Salut, Claudiu. Ce faci, cum ești, cum ai început anul?
Foarte bine. M-am acomodat repede aici. Anul calendaristic a început perfect, am marcat în primele două meciuri din 2023 și am așteptări mari.
Este prima experiență în străinătate. Ți-a fost dificil?
Prima oară, da. Până să ajung aici nu știam la ce să mă aștept. Nu știam cum este orașul, cum sunt colegii, dar am fost și încă sunt foarte plăcut surprins. Echipa are o medie scăzută de vârstă. Îmi place grupul, iar orașul Ioannina este foarte frumos. Totul este pe gustul meu. Realizările din teren vin și din aceste aspecte din afara lui.
12 meciuri, 5 goluri, unul din marcatorii fruntași din campionatul grecesc. Ai marcat 25% din golurile echipei, printre care și o reușită cu AEK Atena, locul 2. O duci destul de bine.
AEK primise doar cinci goluri tot sezonul până la meciul cu noi. I-am bătut 2-1, am dat gol. E pe 2, dar cred că ei o să câștige campionatul. Au un lot foarte puternic. De asemenea, sunt formații de tradiție, au suporteri, derby-uri, torțe. Nu prea au, însă, stadioane. Noi și AEK avem stadioane noi, frumoase. În rest, arată mai bine arenele de la noi. Au ridicat, însă, plafonul aici. Uită-te ce fotbaliști sunt la fiecare echipă. Marcelo, James, Valbuena, Bakambu, Sokratis la Olympiakos. La AEK sunt Sidibe, care a fost la Monaco, Vida, finalist de Cupă Mondială în 2018, Amrabat, ex-Malaga, Galata, Watford.
Fotbaliști buni, cu rezultate în Europa.
Dar, dar și ei au o vârstă. Unii vin aici mai cu jumătate de inimă, nu mai sunt ce au fost în anii trecuți. Totuși, este o onoare să joci împotriva unor astfel de fotbaliști. Peste 10 ani zici „Am jucat împotriva lui Marcelo, împotriva lui James”.
Oltean get-beget, chiar și cariera ta este conturată de fotbalul din zonă.
Da, într-adevăr. Eu am fost de la început la FCU, din 2017, de cinci ani. Am jucat și în 2013 la Craiova, când erau două echipe în Liga a 2-a. Au fost probleme, echipa s-a desființat, era în insolvență. La momentul respectiv am pierdut o jumătate de an, n-am putut să plec. Nu mai știu exact cum erau legile, dar dacă m-ar fi dorit cineva, ar fi trebuit să plătească pe mine și, la momentul respectiv, n-ar fi dat nimeni bani pe un copil cu 20 de meciuri în eșalonul secund. Au trecut câțiva ani ca să-mi revin după episodul acesta. Am parcurs toți pașii, de la Liga a 4-a până în prima ligă.
Cum a avut loc transferul la Giannina?
Cu plecatul a fost în felul următor: în primul sezon din Liga 1, am jucat 37 de meciuri din 39. După, începusem să joc mai puțin, intrase și Andrea Compagno pe un trend ascendent, începuse să marcheze. Înainte să plece el la FCSB, eu am discutat cu domnul Mititelu și i-am transmis acestuia că vreau să plec. M-a tot amânat pentru a găsi înlocuitor. Nu am fost dat afară, ci a fost dorința mea de a pleca. Am vrut să încerc și altceva. Am avut niște ani foarte frumoși acolo. Am ajuns de-abia în etapa a 6-a la Giannina și de atunci am jucat constant.
Despărțirea dintre tine și club a venit, parcă, dintr-odată. Un simplu comunicat pe social media.
Pentru cei din interior, lucrurile erau știute. Aveam contract. Dacă n-aș fi vrut să plec, n-aș fi reziliat. Repet, asta a fost dorința mea, discutasem și conducerea. Singura problemă fusese cu un înlocuitor.
Exista oferta de la Giannina în momentul în care te hotărâsei să pleci?
Existau discuții cu alte cluburi. Din Polonia, din Ungaria, dar doar discuții. Asta se petrecea în momentul când mă aflam sub contract cu Craiova. Ulterior, singura ofertă scrisă a venit de la PAS Giannina, care a apărut mai târziu, când am reziliat cu FCU. A fost și un risc în același timp, dar mă bucur pentru că am făcut această alegere. De obicei, cluburile nu așteaptă după tine, mai ales vara, în pregătire. Ei așteptau să-mi reziliez contractul.
De ce un risc?
Când nu ești liber și vrei să pleci, e un risc. Poate clubul cu care negociezi se răzgândește. Sau poate cel la care ești legitimat nu îți mai dă drumul gratis. Eu, îmi aduc aminte, am reziliat cu FCU în ultima zi de transferuri ca să plec. Dacă n-aș fi încheiat atunci contractul, ar fi trebuit să aștept până în iarnă.
Ai simțit că domnul Mititelu, conducerea, clubul te țin pe loc?
Nu, deloc! Nu eram stresat din acest punct de vedere. Eu aveam contract, nu aveam ce să pierd. În „cel mai rău caz” aș fi rămas la Craiova. Poate aș fi avut aici cinci goluri. Când nu ai echipă, ești presat de acest lucru. Eu am mers și am discutat că doresc să schimb ceva, atât. Dacă nu mi-ar fi dat drumul, nu ar fi fost o tragedie. Nu era nicio problemă, eram la Craiova, în prima ligă.
Erai sigur de trecerea la Giannina când ai reziliat cu FCU?
Nu. Când un jucător rămâne liber, apare pe Transfermarkt. Astfel, orice jucător devine interesant pentru cluburi sau agenți. Încă de prima zi în care am rămas liber, au venit propuneri, am avut discuții. Am vorbit cu domnul Bălănescu, la FC Voluntari. Cel mai probabil, dacă nu m-ar fi sunat cei de la Giannina, aș fi mers aici, la Voluntari. Lucrurile au devenit mai serioase legate de un transfer în sensul în care erau deja propuneri, nu mai eram la nivelul de discuții. Eu am reziliat într-o zi de luni și fix la șapte zile eram în Grecia, semnând.
Ai plecat de la Liga a 4-a, ai ajuns în prima ligă a Greciei. O aventură. Te-ai gândit vreo secundă?
Probabil știi și tu cum e pe la județ, pe la Liga a 4-a. Totuși, la noi, la Craiova, erau condiții de ligă secundă. Făceam cantonamente înainte de meci, aveam prime de joc, antrenamente cu Nicolo Napoli, care este și acum, de prima ligă. Pe lângă mine, Radu Negru, Raicea, au pornit de la zero și se află la nivel de primele două eșaloane. Dacă am fi mers, ca și celelalte echipe, pe principiul de unul-două antrenamente pe săptămână plus meci, sigur n-am fi ajuns. S-a știut de la început ce se vrea. Când eram la Liga a 2-a, aveam condiții, probabil, mai bune decât formații de Liga 1.
Și spectatorii, mulți, puțini, erau la meci.
Da, tot timpul. E altceva. E total diferit să ai și acești oameni în spate. Și, un aspect important, în toți acești ani am avut un obiectiv clar: promovarea. La nivel personal, eu mereu am tras și am muncit ca și cum aș fi fost la Liga 1. Crede-mă, cea mai mare presiune este la aceste divizii. Promovează doar o echipă. Și, uite, noi n-am promovat succesiv. Am avut un an, la Liga a 3-a, când a promovat Turris Oltul Turnu Măgurele. În prima ligă, cel puțin în primul an, ca nou-promovată n-am avut obiectiv. Bine, evident, să ne salvăm. Dar, în schimb, în celelalte eșaloane se jucau toate meciurile la victorie. Noi am prins Liga a 2-a cu Rapid, „U” Cluj, Petrolul, Chiajna, Poli Timișoara. Toate acestea au tras la promovare. Frumoasă serie.
Ai promovat și debutat în Liga 1 la 27 de ani, corect?
Da, da. La început de proiect, cu domnul Mititelu, când am plecat la drum, a fost discuția în felul următor: promovăm succesiv și, la 26 de ani, ajung în Liga 1. N-a fost să fie la 26, a fost la 27, s-a amânat cu un an. Dar, să vezi, sunt și cazuri de fotbaliști care joacă de tineri, 18-19 ani, și ard rapid.
Știi un alt fotbalist care, la 27 de ani, a debutat într-o primă ligă din Europa?
Da, atacantul celor de la Leicester, Jamie Vardy.
Te-ai „inspirat” puțin din povestea lui?
Eu mă simt acum, la 28 de ani, ca la 22. Depinde și de poziție. Părerea mea, ca bandă, fundaș sau winger, poate e mai ușor să joci, mai ales la o vârstă fragedă. Ai spațiu, mai dai o centrare. În schimb, ca atacant, trebuie să simți jocul, trebuie să compensezi calitățile pe care le ai cu ceea ce nu ai. Ca mijlocaș îți trebuie inteligență, ca fundaș central forță. Depinde la caz la caz.
Claudiu, ești unul dintre cei mai în formă atacanți români din străinătate. 12 meciuri, 5 goluri în prima ligă a Greciei. Te gândești la echipa națională? Ai vorbit cu Edi Iordănescu sau cineva din staff?
Nu am vorbit cu nimeni, dar îți dai seama că ar fi un vis. Orice fotbalist își dorește să-i cânte imnul când se apucă de fotbal. Sigur, dacă o s-o țin pe această linie, dacă marchez, poate o să fiu o soluție pentru selecționer și pentru staff. E greu pentru un jucător care apare la 27 de ani în Liga 1. Mă gândesc, poate o prioritate sunt jucătorii mai tineri, Daniel Paraschiv de exemplu.
La FCU te mai uiți?
Da, mă uit, evident. Primele meciuri le-am pierdut, pentru că nu aveam reglate posturile. În rest, n-am ratat niciunul. Am prieteni acolo, vorbim, ținem legătura. Nu suntem doar colegi, ci și prieteni în afara terenului, români, străini.
Cu suporterii ții legătura?
Mai vorbim pe social media. Înainte, când jucam la FCU, după meciuri mai stăteam la o poză. Au fost, din păcate, și anumite meciuri în care suporterii mă înjurau. Nu înțeleg de ce. Pierdeam un meci, era vina mea. Echipa nu mergea, era vina mea. Dar așa, în general, și cu cei din galerie, cu liderii, sunt prieten. „Gogoașă” (n.r. – liderul de galerie) mi-e prieten, a jucat și el la Liga a 4-a la FCU, am fost colegi de cameră. Sunt din Craiova, ne știm de ani buni.
Un mesaj pentru suporterii FCU?
Ce pot să spun? Știu ce au de făcut. Cel mai important este să susțină echipa în clipele grele, mai ales cu echipele mici. La victorii suntem toți lângă echipă, dar la greu se văd suporterii adevărați. Echipa are cea mai mare nevoie atunci de ei. Ăsta e mesajul meu.