Slavko Perović, atacantul care marca de opt ori pentru Dinamo în sezonul trecut, a renunțat la fotbal la 31 de ani, din cauza problemelor la inimă pe care i le-au descoperit medicii din România.
”Am fost furios pentru că fotbalul e viața mea. Până să vin în România, niciun doctor nu mi-a spus că nu am voie să joc. Este o anomalie la inimă permisă, dar poate a fost un semn de la Dumnezeu. Poate mi-au făcut un bine”, a declarat, ]n exclusivitate, pentru pentru Playsport, sârbul Slavko Perović.
Fostul jucător al lui Dinamo a fost numit director sportiv al Clubului de Fotbal „Radnički 1923”, echipa la care s-a format ca fotbalist. Formația fostulului atacant al alb-roșilor se află pe primul loc în Liga a doua din Serbia cu 40 de puncte după 17 etape și are șanse mari de a evolua contra celor de la Steaua Roșie și Partizan în sezonul viitor.
Salut, Pero! Am fost suprins când am văzut că ai devenit director sportiv la 31 de ani. Nu ai mai avut dorința de a juca fotbal?
Am terminat contractul cu Dinamo în august anul trecut. Am avut oferte din România și din alte țări de a semna, dar a venit această propunere de la ”boss-ul” orașului, care este și patronul echipei unde am început fotbalul. Eu în ultimii zece ani am fost tot timpul plecat, nu am stat lângă familie, nu mai știam cum e în orașul meu și am acceptat cu mare drag. Este o nouă experiență în care pot să pun în practică ideile mele despre fotbal.
Cum este în noua postură?
Credeam că viața de fotbalist e grea, dar nu există nicio comparație. Ca fotbalist, mergi două ore la antrenament, ai făcut duș și ai plecat acasă și îți vezi de treabă. Acum sunt conectat de la nouă dimineața la nouă seara. Mă interesez și mă asigur ca totul să fie în regulă la club, să nu le lipsească nimic jucătorilor, antrenorilor. Acum este și perioada de transferuri și sunt tot timpul în discuții, întâlniri.
A fost grea decizia de a renunța la fotbal?
Vrei să-ți spun ceva? Anul trecut a fost foarte greu, acele două luni de așteptare a vizei medicale. Știam că sunt apt fizic, dar nu puteam să ajut echipa. Da poate Dinamo mi-a făcut un bine în cele din urmă. Poate a fost un semn de la Dumnezeu ca eu să renunț la fotbal la doar 31 de ani și să am mai mult timp pentru familia mea.
Dar ai avut aceste probleme cu inima?
Această anomalie pe care o aveam eu este cunoscută în fotbal, dar în Serbia și în Turcia, pe unde am jucat, nu mi s-a interzis niciodată să evoluez. Niciun doctor nu mi-a spus să mă opresc de la efort. Poate cei din România sunt mai avansați. Nu știu, acum e totul la trecut.
Nu știu dacă ai urmărit, dar problemele financiare de la Dinamo continuă și în acest an
Sunt la curent cu tot ce se întâmplă. Pot să spun că asta este soarta mea de fotbalist. Aproape la toate echipele la care am fost am avut astfel de probleme. La Steaua Roșie Belgrad, acum zece ani, era o presiune continuă din partea tuturor ca să facem rezultate, dar clubul avea mari probleme financiare. Într-adevăr, acum Steaua Roșie a devenit un club stabil, care își propune grupele Champions League în fiecare an, dar în urmă cu zece ani avea multe datorii. Sper ca să vorbim și despre problemele lui Dinamo la trecut peste zece ani.
Spune-mi dacă față de tine s-a achitat clubul Dinamo?
Sincer? Am de primit ”doar” cinci salarii restante. Știu că alți jucători străini au mers la FIFA ca să-și ceară banii, dar eu nu am vrut să caut dreptate acolo. Clubul se află într-o situație grea, iar eu am un respect foarte mare pentru fani, pentru tot ceea ce mi-a oferit Dinamo sufletește, astfel că mai pot aștepta. Ne putem înțelege ca niște oameni adevărați după ce problemele majore se vor rezolva.
Ai jucat doar un an la Dinamo și…
Știu ce vrei să mă întrebi. Că sunt banii pentru care am muncit și am dreptul să-i cer. Am stat doar un an la Dinamo, dar mi-a intrat la suflet acest club. O să fie mereu parte din viața mea. Nu am fost apreciat de unii oameni de acolo, dar nu poți mulțumi pe toată lumea.
Sunteți pe primul loc în liga secundă din Serbia, nu cred că puteți rata promovarea…
Noi avem ca obiectiv promovarea, pentru că automat atunci vom atrage și mai mulți sponsori. Acum avem un buget de 400.000 de euro pe sezon, nu se compară cu ce e în România la Rapid sau Petrolul, dar vrem ca pe viitor să creștem. Salariile noastre nu sunt mai mari de 500-1000 de euro pe lună. Ne axăm foarte mult pe Academie. Acum am adus la echipă trei tineri foarte talentați din Serbia. Unul dintre cei mai buni portari din Serbia la 17 ani, un mijlocaș de 19 ani și mai vreau un atacant. Sunt aproape de a-l transfera. Vrem să fim un fel de ”Viitorul lui Hagi” al Serbiei, acesta este planul meu.
Apropo de Viitorul, este echipa căreia ai marcat primul tău gol în tricoul lui Dinamo…
Da, a fost un meci extraordinar făcut de toată echipa atunci (n.r 3-2). Eu veneam după două luni în care jucasem deloc. A fost ca o descătușare acel gol. Au urmat apoi momente foarte bune pentru mine în tricoul lui Dinamo. Am dat mereu totul pentru această echipă și îmi pare rău de situația în care a ajuns. Cu acești spanioli, care nu înțeleg cum pot păcăli atât de ușor fotbaliștii, suporterii, pe toată lumea. Jos pălăria pentru fanii DDB.
Opt goluri a marcat Slavko Perovic în tricoul lui Dinamo în sezonul 2019-2020 în 16 partide
Steaua Roșie Belgrad, Denizlispor, Manisaspor, Alanyaspor, FK Rad și Dinamo sunt echipele la care a jucat Perovic