Era noiembrie 2007, când reputatul magazin World Soccer publica lista anuală cu cei mai promițători 50 de tineri jucători ai lumii. Pe locul 16 figura românul Dumitru Copil, un puști de 17 ani care fusese recrutat recent de scoțienii de la Hearts. Înaintea lui se aflau Pato, Bale, Aguero sau Benzema, iar în spatele lui stăteau numele lui Fellaini, Kroos, Mata, Mesut Ozil sau Rakitici.
Întreg mapamondul îi era deschis băiatului din Arad, pentru care comparația cu Hagi devenise o obișnuință. ”Mi se furnică pielea și acum când mă gândesc. „Băi, ai fost acolo! Cu cei mai mari!”. Poate soarta a vrut ca drumul meu să fie altul, dar sunt mândru că, la un moment dat, am ajuns sub lumina reflectoarelor. Și am făcut-o strict pe munca mea, pe picioarele mele, nesusținut de nimeni din umbră”, spune azi Copil, nu fără emoție.
”Nu știam nimic despre acest top. Eram la Academie când un coleg sau un antrenor mi-a semnalat informația”, își amintește fostul internațional de juniori. În perioada 2005-2007, el a făcut parte din singurul proiect ”Luceafărul” (antrenor Ianis Guda) derulat după Revoluție de FRF, având ca model reperul similar din anii ‘80, cu lansarea unor nume de legendă, precum Hagi, Belodedici, Andone, Rednic, Balint sau Gică Popescu.
Ulterior, cariera lui Copil a însemnat însă un drum înfundat, cu încercări de revenire la UTA sau FC Bihor și apoi navigarea tristă în subteranele fotbalului românesc, de la Pâncota și Ineu până la Lipova, Cermei și Curtici. De fiecare dată, a rămas însă undeva agățat de profilul lui povestea frumoasă de la mijlocul anilor 2000, când un tânăr plecat dintr-o familie de muzicanți a apucat să atingă norii cu mâna, cu fruntea.
Astăzi, Copil este trainer personal la un salon de fitnes din Arad, cap de familie, e însurat, are o fetiță de 4 ani, care l-a împins de la spate să mai activeze încă la liga a patra pentru a-i face pe plac micuței. Vrea să-l vadă pe tata pe teren, dincolo de poveștile cu mingea pe care a început să le priceapă.
”Când mai sunt singur, fug gândurile câteodată. Uneori îmi mai reproșez că n-am tras mai mult de mine. De ce n-am avut mintea de acum? Vreau însă să văd partea plină a paharului, nu regret nimic și mulțumesc lui Dumnezeu că sunt sănătos și am o familie frumoasă”, spune Copil.
Nu ascunde însă că trecutul îl mai înmoaie uneori: ”Îmi mai curg două-trei lacrimi. Nu mi-e rușine să plâng. Dacă l-aș avea acum în față de Dumitru Copil cel tânăr, i-aș transmite că nu se poate să răzbești în fotbal fără muncă, seriozitate și scarificiu. Mentalitatea ar fi prima pe care aș schimba-o”.
Ce înseamnă asta în traducere? ”Că jucătorul român nu-și mai dorește să ajungă și mai sus după ce atinge un anumit nivel. Ai prin un contract afară la o echipă de nivel mediu, ți-ai asigurat o stabilitate financiară, rămâi la acel statut, te automulțumești și nu mai progresezi. Asta însemană să ai mentalitate de campion. Să-ți propui să avansezi mereu în carieră. E exact ceea ce ne lipsește”.
La Arad, Playsport a purtat o discuție captivantă cu Dumitru Copil despre talent, ascensiunea spre vârf la o vârstă fragedă, lipsa unor sfătuitori de bună credință. Despre alegeri hazardate sau întâmplătoare, despre provocări sportive și extraprofesionale. Despre familie, impresari, antrenori, cluburi, performanță și eșec. Despre depresie, ambiție și orgoliu. Mai jos, cele mai interesante declarații.
”Am început la UTA la cinci ani și jumătate. Am stat acolo doar o săptămână, pentru că am nimerit peste un antrenor mai dur, care m-a lovit, un picior în fund. Tata m-a mutat la Romwest, un club important de juniori în acea vreme. Am jucat însă acolo la o grupă cu cinci ani mai mare, pentru că nu exista grupă de vârsta mea”
”Era o mândrie să fiu comparat cu Hagi, dar simțeam că aveam o viteză în plus, pe lângă tehnică. Nu era însă nicio presiune pentru mine. Jucam doar de plăcere. Dormeam acasă cu mingea lângă mine”
”În 2004 s-a înființat naționala Luceafărul și am stat un an și trei luni la Mogoșoaia cu lotul, în pregătire pentru preliminariile europene, ratate până la urmă. Dar, în timpul unui turneu extern, m-au remarcat niște scouteri și au început să vină invitații de afară. Prima dată am plecat în 2005, la Celtic. Apoi, o săptămână în probe la Hearts, alte teste și la Liverpool”
”După ce am ratat calificarea cu naționala, am revenit la Arad, unde domnul Meszar, care se ocupa de Atletico, m-a anunțat că a venit o propunere de la Celtic. Aveam 17 ani fără trei luni și am acceptat să plec în Scoția, visând să progresez, să aung sus. Din cauza asta am refuzat atunci și o ofertă de la Rapid, dinspre Dinu Gheorghe”
”În Scoția s-a rupt ceva în mine când am plecat singur, fără părinți, fără asistență din partea clubului. Nimic. M-am întâlnit în aeroport cu un impresar român pe care nu-l cunoșteam, Adrian Ștefănescu. Am plecat cu gândul că voi semna cu Celtic, ne-am pus la masă să semnăm și, brusc, au apărut propuneri clare și de la Hearts, și de la Liverpool. A trebuit să aleg singur, după mintea mea”
”Am preferat Hearts după ce mi-au spus că intenția e ca, după șase luni, să mă aducă la echipa mare. Adică era o oportunitate destul de rapidă de a avansa. Asta mi-a sunat foarte bine și am considerat că e alegerea cea mai bună”
”Aș fi avut nevoie de mai mult ajutor în acea perioadă. De cineva care să mă sfătuiască. Nu știam cu ce se mănâncă fotbalul profesionist. Mentalitatea mea de atunci n-a fost una corectă. Mă antrenam, mă pregăteam nonstop, dar am suferit din punct de vedere psihologic. Dar nu regret nimic. Un singur lucru aș schimba. N-aș mai pleca de la Hearts după doi ani de contract. Acolo am comis o greșeală”
”Înainte să plec în Scoția, fusese discuția că va rămâne cu mine unul dintre părinți. Dar, până la urmă, nu s-a mai întâmplat așa și am intrat în sistemul britanic, în care juniorii sunt cazați la o familie de localnici. A fost un moment greu, iar după șase luni am vrut să renunț. Să revin acasă. Plângeam, nu dădeam randament. Am stat însă și m-am gândit: Hei, ce faci? O iei iar de la capăt, de pe la liga a treia? Hai să trag de mine!”
”Au existat câteva episoade care m-au descurajat. Iar primul moment care m-a clătinat s-a petrecut după un turneu în Germania, unde am jucat destul de mult, bine, am și marcat, cei mari au prins drag de mine, mă încurajau. Când ne-am întors, urma un amical cu Barcelona. Ronaldinho, Xavi, Iniesta, Thuram. N-am dormit toată noaptea de bucurie, simțeram că voi fi acolo, măcar pe bancă, dar a doua zi a venit lovitura. M-am numărat printre cei doi jucători trimiși în tribună. S-a rupt ceva în mine în secunda aia”
”A fost momentul în care am început să-mi pun problema de a pleca. Mental, nu mai eram acolo. Iar capac a pus episodul când antrenor a venit un tehnician de origine română, Laszlo Csaba, mi-a spus mereu că mă are în vizor. S-a accidentat la un moment dat un jucător de bandă, m-au chemat la antrenamente la echipa mare, știam chiar că o să debutez, dar în dimineața meciului am primit un telefon că trebuie să mă prezint la loc la formația secundă. Băieții de la prima echipă chiar mi-au zis atunci. Orice ai face, nu au ochi pentru tine. Am spus stop! Gata!”
“Apariția în acel top mi-a schimbat cumva situația și n-am înțeles de ce. Eram atunci cel mai scump junior adus de Hearts, au plătit în jur de 125.000 de lire sterline, îmi puseseră clauză de 1 milion de euro. Au existat destule oportunități de a debuta la echipa mare, dar mereu au preferat altceva”
”Știu că au existat niște discuții să vin la Steaua când Adrian Ilie era președinte. Impresarul îmi spunea că totul va fi în regulă, dar nu s-a mai făcut pentru că Becali nu dorea tineri. L-a adus atunci pe Dayro Moreno”
”La Hearts câștigam 250 de lire pe săptămână. Marea mea nebunie au fost ghetele. Cred că aveam vreo 20 de perechi. Mi le luam mereu pe cele mai noi, mai frumoase. Trimiteam periodic bani și acasă, să ajut familia”
”Am fost primul jucător plecat de la Atletico Arad și așa a început să se formeze o imagine bună pentru club. Au urmat Țucudean, Filaret și mulți alții. În țară m-am întors la UTA, cu speranțe că voi pleca din nou, dar au urmat numai împrumuturi, la echipe din ce în ce mai mici. Și cereau doar sume mari pe mine. Prunea a vrut să mă aducă la Astra, dar au abandonat când au auzit prețul: 250.000 euro”
”Domnul Meszar m-a păcălit în câteva ocazii, îmi spunea că sunt liber, apoi mă trezeam sub contract. A fost un șoc pentru mine când a trebuit să cobor la liga a patra. Apoi, tot domnul Meszar mi-a blocat un transfer la Tiraspol. Eu tot trăgeam și alții să câștige de pe urma mea nonstop? Iar eu să mor de foame? Mi s-a făcut scârbă la un moment dat și eram tratat ca un jucător problemă. Doar pentru că-mi ceream drepturile, salariul!”
”De la UTA m-au dat afară pe ușa din dos. Am aflat din presă. Și acum au la mine o datorie de vreo 14.000 de euro, dar n-am mai stat să mă judec. Mi-am văzut de drumul meu. Ideea e că asta s-a întâmplat prin 2017, când soția era gravidă, aveam și nunta. Nu mi-a picat deloc bine”
”Pentru mine era o mândrie extraordinară să port tricoul naționalei. Să mi se cânte imnul. Azi nu mai văd așa ceva. Sunt jucători care vor să se retragă înainte să facă ceva. N-ai făcut nimic și anunți că te retragi. Veniți cu atitudine, cu determinare, cu suflet! Pare că astăzi toți vin doar pentru bani la lot. Așa se vede din afară. La declarații suntem campioni mondiali, dar nu ne mai calificăm nicăieri. Și ne învârtim între aceiași jucători, nu li se dau șanse și altora”
”Provin dintr-o familie de muzicanți, tata cânta la vioară, am încercat și eu să învăț, dar m-a încurajat spre fotbal când a văzut că am talent. Eu am vrut să cânt pe gazon. Și mai cânt singur, în fața oglinzii. În special populară, dar cam orice, mai puțin rock”
”Tata, Dumnezeu să-l ierte!, a acceptat mai greu povestea carierei mele, mama a fost mereu lângă mine. Cea mai ună prietenă, discutăm orice. Încă trăiește. I-am interzis la un moment dat să mai vină pe stadion din cauza înjurăturilor. Nu suportam să aud cum mă jignesc unii spectatori în prezența ei”