Arestat vineri la Minsk, Vasili Hamutovski, 44 ani, ex-portarul de la FCSB și Petrolul, se află într-o situație delicată în Belarus. El a fost reținut pentru că a participat în vara lui 2020 la protestele împotriva regimului dictatorial al președintelui Lukașenko, după alegerile fraudate. Asta chiar dacă Vasili a luat parte la marșurile pașnice ale populației, nu la vreun episod agresiv sau violent.
Actualmente antrenorul portarilor la Lvov, în Ucraina, Hamutovski era acasă pentru o operație la genunchi și o perioadă de recuperare, după care programase să revină la treabă. Planurile i s-au dat însă peste cap brutal după evenimentele din week-end, iar dosarul lui capătă tușele unui caz politic.
Ce se întâmplă însă cu Hamutovski în aceste zile?
Povestește pentru Playsport, în exclusivitate, fratele său, Iuri, aflat și el la Minsk: ”Vasili a fost arestat chiar în parcarea de lângă bloc de un grup de polițiști. Nu știm până acum nimic despre acuzațiile oficiale care i se aduc. Nici eu, nici soția lui, nici avocatul n-am putut lua încă legătura cu el. Este închis în penitenciarul Okrestina. Probabil că luni va apărea în fața tribunalului, dar nu cunoaștem nici acest detaliu cu exactitate, unde se va întâmpla și când. Suntem încrezători că situația lui se va lămuri în sens pozitiv în cel mai scurt timp și va fi eliberat”.
Închisoarea ”Okrestina” are faima unui epicentru al terorii. Aici au ajuns mulți dintre protestatarii arestați în timpul mitingurilor opoziției din 2020, iar mărturiile și dovezile despre ororile petrecute în centrul de detenție au oripilat comunitatea internațională. Mărturiile despre bătăi crunte, agresiuni de natură sexuală, scenarii de torturi și condiții inumane au determinat SUA să treacă ”Okrestina” pe lista entităților denunțate pentru încălcarea drepturilor omului.
Fost coleg cu Hamutovski și omul care l-a adus pentru câteva luni la CSA Steaua, George Ogăraru a scris imediat pe rețelele sociale:
„Free Vasili! Alături de tine, Vasili! Este incredibil ceea ce se întâmplă în Belarus în zilele noastre! Am văzut acel video din online cu arestarea lui Vasili. Nu pot accepta ideea că un sportiv de echipă națională poate fi arestat și condamnat la închisoare pentru că, în momentul preluării conducerii Belarusului de către dictatorul Lukașenco, si-a exprimat opinia public, împreună cu alți sportivi, artiști sau oameni de televiziune, cu privire la metodele abuzive prin care au fost «câștigate» alegerile”.
El a punctat pentru Playsport că ”am discutat și cu președintele FRF, Răzvan Burleanu, pentru a-l ruga să intervină inclusiv la FIFA și la UEFA pentru a solicita sprijin pentru Hamutovski. De asemenea, vom încerca să ajungem și la Ambasada Belarusului de la București”.