-corespondență din Lugano (Elveția)-
După 5 titluri cu Cluj, cea mai bună fotbalistă din România s-a transferat în Elveția, într-un oraș al miliardarilor și povestește cum arată noua ei viață și primul pas în fotbalul profesionist
Pe Teodora Meluță am cunoscut-o acum vreo 6 ani. Avea doar 15 ani și era deja componentă a echipei naționale de fotbal a României. De senioare. Spunea atunci că și-ar dori să fie campioană, să ajungă cea mai bună jucătoare din România și într-o bună zi, „când se face mare”, să joace la o echipă din străinătate. Și s-a întâmplat exact ca în vorba aia cu ai grijă ce-ți dorești…
După un an, devenea campioană națională cu Olimpia Cluj, titlu pe care avea apoi să-l mai câștige de încă alte patru ori, consecutiv. După doi ani, era premiată drept cea mai bună jucătoare de fotbal din România, adjudecându-și apoi și acest premiu și în următorii doi ani. Iar cu două săptămâni în urmă, la 21 de ani și jumătate, Teodora s-a transferat în străinătate, lăsând Clujul pentru Lugano, în campionatul elvețian.
Am vizitat-o aici zilele trecute și-am întrebat-o direct cum a apărut acest transfer, venit într-o perioadă de criză, grea pentru fotbal, dar mai ales și într-o perioadă grea chiar pentru ea.
„Sincer, și pe mine m-a luat puțin prin surprindere. Veneam după o perioadă dificilă, cu 3 luni de pauză, după o accidentare și eram sceptică, deși îmi doream foarte mult să plec, nu prea mai credeam că mai poate apărea un transfer acum”.
Și iată că a apărut. Sigur, Lugano nu e printre marile forțe din fotbalul feminin european, dar Teodora privește acest transfer ca un prim pas.
„Voiam demult acest lucru. Sigur, visez la un campionat ca Spania, sau Italia, e normal. Dar o iau pas cu pas. Aici am altă vizibilitate, meciurile sunt televizate, pot apărea mult mai ușor alte oportunități. Deci pas cu pas”
Teo e optimistă. A semnat cu Lugano până la vară, apoi are opțiune de prelungire. Este însă mulțumită că deja a urcat la un alt nivel. Antrenamentele sunt mai intense, antrenorul italian este foarte apreciat și ea deja s-a acomodat foarte bine la echipă. „A fost puțin mai greu în primele zile, vin și după acea accidentare și am nevoie de mai multă odihnă să mă recuperez”, spune ea.
Acesta este și motivul pentru care, deși aici de două săptămâni, nici nu a apucat să iasă prin oraș și să se bucure de frumusețea locului. A observat însă rapid că se află într-un un paradis al miliardarilor, după cum trec elicopterele pe deasupra noastră, la fiecare câteva minute. La Lugano, cei cu Ferrari și Bentley sunt considerați oameni normali Bogații adevărați au aici yachturi, avioane și elicoptere.
„Am avut noroc, aș putea zice, să ajung într-un asemenea loc, de basm, la primul transfer. Orașul e superb, liniștit, cu oameni calzi și relaxați. O să am timp să mă bucur și de locul ăsta, când se face vremea mai bună, doar n-au intrat zilele-n sac. Am auzit că mulți actori celebri au case pe aici, și George Clooney are o vilă aproape, la Como, cine știe, poate într-o zi dau nas în nas cu el pe aici”, râde jucătoarea lui Lugano.
Teodora locuiește într-o zonă de vis, pe o colină cu vedere la lac și împarte apartamentul cu o româncă, jucătoare tot la Lugano și colegă și la națională, Cristina Carp.
Apropo de națională, chiar zilele astea Teodora revine la lot, pentru meciul cu Croația. Are duble emoții. Vine pentru prima dată din postura de stranieră și îl va cunoaște și pe noul selecționer, Cristi Dulca.
„M-am bucurat când am aflat că el va fi noul nostru antrenor, este tânăr, are experiență. Sigur, nu a mai lucrat cu fete, dar cred că o să ne acomodăm repede cu el, și el cu noi. Și da, acum vin ca stranieră, cred c-or să mă pună fetele să le fac cinste”, râde Teo.
Teodora Meluță se află la Lugano la primul său contract ca jucătoare profesionistă de fotbal. De abia de aici începe visul ei să prindă contur. Nu i-a fost ușor și fără ajutorul familiei n-ar fi rezistat. Erau perioade când avea salariul 2600 de lei, iar o pereche de ghete costau 1300…
„Fără ajutorul familiei nu m-aș fi descurcat. Vorbesc des cu ai mei, sper să-i aduc și aici, pe la mine. Dacă mă întrebi de ce mi-e dor aici, cred că de supele și de ciorbele de acasă”, spune Teodora zâmbind…
Mai facem doi pași prin oraș și două poze la lac și o las pe Teodora să fugă la antrenament. Și să se bucure liniștită aici de noua ei viață, de fotbal și de ciocolata elvețiană…
„Dacă nu ar fi existat fotbalul în viața mea, cred că aș fi făcut atletism. Iar dacă nu era să fie sport, aș fi ales sigur designul”
„Aici n-am timp să ies, gătesc acasă, îmi fac singură spanac, legume, pui, orez… Dar mi-e dor de-o ciorbă”