Dan, ai ales total neașteptat să o iei cumva de la capăt, fotbalistic vorbind, de la Liga 3. Toți știm că ești un specialist al promovărilor, dar parcă a șocat faptul că ai luat-o atât de jos. Cum s-a întâmplat?
Am ales proiectul de la Reșița pentru că am o relație de prietenie și respect cu primarul Nelu Popa, iar președintele Cristi Bobar îmi e prieten de multă vreme. Am acceptat pentru că au avut nevoie de mine, m-au dorit. Fiind și cărășean, nu aveam cum să refuz. E un proiect important, pe 3 ani, cu multă liniște financiară. Am parte de un mod de lucru excelent, jucătorii pe care mi i-am dorit, antrenez cum vreau și e lucru mare! Știi bine că e un lux în fotbalul nostru de nivel superior, unde mulți patroni se bagă peste antrenori… Suntem lideri în serie, cel mai bun parcurs din Liga 3, semnele sunt bune.
Ce amintiri ai cu “Milanul din Banat”, cum era pe vremuri? Și mai e lumea așa dornică de fotbal la Reșița azi?
Crescând la Caransebeș, mergeam la meciurile Reșiței din perioada Sdrobiș, stadionul era plin! Primul meu contact cu un stadion plin aici a fost, la Reșița! Știu echipele cu Cepoi, Brici, apoi cele cu Doană, Ciucur, Ciocoi… Acum e clar că e un regres din partea fanilor, dar e o reacție generală față de fotbal, trebuie privită și în contextul pandemiei. Am trăit asta și la Poli Timișoara. Oamenii au nevoie de un refresh, e clar, iar dacă Reșița promovează în Liga 2 și la anul se bate pentru Liga 1, sigur va fi iarăși plin stadionul!
Planurile sunt foarte ambițioase, din ce înțeleg și de la tine. Am citit în presa locală despre 15 milioane de euro buget pentru echipă și refacerea stadionului. Dar nu pot să uit că și la Călărași, cu tine pe bancă, s-a promovat istoric în Liga 1 și apoi a început haosul… Nu te temi de factorii pe care nu îi poți influența, dincolo de gazon și vestiar?
Clar că nu poți controla totul. Și că sunt factori imprevizibili. Uite, noi câștigăm seria de Liga 3 dar apoi vin două baraje. Ai COVID-ul în preajmă, nu știi ce se întâmplă. Nu poți gestiona totul. La nivel de finanțare, eu am mare încredere. Primarul a fost și sponsor la Poli înainte, e înflăcărat în pasiunea lui pentru fotbal, e un mare avantaj care îmi dă încredere pentru viitor. Proiectul cu stadionul e aprobat de CNI, se va face încă un nivel, se refac peluzele, va fi un hotel. Deja avem nocturnă la terenul sintetic pentru juniori. Dar nimeni nu poate garanta 100%. Am pățit-o și la Poli, după promovare, când Curtea de Conturi a blocat conturile… Am însă încredere multă acum.
Personal, ți-a făcut bine retragerea asta din prim plan? Cum ai perceput-o?
Am avut nevoie de liniște după perioada la Poli. Acolo a fost ceva de suflet, am încercat să aduc și bani în club, am fost manager și antrenor ca să ajut clubul pe care-l iubesc. La Timișoara am avut cel mai mic buget din primele 12 echipe ale Ligii 2, dar chiar și-așa, am avut niște momente cheie, meciul de la Călărași și meciul cu Rapid, când am fi putut face mai mult dacă învingeam. După toată asta am avut nevoie de un restart, să redescopăr bucuria de a antrena. În liniște.
Spuneai în 2019, când antrenai Dunărea, ceva ce mi s-a părut interesant: “Am trecut dinamovist și sunt iubit în Giulești”.
M-am consacrat la Dinamo, am făcut performanță acolo și m-am simțit bine acolo. Respect clubul. Sunt mult mai iubit la Rapid pentru că am reușit promovarea în condiții foarte grele. Sunt mai iubit în Giulești, e clar.
Indiferent de dezondământul sportiv din acest sezon, cum vezi Dinamo pe termen mediu și lung?
Anul acesta nu va retrograda, sunt sigur. Fanii îi ajută enorm în momentele importante. Iar venirea lui Stoican e un plus, îl cunosc bine, e antrenor cu o nebunie pozitivă de care era nevoie. Dar să fim serioși, transferurile de iarna asta nu sunt de nivelul lui Dinamo, de nivelul la care știm toți că ar trebui să fie Dinamo… Eu cred că Dinamo se va chinui an de an. Dacă nu vine un om potent financiar care să impună și un mod de organizare, se va chinui an de an. Îmi doresc altceva, pentru că respect clubul Dinamo și galeria lui Dinamo. Nu respect anumiți lideri ai ei, dar asta e altă poveste… De aceea mă și așteptam să iasă haosul și discuțiile din DDB, care până la urmă au ieșit…
Poți să detaliezi, te rog?
E simplu, eu respect clubul Dinamo și toată galeria lui Dinamo, repet. Dar, spre exemplu, Elias Bucurică. E unul din liderii galeriei și e și unul din oamenii importanți la DDB. Atunci a fost clar pentru mine că va ieși haos la DDB. Îl știu bine pe Elias. Cred că e caz unic în lume, să scoți o galerie ca să faci campanie pentru un partid, apoi să ții și cu alt partid!
Ai lucrat cu Deian Sorescu la Timișoara, îl știi bine, e și bănățean de-al tău… Cum vezi episodul cu dezbrăcarea jucătorului de tricou?
Pe Deian l-am debutat la seniori, chiar îl știu foarte bine. Acum, pe de o parte, nici nu vreau să dramatizăm. Sincer, episoade de-astea s-au tot petrecut în fotbal, și cu jucători, și cu antrenori. Important e faptul că efectul asupra echipei nu are cum să fie decât negativ. Torje a spus bine ce a spus, că aveau deja jucători cu frică, acum au și mai multă frică! Pe o lipsă de încredere, venită și pe lipsa de rezultate, asta îți mai lipsea… Poate și Deian ar fi trebui să nu se apropie în momentul acela, știi bine că sunt momente când oamenii supărați nu mai judecă lucid, trebuie să eviți și tu, cât poți… Dar e complicat, că și dacă nu se ducea, iar nu era bine….
La Rapid, deși 2021 a fost un an foarte bun, poate peste planurile giuleștenilor, tot mocnește mereu o nemulțumire printre fani.
Cunosc foarte bine publicul din Giulești. Și nu cred că e o chestie specifică pentru ei, ci mai mult generală, românească. Tot timpul lumea vrea tot mai mult. Uite, la Călărași, după promovarea istorică, când am început să avem probleme în returul de Liga 1, lumea era supărată, nu mai venea la stadion. Le-am spus că o eventuală retrogradare va duce la un rău ireversibil. Pentru mine, ce a făcut Rapid până acum este de lăudat. Cu un antrenor fără experiență care s-a descurcat, cu o echipă fără soluții de rezervă reale pe bancă, pentru că 13-14 jucători au dus practic greul până acum… E foarte bine!
Pe vremea ta ca jucător aveam cel puțin 7-8 soluții foarte bune la națională pe post de închizător, postul tău. Azi, la capitolul ăsta e cam pustiu. Te întreb și prin prisma experienței tale de antrenor, de ce lipsesc variantele pe acest post?
Pentru că s-a schimbat trendul. La nivelul fotbalului global. Nu mai sunt închizătorii clasici, se joacă mult mai des acolo cu un optar, cu un fotbalist care pasează și finalizează, cu calitate să mai ceară și între linii mingea. Cred că Ancelotti a început asta, când l-a făcut pe Pirlo închizător. Glumesc, nu de-acolo ni se trage nouă… Dar uite că la națională și Stanciu a putut juca acolo. Și Răzvan Marin. Exact tipul de fotbalist de care îți spun că se caută pentru zona aceea. Nu mai sunt închizătorii clasici… Știi pe cine văd ca o soluție specifică? Pe Marius Marin, pe care l-am debutat la seniori când eram la Timișoara. Cred că l-am debutat în același meci cu Deian Sorescu 😊 Îl apreciez mult, e un jucător inteligent, cu personalitate deosebită, se bate la promovare în Serie A, joacă într-un campionat foarte dificil. A fost lider la U21, a debutat la naționala mare, joacă meci de meci la Pisa, va ajunge la un nivel și mai mare. Da, el e o soluție!
Ai participat cu echipa națională la turneul din America de Sud, din 2011, unul cu peripeții… Retragerea brazilianului Ronaldo a ținut capul de afiș. Ce amintiri ai de atunci?
Chiar e o amintire rară! Am jucat împotriva lui Neymar, Robinho, David Luiz… Peripețiile mari au început, să fiu sincer, când a fost să plecăm spre Paraguay. Meciul de retragere al lui Roberto Acuna, meciul 100 pentru națională și ultimul. Când am ajuns în capitala Paraguay-ului, ce era în Asuncion… Cu tot respectul, dar era o sărăcie groaznică, oamenii stăteau la marginea drumului, am rămas șocat… Dar și mai șocat am fost la antrenamentul oficial, cu nea Fane Iovan selecționer! Păi se retrăgea Acuna, meci aniversar, sărbătoare, iar noi aveam o nocturnă pe stadion la antrenamentul oficial de ne loveam unii de alții, bâjbâiam prin întuneric, pe acolo… A fost haios, amintiri frumoase….
Din ce concluzii ai tras tu de-a lungul anilor, ca fost internațional antrenat de Iordănscu și apoi de Răzvan Lucescu, dar și ulterior, fiind prieten cu selecționerul Contra, fost coechipier cu Rădoi, de ce e atât de problematică postura asta de selecționer al României, până la urmă?
Mirel e un antrenor pe care îl văd a fi de mare perspectivă și mi-am dorit enorm să reușească la națională. Să reușească în rezultate, pentru că de schimbat jocul eu chiar cred că l-a schimbat în bine! Lumea nu a văzut poate că noi am început să recuperăm mingea mai sus decât o făceam înainte, să avem o posesie mai bună… Mirel e structurat ca antrenor pentru jocul acesta, e un tip curajos, dar poate că presiunea a dus la finalul pe care îl știm. Chiar mi-am dorit mult să reușească… Avem jucători buni, poate nu la cluburi de top, dar jucători buni. Factorul mental însă ne dărâmă mai mereu, în fotbal ca și în viață, pe noi, românii. Cred că marea problemă pentru un selecționer asta este, presiunea. Presiunea e incredibilă. E firească, dar uriașă. De aceea și cred că ai nevoie de o anumită vârstă pentru a fi selecționer. Cu cât ai mai multă experiență, cu atât stăpânești mai bine reacțiile la presiune, ai echilibrul în reacții, chiar și în selecție. Iordănescu avea, spre exemplu, modul lui de a gestiona presiunea. Și îi ieșea. În orice caz, îi voi păstra mereu o recunoștință aparte…
Pentru faptul că te-a debutat?
Pentru asta și pentru multe alte lucruri. M-a sprijinit mereu și îi voi mulțumi totdeauna. Uite, ca să vezi cum e viața făcută: eram antrenor la Timișoara, începutul carierei mele ca antrenor, și am avut un start slab în Liga 2. Primarul Robu avea de gând să mă demită. Iordănescu, prieten cu el, i-a explicat de ce ar trebui să fiu păstrat și să aibă încredere în mine. Ei bine, așa am rămas antrenor. Ce s-a întâmplat imediat? Am câștigat 10 meciuri la rând! Dacă mă gândesc bine, a fost un moment crucial pentru toată cariera mea de antrenor.
Am întrebat și continui să întreb toți oamenii din fotbal care știu că îmi pot răspunde cu sinceritate. De ce toate cluburile își aduc arbitri în management? Realist, nu cred că se mai poate vorbi de influențarea arbitrajelor. Atunci, cu toată prețuirea pe care o port meseriei de arbitru: toți arbitrii se nasc și cu competențe de management fotbalistic? Sau le dobândesc brusc atunci când renunță la arbitraj? Sunt zeci, poate sute, dacă privim și spre Liga 2 și Liga 3!
Gabi… încă sunt antrenor, ce-ar trebui să răspund? 😊 Serios acum, știi că sunt un tip sincer. Pentru mine lucrurile sunt simple. Sunt două variante. Prima: un arbitru te-a favorizat cândva și acum vrei să-i întorci favoarea oferindu-i un job, iar asta cred că poate fi mai ales la nivel mai mic al fotbalului. A doua variantă, aduci un fost arbitru în club ca să simți tu că ai un scut, o siguranță. Să cântărească poate în fața unor arbitri tineri la meciurile tale, să pună o presiune. Să arăți că ești club “puternic”. În afară de aceste două variante, mai sunt câțiva care chiar au dovedit că sunt buni manageri. Dar câțiva 😊
În fotbalul lui 2022, globalizat, industrializat deja, cum poate un tânăr român să mai ajungă mare fotbalist, de nivel european, mondial?
S-au schimbat multe în lume prin influența tehnologiei asupra noilor generații. Eu cred însă că, dincolo de toate beneficiile, tehnologia prost gestionată poate să omoare pasiunea reală, din viață. Curtea școlii, idolii vii ai copilăriei, palpabili. A spus-o și Roy Hodgson, am auzit-o la un curs, nu-mi iese din cap. Iar Hodgson a antrenat în toate deceniile recente. Se depersonalizează relațiile, peste tot! Și în fotbal, și dincolo de el! În fotbalul de azi, în tot acest context, dacă nu ți-e foame cu adevărat, nu mai ajungi mare! Să fii 100 la sută acolo, să dormi și să mănânci cu gândul la fotbal. Asta e singura șansă.
Care e cea mai tare întâmplare din vestiar pe care ai trăit-o până acum ca antrenor?
Chiar sunt multe… Dar am una care m-a marcat. Fii atent! Eram antrenor la Chiajna, mai aveam două meciuri de jucat, trebuia să luăm 6 puncte și să se încurce și alte echipe, altfel retrogradam. Presiune, ferească Dumnezeu! Primul meci, cu Botoșani acasă. Ne omoară în prima repriză. N-am avut nicio ocazie măcar, ne zăpăceau la mijloc, un 3-4-3 cu Moruțan, Fulop, n-am mișcat nimic! 0-1 la pauză și alte ocazii pentru ei. Intru în vestiar. Mai aveam practic o repriză de Liga 1. Când intru… Ai văzut vreodată jucători “morți”? E, eu am văzut atunci! “Morți”! Întinși pe scaune, nicio reacție, nici cei cu experiență, nimic! Toată lumea, prăbușită. M-am blocat și eu. Ies din vestiar. Vine un om cu experiență de la noi din club, fost antrenor și el. Mai “mort” ca mine și ca jucătorii, ca să zic așa! Când văd asta, îmi iau inima în dinți și mă întorc val-vârtej în vestiar. Fără să am habar ce voi face sau voi zice! Merg direct la tablă, de parcă aveam pregătit ceva. Toți se uită brusc la mine. Și total inconștient, pun pe tablă schimbare de sistem, trecem în 3-5-2, fac o schimbare de jucător, egalăm, intră al doilea jucător, marchează și el și batem 2-1. Nici azi nu știu ce s-a întâmplat. Efectiv am mers pe un instinct de antrenor, am zis că sunt antrenor și trebuie să fac eu ceva, oricum, când toată lumea prin jur era la pământ.
Toți avem un vis legat de profesia noastră. Sincer, unde îți dorești să antrenezi?
În mod cert echipa națională e mândria supremă pentru mine. Mereu am vrut să antrenez echipele unde am jucat, așadar cele de club și echipa națională. Iar la nivel de club am două mici secrete, să spunem așa. Primul ar fi Brescia. Eram mare fan în copilărie, Brescia Romena, era echipa etalon a copilăriei mele… Acolo mi-aș dori enorm să antrenez. Și ar mai Anorthosis Famagusta. Știu că ți se pare ciudat, dar am trăit o atmosferă incredibilă acolo, am fost căpitan și am simțit un spirit special.