E clar ca bună ziua! Deși după remiza cu Islanda, Mirel Rădoi a lăsat loc de interpretări, spunând că sunt 51% șanse să plece, cert este că varianta să rămână există numai teoretic. Odată ce varianta barajului pare una fantezistă, nici șefii FRF nu mai sunt dornici să insiste la Mirel.
Așadar, de la sfârșitul lunii noiembrie este posibil ca echipa națională a României să aibă antrenor nou. Noi și vechi, în același timp. Pentru că sunt doar câteva luni de când Adrian Mutu a încheiat contractul cu FRF. E drept, Mutu a condus naționala mică, dar încă de atunci, mai exact după eșecul de la Erevan, varianta că ar fi succesorul lui Rădoi a prins prima dată contur.
De data aceasta, situația capătă și formă. “Briliantul”, care are toate atributele enumerate zilele trecute de Mihai Stoichiță – e român, e tânăr și are cât de cât și continuitate pe partea cu naționalele -, nu e doar favorit, ci pare să fie direct primul ales.
Pe lângă numele uriaș pe care-l are Mutu în fotbal, pe lângă semnalele bune în ceea ce privește lucrul cu tinerii, pe lângă faptul că ar accepta salariul de 20-25 000 de euro fără probleme, fostul antrenor al Craiovei lui Mititelu are un atu foarte solid: o colaborare excelentă cu Stoichiță
În primăvară, când nu a mai vrut să renegocieze cu șefii FRF o nouă înțelegere la Under 21, Mutu a motivat astfel propria alegere: „Sunt tânăr, vreau să antrenez în fiecare zi! „. Golgheterul all-time al naționalei, poziție pe care o ocupă alături de Hagi, schimbă însă discursul când vine vorba despre prima reprezentativă. „Visul meu este să antrenez Fiorentina și, într-o zi, echipa națională de fotbal a României!”, a continuat să spună Mutu de când s-a apucat de antrenorat, reînnoind chiar recent declarația.
Este și contextul ideal. Pentru ca Mutu și Stoichiță au avut deja prima tatonare în ceea ce privește negocierile, surse autorizate susținând nu doar că au avut mai multe convorbiri telefonice, dar s-au și văzut. Iar săptămâna viitoare, va fi și prima discuție în formula completă, cu președintele Burleanu.
Spuneam că Mutu este unul dintre antrenorii cu care Mihai Stoichiță a colaborat perfect la FRF. „Lippi” ar fi vorbit mereu la superlativ despre Briliant.
De altfel, în anturajul federalilor se vorbește despre faptul că în mod indirect, de la Mutu ar fi început și fricțiunile dintre Rădoi și Stoichiță. Mai exact, atunci când directorul FRF ar fi insistat „cam mult” ca la olimpiada de la Tokyo să meargă amândoi antrenorii.
Lucru care nu i-ar fi picat bine lui Mirel, care avea deja o înțelegere cu federația în acest sens. Mutu a refuzat însă elegant, a și plecat până atunci, dar răceala se instalase deja între „Lippi” și Mirel.
Ruptura s-a produs atunci când Stoichiță ar fi încercat să impună o altă locație pentru cantonamentul din Japonia. Rădoi a ales altceva, iar pe timpul olimpiadei nu au comunicat absolut deloc.
Că nu sunt doar speculații stă dovadă ieșirea lui Rădoi la conferința de după meciul cu Islanda, atunci când a aflat că Stoichiță i-ar fi dat indicații din tribune.