EXCLUSIV FOTO și VIDEO. Cum arată gazonul stadionului din Voluntari acum! S-a vehiculat că ilfovenii s-au mutat pe Arena Națională special pentru a ajuta FCSB

14 05. 2022, 15:04
  • FC Voluntari – FCSB, meciul din cadrul etapei a 9-a de play-off se va juca pe Arena Națională. Au existat mai multe voci care au contestat această decizie, în frunte cu antrenorul ilfovenilor, cel care a declarat că nu și-ar fi dorit să dispute această partidă pe cel mai mare stadion al țării;
  • Playsport.ro vă prezintă, în exclusivitate foto și video, cum arată stadionul „Anghel Iordănescu” în ziua disputării partidei cu vicecampioana țării (sâmbătă, 14 mai);
  • Oficialii echipei din Ilfov au decis că e momentul să schimbe gazonul stadionului. „Covorul” din Voluntari a fost deseori criticat în ultima perioadă, iar în manșa tur a semifinalei Cupei României, cu FC Argeș, în urma ploii torențiale, gazonul a ținut apă și s-au format mai multe bălți;
  • De asemenea, pe acest stadion, la distanță de aproximativ doi ani, Mike Cestor, atunci la CFR Cluj și Constantin Budescu, legitimat la FC Voluntari, au suferit accidentări similare la tendon fără să fi fost atinși în prealabil.

Se schimbă gazonul pe „Anghel Iordănescu”

Playsport.ro vă prezintă, în exclusivitate, imagini foto și video de pe arena „Anghel Iordănescu”. Au fost voci care au criticat mutarea meciului pe Arena Națională, iar gurile rele chiar au mers mai departe și au formulat ideea conform căreia trupa antrenată de Liviu Ciobotariu dorește să-i ajute pe cei de la FCSB prin mutarea partidei pe Arena Națională.

De asemenea, pe aceeași linie chiar antrenorul finalistei cupei a declarat că cei de la Voluntari nu și-au dorit să dispute acest meci în Capitală. Dimpotrivă.

Toată lumea știe că acest stadion este „casa” FCSB-ului. Îmi place stadionul, dar tocmai din acest motiv nu am vrut acolo. Nici eu, nici jucătorii nu ne-am dorit să jucăm acolo.” a declarat Liviu Ciobotariu în cadrul unei conferințe de presă.

Mai mult, discuțiile au fost alimentate și de apropierea dintre Florentin Pandele, primarul din Voluntari, și Gigi Becali, patronul echipei FCSB, datorită gradului de rudenie dintre cei doi: naș și fin.

Lucrările de schimbare a gazonului au început să fie demarate la Voluntari, conform fotografiilor foto și video realizate de reporterul Playsport.ro.

*VIDEO – Gazonul stadionului din Voluntari

Într-o intervenție pentru Playsport.ro din urmă cu aproximativ două săptămâni, Bogdan Bălănescu, directorul general al ilfovenilor, a confirmat demararea lucrărilor asupra gazonului.

Din câte am înțeles, se va lucra la acest teren, atât cel principal, cât și cel de antrenament. Deja am înțeles că se vor demara lucrările!”

Semifinala Cupei României s-a jucat cu bălți pe teren

FC Voluntari s-a calificat, pentru a doua oară în istorie, în finala Cupei României, după 3-0 la general în dublă manșă cu FC Argeș.

Totuși, în manșa tur, jucată în Ilfov, terenul a arătat deplorabil. Partida a ieșit în evidență, în sens negativ, din cauza stării execrabile a gazonului din Voluntari.

În urma unei ploi, pe teren au apărut bălți în mai multe zone ale terenului, astfel că meciul s-a transformat mai mult într-o luptă surdă decât într-o partidă de fotbal.

*Capturi de ecran realizate din timpul meciului FC Voluntari 2-0 FC Argeș, manșa tur a semifinalelor Cupei României

Dispar accidentările misterioase?

Gazonul celor de la FC Voluntari se afla într-o starea foarte proastă. Mai mult, acesta a devenit un adevărat dușman al fotbaliștilor și chiar a făcut „victime” în ultimele două stagiuni.

Mike Cestor și Constantin Budescu s-au accidentat, într-un mod asemănător, la distanță de aproape doi ani de zile.

Primul, fost fundaș la CFR Cluj până în luna februarie, a suferit în octombrie 2020, pe stadionul din Voluntari, o ruptură a tendonului ahilean fără să fie atins. În urma acestui eveniment nefericit, africanul a stat pe bară 8 luni de zile.

Constantin Budescu, ajuns în această iarnă la gruparea din Ilfov din postură de jucător liber de contract, a suferit, în partida cu Farul Constanța, o accidentare în oglindă cu cea a lui Mike Cestor, pe același teren, la o distanță de aproape doi ani.

Fotbalistul de creație va fi recuperat, cel mai probabil, în toamna acestui an.

*Constantin Budescu, scos pe targă în meciul FC Voluntari – Farul Constanța / Foto IMAGO
  • FC Voluntari – FCSB, meci contând pentru etapă a 9-a a play-off-ului se va disputa sâmbătă, 14 mai, începând cu ora 21.00 pe Arena Națională