FC Hermannstadt este surpriza plăcută a acestei stagiuni de Superligă. Sibienii conduși de Marius Măldărășanu au promovat, la capătul sezonului trecut, de pe poziția secundă în prima ligă.
În primul eșalon, după multe probleme, mai ales de ordin financiar, pe plan sportiv, sibienii au încheiat 2022 pe locul 6, poziție de play-off. Totuși, chiar înainte de sărbători, Federația Română de Fotbal a penalizat echipa cu nouă puncte. Astfel, ardelenii pică direct pe poziția a noua.
Daniel Paraschiv, jucătorul-revelație al primei părți de sezon, a vorbit, în exclusivitate pentru Playsport.ro, despre acest subiect.
Am văzut.. este, într-adevăr, o veste tristă pentru noi. Totuși, eu rămân la fel de mândru de colectivul nostru, deoarece noi ne-am făcut treaba pe teren. Clar că nu este o veste extraordinară chiar înainte de sărbători. A fost, însă, un an excelent iar, în această perioadă, cred că atât eu, cât și colegii mei ne axăm mai mult pe timpul nostru liber și pe familie. Ar fi nedrept din punct de vedere sportiv dacă aceste puncte s-ar dovedi decisive în lupta pentru play-off. Dacă va fi, însă, o decizie finală, nu prea vom avea ce să facem și probabil va trebui s-o acceptăm.”
Un amplu interviu cu atacantul celor de la FC Hermannstadt va fi publicat pe site-ul Playsport.ro sâmbătă, 24 decembrie.
La scurt timp după publicarea deciziei, prin intermediul social media, FC Hermmanstadt a emis un comunicat de presă.
Demers de transparență!
În cei 7 ani și jumătate de (scurtă) existență, s-au întâmplat atât de multe la clubul nostru încât foarte probabil, cândva, se va scrie o carte după care se va face un film. Iată că acum, în prag de sărbători, primim ,,cadou” în premieră o depunctare de 9 puncte. Fără îndoială, situația este una regretabilă, însă noi ne permitem să o catalogăm ca fiind una 100% nemeritată și injustă.
Depunctarea ne-a fost dictată de către Administrația de Monitorizare Financiară a FRF, fără să se țină cont de noul plan de reorganizare A.F.C.Hermannstadt. Vă reamintim că acest nou plan a fost aprobat săptămâna trecută de către Tribunalul Sibiu și a intrat deja în aplicare. Prin urmare, îi asigurăm pe toți suporterii FCH și pe iubitorii fotbalului sibian că vom lupta până la ultima resursă legală și morală pentru a recupera această pierdere grea! Este vorba despre munca staff-ului administrativ, staff-ului tehnic și mai ales a acestor fotbaliști minunați care ne-au făcut pe toți să fim atât de mândri! Sunt puncte muncite din greu, la care nu vom renunța sub nicio formă! Nu ne batem joc și nu vom permite nimănui să facă așa ceva!
Știm că avem dreptate și este o chestiune de timp până când inclusiv Tribunalul de Arbitraj Sportiv (T.A.S.) din Lausanne, Elveția, ne va recunoaște acest fapt! Așa că vom lupta pe toate căile juridice posibile! În astfel de momente dificile avem nevoie de înțelegerea, răbdarea și susținerea tuturor suporterilor noștri. Contează enorm! Sibiul are fotbal!”
Odată cu această depunctare, sibienii pică de pe locul 6 (33 de puncte inițial), pe locul nouă (24 de puncte).