-a prins bine perioada asta?
Da! Eu am avut noroc cu mama. Ea se împrumuta săraca și îmi trimitea bani la închisoare, datorită ei nu am ajuns cu cămătari, cu alte prostii. Și eu jucam cazinou la pușcărie!
Care a fost cel mai greu lucru la închisoare?
Că am stat închis în camera aia. Niciodată nu am suportat. Am avut noroc cu soția, dacă nu avea să-mi dea bani… dacă nu ai bani acolo, ce am văzut eu la omoruri, se omora lumea lângă mine pentru… mamă, mamă. Soția s-a împrumutat, a muncit, mi-a trimis, eu aveam nevoie, minim, de șapte milioane pe săptămână. Trebuia să dai la curățenie, ăluia pentru țigări, altu să-ţi facă mâncare, eu dacă nu am știut să fac mâncare, muream acolo. Altul să spele.
Te-a vizitat cineva cât ai stat acolo?
A vrut Săpunaru să vină, s-a întâlnit cu un prieten… Dacă îți spun cum am stricat-o și cu el. Și cu Bozovic. Vreo doi ani la rând, îmi dădeau mesaj de Sărbători, la mulți ani, ce se zice, mă iubeau mult de tot, că eram panaramă. Bozovic mi-a dat zeci de mii de euro, când aveam nevoie de orice puneam mâna pe telefon și sunam, am și eu nevoie de 7000. Nu îți dau, că-i joci, așa-mi spunea. Și-i ziceam mamei, vezi că te sună Bozovic, să-i spui că avem 200 de milioane la telefon, chirie și mama zicea, ca mine. Și Bozovic doar așa îmi dădea bani, după ce vorbea cu mama la telefon. Și acum eu nu răspundeam la mesajele lor de Sărbători, aveam mintea mea nebună, mă ruga chiar și mama să le răspund. Următorul an, ce crezi, mi-au dat mesaj și mi-au spus să nu-i mai caut.
Bozovic te-a ajutat mult…
Da. Mi-a dat bani mulți. La un moment dat am fost cu el în mall, la noi în Militari, la Plaza, ne-am întâlnit cu un prieten de-al lui. Ăsta umblă în portbagaj, scoate un geamantan și se duce sus în Plaza și se întoarce cu un alt geamantan cu 100.000 de euro. Eu eram în spate, ăla la volan, Bozovic în dreapta, am rămas șocat. Nu văzusem în viața mea atâția bani.
De ce ești în Anglia, Alex?
Mulțumesc lui Dumnezeu că, dacă mai stăteam un an sau doi, nu știu ce se întâmpla cu copiii mei. Îmi vine să plâng, dar ăsta e adevărul. Știi cât au suferit după mine? Ei au început să vorbească târziu, ziceau că au autism amândoi, i-am dus la controale. Nu vorbea nimeni cu ei, cine să-i învețe? Stăteau singuri în cameră, soția muncea, avea și trei locuri de muncă. Chiar dacă acum sunt bine aici, sincer, nu mi-aș dori să rămân, însă nu am ce să fac, e vorba de viitorul copiilor mei. În România nu au nicio șansă.
Ești împăcat cu tine?
Sunt cel mai împăcat. Știi de ce? Copiii, dacă-i vezi! Am grijă de ei, că nu a avut nimeni până acum. Soția, săraca, cum ți-am spus, avea trei locuri de muncă, mă ținea și pe mine acolo. Cum să se împartă? Stai două secunde, te rog. (n.r. Alex Dobroiu ridică o primă comandă de la un supermarket). Gata! Ce vrei să mă mai întrebi?
Uite un clișeu. Dacă ai putea să dai timpul înapoi…
Știi ce regret? Că nu am avut și eu… Uite și cu copiii mei, dacă se vor droga, o să-i las și, dacă văd că nu mă înțeleg cu ei, o să-i leg. Înțelegi ce spun?
Spui că pe tine nu a avut cine să te lege!
Exact. Mama m-a luat cu lugu, lugu, lugu, când trebuia să (n.r. începe să înjure și e nervos). „Trezește-te, mă, nenorocitule!”. Așa trebuia să-mi spună! Să mă scuture.
Și tatăl?
(se schimbă la față). A fost dușmănos pe mine. Niciodată nu m-a susținut în nimic.
În cariera ta de fotbalist ce ai schimba?
Creierul meu. Dacă aș avea creierul de acum…
Și ce pași ai face cu creierul de acum?
Mi-aș vedea de treaba mea, nu m-ar mai interesa nimic, decât familia mea. Ce anturaj, ce vrăjeli, facem noi, dregem noi, astea-s prostii. Știi o vorbă, eu și ghinionul l-am făcut cu mâna mea. Știi de câte ori m-a trimis pe mine la echipa secundă și m-a reprimit la echipa mare? Știi ce îmi spuneau toți oamenii ăia de acolo, de la maseuri până la oficiali: „Dobroiule! Tu nu ești sănătos, nimeni nu a avut atâtea șanse”. Și aveau dreptate! Dacă nu ai creier. Nu am avut și eu pe cineva să-mi spună ce să fac. Asta e (oftează lung).
Mi-ai spus lucruri șocante fără să te ferești și vreau să te întreb, sincer, în blaturi sau în jocuri cu legături cu mafia pariurilor, ai jucat sau ai auzit despre așa ceva?
Eheee. Ce manevre se făceau! Uite o să spun, că eu sunt sincer. Erau la Rapid jucători importanți, am auzit și de sume de o sută de mii. Unii sunt în fotbal chiar și acum, nume importante pe colo, pe colo. Am înnebunit. Dacă în Divizia A se fac, în Divizia B… .
Se făceau…
Ce îți spun eu acum cred că nu ai auzit de la nimeni. Ține minte ce îți spun, cu patronii de la echipe! Că tot m-ai întrebat cu cine am stat la pușcărie, am stat și cu Iancu, de la Timișoara, e terminat, de-abia mai merge.
Cum adică cu patronii de la echipe, au venit la tine, vreodată, să îți propună ceva?
Fazele astea le-am văzut cu ochișorii mei. Și de la cine crezi că știu multe? De la ăștia mai mari. Și nu știa nimeni, decât liderii din vestiar. De exemplu, de Maftei se ferea toată lumea, ăsta a fost corect. Era și căpitan. Să mă bage la detectorul de minciuni dacă spun că mint. Și ce îmi stau pe limbă toți.
Ți-e teamă că, dacă ai spune mai multe, riști anumite lucruri?
Nu mi-e teamă frate, că nu mi-e frică, spun adevărul, dar pe cine o să creadă lumea? Pe Dobroiu? Și apoi, în situația mea… Eu am fost mare panaramă, însă am fost corect. Uite că mi-am adus aminte de un episod. Era Marian Rada antrenor la echipa a doua și aveam ultima etapă, nici nu știu cu cine am avut meci, nu trebuia să-i batem, să nu retrogradeze. Undeva pe lângă București. A venit patronul ăla la noi, cu o geantă, o sută de milioane de căciulă, erau bani, la echipa a doua erau salarii de 4-6 milioane. La mine, la Marinescu, portarul și la Pistol, nu știu dacă-l știi pe Pistol, era un fundaș central. O sută de milioane de căciulă, să nu jucăm. Marian Rada, în tocul ușii, parcă-l văd și acum, ce crezi că ne-a zis? „Faceți ce vreți, bă, eu nu mă mânjesc”. Și a ieșit. Mi-a plăcut maxim de el. A ieșit și ne-a lăsat pe noi să ne gândim.
Și ce ați spus?
Îți dai seama că eu am spus nu. Mi-aș fi dorit banii, că eram leșinat, însă nu. Să fac manevre la fotbal, să mă vadă pe mine Marian Rada cu așa ceva, niciodată. Nu a luat nimeni.
Ai jucat și pentru echipa națională de tineret, cum a fost experiența asta pentru tine?
Am vreo nouă selecții. Și pe acolo am făcut panaramă. Veneam din Serbia și eram cu ăla care a jucat prin Italia, a fost și la Steaua acum vreo doi trei ani. Ne-am dat jos acolo, ne-am băgat în pădure să fumăm și când am văzut 30-40 de lanterne prin pădure, se apropiau. Mamă, ce e asta? Direct Poliția de Frontieră. Ne-a pus pe burtă. Săndoi, când a văzut, a înnebunit. Nu m-a mai convocat de atunci (râde).
E posibil să te înjure lumea după acest interviu, ai spus multe…
Nu-mi pasă, nu mă mai interesează nimic. Nu mă afectează, am zis adevărul, dacă spui adevărul, cine să-mi spună ce?
Cum te descurci acum, în Anglia?
Bine, să știi că sunt bine. Au și copiii alocație vreo… 1200, ia și soția vreo 2000, eu 4000. Mâncarea, zi de zi, mă sparge aici. Și ăștia mănâncă o grămadă de prostii. 940 și ceva de lire am câștigat săptămâna trecută. Cât am vorbit cu tine am făcut patru comenzi. Două de nouă lire, una de șase și una de cinci. Și mai am una de șase acum, până diseară fac 150 de lire și mă duc și la prânz să-i iau pe ăștia mici de la școală, să le dau să mănânce.
O ultimă întrebare. Dacă ai vrea să te întâlnești, să spunem pe stradă, cu cineva din fotbal, cu cine ți-ai dori această revedere?
Cu Bozovic. Și cu Săpunaru, poate și cu domnul Bergodi.
Și ce le-ai spune?
Le-aș mulțumi!
De curând, jurnalista Mariana Podeanu a realizat un interviu cu Cristiano Bergodi, în finalul dialogului cu antrenorul de la Sepsi, tehnicianul a fost întrebat și despre Alexandru Ionuț Dobroiu, tânărul pe care l-a debutat, în urmă cu peste un deceniu, în Liga 1.
Vă mai amintiți de Dobroiu, fotbalistul care a debutat cu dumneavoastră la Rapid?
Da, da, îmi amintesc, a dat și gol, avea o viteză fantastică, un băiat așa simpatic, și cu față de copil cuminte… Când ieșeam la antrenament și îl vedeam, părea așa liniștit…
Da, dar să știți că a avut probleme cu drogurile, apoi legea, a fost reținut…
Cum? Nu pot să cred, Doamne ferește, era un copil bun și muncitor. Nu-mi vine să cred, e drept că mi-a zis Cornel, fostul magazioner, când era la Craiova, că ar avea o viață grea, dar nu știam de droguri, de… Îmi pare foarte rău pentru el, păcat, eu sper ca să-l ajute Dumnezeu și să revină pe calea cea bună, cei care îi sunt apropiați să-l ajute să fie… Sincer, îmi pare sincer rău dacă este așa….
“La capitolul viteză am fost mereu primul, indiferent de grupa de vârstă la care am jucat. Doar Dobroiu era mai rapid decât mine, atât. Avea o explozie senzaţională!” – Adi Popa- 2012
„Am făcut atletism până să mă apuc de fotbal. La 7-8 ani făceam atletism cu ăia de 10 ani și am câștigat cel mai mare concurs din țară. Eram 88 și ăia erau 86, cu două capete mai mari. Și am câștigat. Mi-au dat aragaz, frigider și vreo 7 milioane, o grămadă de bani”– Alexandru Ionuț Dobroiu – 2022
Alexandru Ionuț DOBROIU
Total: 9 – 1