Plecat din comuna vasluiană Bogdănești la doar 5 ani, Alexandru Pașcanu și-a început drumul în fotbal la Leicester, formându-se peste un deceniu în academia englezilor. A îmbrăcat tricoul naționalei de la nivel U17, U18 și U19 până la două turnee finale de European U21, la primul dintre ele scriind istorie prin semifinala cu Germania. Apoi, a reprezentat România la Jocurile Olimpice din această vară.
După un scurt raid în fotbalul țării natale, la CFR Cluj și Voluntari, Alex s-a reîntors în Vest. E la al doilea sezon pentru Ponferradina, o echipă mică dar cu 100 de ani de tradiție în fotbalul spaniol, joacă meci de meci și e iubit de întreaga comunitate pitită în munții din nord-vestul Peninsulei Iberice.
Ponferrada are sub 70.000 de locuitori dar aproape toți trăiesc cu sufletul la gură fotbalul acestor zile. Pentru că echipa a terminat sezonul trecut puțin sub locurile de promovare în prima ligă spaniolă, iar acum, cu românul nostru om de bază, e mai hotărâtă ca oricând să promoveze pentru prima oară în istoria de un veac și să joace astfel împotriva lui Real Madrid și contra Barcelonei!
Alex, în vară îți expiră contractul cu Ponferradina, știu că te simți împlinit aici. Ce urmează? Te întorci la CFR Cluj, de care aparții?
Așa este, am fost împrumutat pentru două sezoane. Încerc să nu mă gândesc prea mult la ce va urma, pentru că mă concentrez să fac un sezon și mai bun decât cel precedent. E o perioadă foarte importantă pentru mine și prin prisma viitorului apropiat, firește. Prima mea opțiune ar fi să reușim promovarea cu Ponferradina în prima ligă și să rămân aici. Cred că sunt dorit, rămâne de văzut dacă promovăm și dacă vor fi și resursele pentru un transfer definitiv.
În Anglia aveai familia lângă tine, apoi ai plecat în România, acum în Spania, cum e viața singur?
Familia a rămas în Anglia, dar e bine că am avut și experiența aceasta, singur. În România nu mi-a fost greu deloc, m-am simțit foarte bine pentru că aveam mulți prieteni. Aici, în Spania, a fost ceva mai dificil. Credeam că știu spaniolă din filme și seriale, îmi imaginam că în trei luni o să vorbesc perfect. E, nu a fost chiar așa 😊 Abia sezonul acesta pot spune că pot să comunic foarte bine cu toți coechipierii în spaniolă. Îmi e greu fără familie, mai ales că anul trecut, din cauza pandemiei, nu au putut veni aici. Cel mai greu îmi e după înfrângeri, fără ei. Din fericire, nu au fost prea multe recent 😊
Nu era Leicester o super-metropolă, dar Ponferrada are sub 70.000 de locuitori. Cum arată o zi normală, dincolo de fotbal, pentru tine?
E un oraș perfect pentru fotbal și performanță, sunt zero atracții de genul care să te scoată din lumea ta, de antrenament și meci. Sunt lucruri frumoase în împrejurimi, mai merg prin munți, mă relaxez la cascade, vizitez castele, toată zona El Bierzo unde se află Ponferrada. Aici sunt și Las Medulas, cea mai mare mină de aur din Imperiul Roman, sunt peisaje minunate și liniște. Orașul e mic, dar e bine că poți ajunge în 5 minute cu mașina aproape oriunde. În rest, mai ies la o cafea, citesc…
Ce citești acum?
E mai mult studiu decât lectură, de fapt. The Chimp Paradox: The Mind Management Programme. Citesc, recitesc, notez.
Dar fotbalul din Segunda Division cum e față de cum te așteptai?
Chiar mă gândeam că va fi un campionat mai ușor pentru un fundaș. De unde! Nu îmi imaginam că vor fi atât de multe dueluri cu atacanții, intensitate fizică, încărcătură mare. Sunt totuși 42 de meciuri într-un sezon, plus Copa del Rey… Și m-a mirat foarte mult și cât de tare pregătesc fazele fixe, ca în Anglia!
Cum ai primit vestea venirii lui Paul Anton la Ponferradina?
Am auzit discuții legate de posibilitatea venirii lui, am vorbit cu el la telefon în acea perioadă și încercam să-l conving să aleagă Ponferradina. Ne cunoșteam din 2018, de la echipa națională. Apoi, imediat, m-a întrebat și antrenorul despre el. I-am spus că e un fotbalist foarte bun și un băiat extraordinar. M-am bucurat enorm că a venit, mă gândeam înainte, seara, uneori: “ce bine-ar fi să am coleg un român de-al meu!”
Apropo de români, luna asta ai jucat împotriva lui Rațiu în campionat, Ponferradina-Huesca 1-1!
Ah, cât am așteptat meciul ăsta! Toată săptămâna am murit de nerăbdare! Pentru că mi se părea interesant. Și chiar a fost!
Pentru că s-a terminat la egalitate?
Nuuuu! A fost haios tare pe teren! Eu, normal, fundaș central. Rațiu, mijlocaș dreapta! Îl prindea faza lângă mine și îi ziceam: “Băi, pleacă de-aici, te-a prins faza atacant, hai pleacă, tu ești fundaș!” Râdea și el de se prăpădea. La cornerele noastre, el mă marca. Îl tachinam: “Să vezi ce gol dau acum!” Iar el: “Taci din gură și zi unde te duci, că nu iau gol de la tine, să fie vina mea!”
Ați făcut cu Ponferradina un sezon trecut foarte bun, acum parcă echipa merge și mai bine. Deși sunt adversare cu valoarea lotului mai mare și bugete uriașe, crezi că puteți promova?
Chiar simt că am putea scrie istorie. Vezi tu, echipa e bazată pe muncă multă și o atmosferă excelentă în vestiar, pentru că nu sunt vedete, nu vezi orgolii fără rost. Putem forța promovarea.
Cum e relația cu suporterii și cu comunitatea din Ponferrada?
Galeria înseamnă practic tot orașul! Anul trecut, când nu erau spectatori pe stadioane, interacționam cu ei pe stradă, mă strigau mereu “El Rumano!”. Primeam și multe mesaje pe instagram. Acum, cu ei pe stadion, mă simt și mai apreciat. Aici nu se face tragedie la înfrângeri și nici nuntă la victorii. E cu adevărat echipa orașului, așa că oamenii sunt cu tine oricând și oricum. E ca în NBA, cumva.
Mi-am amintit, mereu am vrut să te întreb! Știu că ești mare fan al baschetului, de unde a pornit totul?
Să știi că am descoperit baschetul în Anglia, acasă la un prieten, jucând NBA pe consolă! M-a impresionat așa că am început să urmăresc la tv. Am fost copleșit total! Ce forță fizică, ce atleți desăvârșiți, ce calități și abilități au… Și acum urmăresc, deși meciurile sunt la ore foarte târzii. Sunt fan Milwaukee Bucks dar îmi place și Utah Jazz.
Te-a mâhnit faptul că nu ai debutat încă pentru România la nivel de seniori?
În ultima vreme au fost câteva momente în care am fost dezamăgit, de ce să nu recunosc? Dar cred că e normal să fiu dezamăgit pentru că cine pune suflet și ține la echipa națională e firesc să fie supărat puțin când nu e convocat. Am trecut peste de fiecare dată, sunt un tip răbdător și știu că va veni și ziua debutului pentru România la seniori. Sunt încă tânăr, vine rândul meu!
Te întreb și pentru că ai îmbrăcat tricoul naționalei de la U17 până la U23, la toate categoriile de vârstă și încerc să înțeleg cum te simți acum…
Știu că am fost și sunt monitorizat, sunt în lotul lărgit, ca să spun așa. Am fost și pe lista convocărilor preliminare chiar. Mă concentrez pe ce am de făcut la club și vor veni, încet, toate. Pentru mine, drumul ăsta de la U17, prin toate naționalele, până spre seniori, e chiar o poveste incredibilă! Am fost la două EURO de tineret, semifinale în 2019, apoi Jocurile Olimpice… Dincolo de victorii sau eșecuri, ce-am trăit la naționale până acum e cea mai frumoasă experiență avută în fotbal.
Cum ai perceput de la distanță: merita sau nu România la barajul pentru Mondial?
Ei, asta cu meritatul e greu de spus, că fotbalul nu e corect mereu, de fapt de cele mai multe ori nu e corect. Pot să-ți spun că am simțit o durere mare, foarte mare, că nu ne-am calificat. Dar dincolo de ce simt eu sau simțim toți, trebuie să felicităm Macedonia de Nord, ca bărbații. Ei au învins în Armenia, noi nu. Ei au câștigat acasă cu Islanda, noi nu. Rămâne durerea și trecem peste.
Alex, în încheiere îți propun un exercițiu inedit, să continui tu câteva propoziții și să le completezi cum vrei!
Sigur, nu mă sperii! 😊
Cel mai tare m-am temut totdeauna de…
Păianjeni! De când eram copil.
M-am simțit mândru că sunt român în Spania când…
Am venit de la Jocurile Olimpice! Toți mă felicitau și erau mândri, spuneau că ar fi vrut să fie în locul meu. În România nu e aceeași percepție, dar aici e ceva uluitor legat de Jocurile Olimpice.
Peste 10 ani, la 33 de ani, voi fi antrenor-jucător la…
Doar jucător, nu și antrenor, dar la Aston Villa! Rivalii lui Leicester!
Cel mai mult mă enervează la un arbitru…
Aroganța.
Dacă aș putea decide eu, cel mai mare procent din bugetul României ar merge spre…
Educație. E vital, e viitorul nostru. Ce plantăm, aia culegem.
Primele trei cuvinte învățate în spaniolă au fost…
Bună ziua, stânga și dreapta. Că îmi trebuia să zic mijlocașului central. Apoi, am învățat să zic: “vezi că vine”!
Dacă perioada mea în fotbalul românesc ar fi un film, acesta s-ar numi…
Pruncul, petrolul și ardelenii 😊
Fotbalistul de la care am învățat cel mai mult până acum este…
Pablo de Lucas, la Voluntari. Poziționare în teren și multe alte lucruri la antrenament. În afara terenului, lecții de viață. Prin el am ajuns și la Ponferradina.