EXCLUSIV. Florin Andone se întoarce în forță! Interviu exploziv: “Ce ne tot ascundem? E problemă de valoare! Nu suntem nici măcar o copie a naționalei din trecut!”

Gabriel Berceanu 06.07.2022, 09:19
EXCLUSIV. Florin Andone se întoarce în forță! Interviu exploziv: “Ce ne tot ascundem? E problemă de valoare! Nu suntem nici măcar o copie a naționalei din trecut!”
  • Mărturisiri spectaculoase în confesiunea pentru Playsport: cum a fost exclus din lot la Cadiz, calvarul neștiut al accidentărilor și degetul fracturat în 6 bucăți
  • Anunță în premieră că va fi tată a doua oară și crede cu tărie că “fotbalul e lucrul cel mai important al lucrurilor cel mai puțin importante”
    • Declarație de suflet pentru Giulești, dar decizie luată cu mintea: “Vreau să ia Rapid campionatul și să-l vad în Liga Campionilor! Dar nici nu m-a căutat nimeni și nici nu e posibil să ajung acum la Rapid”
    • “Degeaba vrem să dă totul la națională. Nu aici e problema. Și nici la vreun selecționer! Câți suntem legitimați la cluburi de top în Europa? Și, din câți suntem legitimați, câți jucăm? Doar în viitor se pot schimba lucrurile” 

    Florin, întâi de toate, ai revenit la Brighton, ești în Anglia, nu?

    Da, am început de săptămâna trecută antrenamentele, m-am întors de la Cadiz. Suntem în pregătiri pentru noul sezon.

    Anul trecut, într-un interviu pentru Playsport, erai tare bucuros pentru posibilitatea revenirii în fotbalul spaniol, cel care te-a lansat. De ce nu a ieșit cum ți-ai dorit?

    Mi-am dorit enorm să încep să joc, dar și să revin în Spania! Simțeam că e nevoie să revin acolo. S-au interesat mai multe echipe de mine, dar eu nu am avut în cap decât Spania. Doar că, deși era vorba de țara unde am crescut, de fotbalul pe care îl știu atât de bine, acomodarea a fost extrem de dificilă. Niciodată nu poți să știi exact de ce nu merg lucrurile cum ți-ai propus, dar acomodarea a fost total neașteptată.

    De ce? Cadiz, culmea, un club din Andaluzia, iar tu la Cordoba te-ai remarcat în fotbalul mare spaniol, acolo ți-a mers bine prima oară…

    Alvaro Cervera era antrenor la Cadiz încă din 2016, când jucau în liga a treia. Avea un stil de lucru și de program care și mie, și altora nou-veniți, ni s-a părut cel puțin ciudat. Erau multe lucruri pe care nu le-am înțeles. A fost dificil pentru oricine a venit pe parcurs, ca și mine. Uite doar un exemplu: aveam meci la Celta Vigo și în seara dinaintea meciului eu l-am rugat pe team manager, dacă e posibil, ca noaptea aceea să dorm singur în cameră, pentru că voiam să fiu perfect odihnit. Cum a auzit, Cervera m-a lăsat în afara lotului! Era o strictețe dubioasă, ceva de neînțeles, repet.

    Accidentare, revenire și apoi deget fracturat în 6 bucăți!

    Așadar, primul șoc a fost cu antrenorul. Dar nu el te-a dorit?

    Nici nu am mai știu ce să cred, pentru că era greu și să ajungi să discuți cu el! Am zis că poate am eu o problemă, simțeam efectiv că nu pot să respir și să trăiesc în mediul construit de el. Dar apoi am văzut că foarte mulți jucători erau supărați din aceleași motive și așteptau zi de zi să se schimbe ceva. Sincer, nu am văzut așa antrenor până acum!

    În ianuarie a fost schimbat, a venit Sergio Gonzalez, care fusese la Valladolid, și ai început să joci, chiar titular!

    Așa e! Am fost titular în Cupa Spaniei, rezervă în La Liga și apoi m-am accidentat în meciul cu Valencia, tot în Cupă… După 3 săptămâni mi-am revenit, dar la primele antrenamente mi-am rupt degetul mare de la picior! Am stat iar, de data asta 2 luni și o săptămână, cu pastile în fiecare zi. Era fracturat în 6 bucăți! A fost greu tare, dar am trecut și peste asta. Ușor-ușor am revenit în lot, dar mai era doar o lună până la expirarea împrumutului la Cadiz. Dincolo de toate, mă bucur enorm că echipa s-a salvat de la retrogradare, chiar dacă în plan personal a fost dificil.

    Înainte de Cadiz, ai avut alte 8 luni de recuperare după accidentare. Cum ești acum din punct de vedere fizic, după toate ghinioanele?

    Acum sunt bine, îi mulțumesc lui Dumnezeu! Mă antrenez cu Brighton și sigur voi ajunge rapid la ritmul de 100%. 

    Renăscut împotriva legilor nescrise din fotbal

    Dar psihic, mental, cum ești după toate provocările?

    A fost o dezamăgire, asta sigur. Pentru că, dacă eram apt și nu apăreau accidentările, sigur aș fi jucat mai mult cu Sergio antrenor. Dar eu accept totul cum vine și muncesc la fel, am un psihic foarte puternic. 

    Pentru soția Yolanda și pentru fiica voastră Ania cum a fost perioada la Cadiz?

    Toți trei, ca familie, ne-am simțit ca acasă. Îți dai seama, Yolanda fiind din Columbia iar eu, trăind atâția ani în Spania… Ania crește foarte repede și… acum avem deja alte griji! Yolanda e din nou însărcinată. Ne rugăm să fim sănătoși, că le facem pe toate dacă suntem bine împreună.

    Ce ai învățat din toată experiența reîntoarcerii în fotbalul spaniol?

    Acum ceva vreme eram mult mai respectat, cred, atât în Spania, cât și în fotbal, în general. Dar fotbalul te uită repede, mai ales dacă treci prin ce am trecut eu, prin atâtea luni fără să joci, accidentat…  Îți dai seama mai mult decât oricând că fotbalul înseamnă prezentul și doar prezentul. Dar își vor aduce aminti de mine, te asigur! Că revin în forță! Ca o concluzie, îți spun și în română, și în spaniolă, pentru că țin tare mult la lecția asta: fotbalul este lucrul cel mai important al lucrurilor cel mai puțin importante. El fútbol es la cosa más importante de las cosas menos importantes.

    Sunt cuvinte frumoase și puternice, se discută dacă aparțin lui Jorge Valdano sau Arrigo Sacchi…

    Ce știu sigur e că eu că le-am trăit pe pielea mea și le voi spune mereu!

    “Respect și iubesc România, dar nu-mi văd viața acolo”

    Din câte cunosc, mai ai contrat încă un an cu Brighton. Ce ai discutat cu antrenorul, cu managementul clubului, despre viitorul tău?

    E adevărat, mai am un an de contract. Momentan mă pregătesc aici, e încă devreme pentru o decizie, fie din partea lor, fie din partea mea. Mă concentrez total pe antrenamente zilele astea și apoi vom decide un drum care să fie bun atât pentru mine, cât și pentru Brighton. Dacă va fi să apară ceva interesant, cel mai probabil prin august mă aștept, cam atunci se mișcă lucrurile.

    A apărut versiunea unei sosiri în Giulești pentru tine. E ceva adevărat? 

    Rapid e echipa mea favorită de când era micuț, dar acum este imposibil așa ceva. Cu tot respectul pe care îl am pentru România și fotbalul din țară, cu toată dragostea pe care o am, nu-mi văd viața acolo, sincer. Cât timp voi simți că pot să dau 100% pe teren, și cred că voi putea asta încă mulți ani!, mă văd jucând la un nivel mai înalt. De aceea mi se pare imposibil azi. Bine, nu știi ce se poate întâmpla mâine (râde). Glumesc, totuși cuvântul “imposibil” cred că spune tot. 

    Dar știi de vreun interes concret al Rapidului? Ai vorbit cu Adi Mutu, spre exemplu?

    Nu știu de așa ceva. Cu mine nu a vorbit nimeni. Nici Adi Mutu, nici altcineva. Singurul cu care am mai vorbit, de câteva ori, dar prietenește, nu legat de vreo venire la Rapid, a fost Cristi Săpunaru. Dar asta de-a lungul timpului, așa…

    Dar cum de ai ajuns tu, originar din zona Botoșaniului, crescut în Spania, să fii rapidist?

    Tata și fratele meu erau dinamoviști, eu am fost rapidist. Nu știu ce anume m-a făcut să țin cu Rapidul, așa am simțit. Aș vrea ca Rapid să devină campioană și să ajungă chiar, după aceea, în grupele Ligii Campionilor! Pentru că le vreau tot binele din lume! Dar nu mă văd acolo în prezent.

    Nicolae Stanciu a ales China și lucrurile merg senzațional pentru el acolo, marchează și dă pase de gol meci de meci. Te-ar tenta o variantă în Asia sau în țările arabe? 

    Viziunea mea și a agenților mei este să continui într-un campionat de top al Europei. Nu sunt disperat, am învățat să fiu răbdător și să evaluez atent fiecare pas. Sunt legitimat la un club bun din Premier League acum, dar clar că îmi doresc să joc meci de meci. 

    “Ăștia suntem! Potențial avem, dar potențialul nu face rezultate în prezent”

    În toamnă erai pe lista preliminară pentru meciurile României. Acum pare că s-a depărtat puțin echipa națională, măcar până începi să joci. Cu ce gânduri aștepți revenirea?

    Ei, clar că de-abia aștept să revin la lot! Chiar dacă nu mă expun eu prea mult pe rețelele de socializare, să știi că în privat am fost mereu aproape de colegii de la lot și de staff-ul tehnic. Am vorbit mult cu Vlad Chiricheș. Nu mai spun de cum am trăit toate meciurile…

    Ba chiar te rog să ne spui! 😊

    Ușor n-a fost, la ce rezultate au venit… Uite, chiar vreau să știe oamenii ce cred! Nu trebuie, nu avem de ce!, să ne ascundem: da, nu suntem nici măcar o copie mai mică a ce era cândva naționala României! E adevărat! Și acum, nouă ne e greu înaintea tuturor, tocmai pentru asta. Suntem o echipă din ce în ce mai tânără, iar pentru viitor lucrurile se pot schimba. Pentru prezent însă, câți suntem la cluburi de top din campionate tari? Și, din cei care suntem, atât de puțini, câți jucăm?! Dacă privești lucrurile astea realist și îți răspunzi sincer, atunci îți dai seama că nici n-ar trebui să ai așteptări prea mari pentru prezent. Nu e nicio problemă la nivel de selecționeri sau de staff. Nu e nicio problemă legată de faptul că vrem sau nu vrem să dăm totul. Noi vrem și dăm totul totul! Problema reală este că acum, azi, acesta e nivelul nostru! Ăștia suntem și trebuie să ne acceptăm așa. Pentru viitor, repet, sunt sigur că lucrurile se pot schimba. Că suntem încă în putere și potențial avem. Și avem și mulți tineri cu potențial.

    Toșca s-a retras deja de la națională, Chiricheș și Maxim au trecut prin aceste frământări, acum se pare că și Mitriță. Tu cum vezi lucrurile? 

    Înainte de a fi fotbaliști, noi suntem oameni. Cu destinele și viețile noastre. Când un om decide pentru viața lui, trebuie să îi respecți decizia și punct. Cine s-a retras sau se gândește la asta e un om care are o anumită maturitate. La unii sunt poate motive pe care nu le știm, la alții sunt poate lucruri care țin de cum se simt ei, de intimitatea lor. Cum să îi poți judeca?! Eu nu pot decât să le mulțumesc pentru tot efortul lor oferit României. Indiferent de rezultatele de pe tabelă. Respectul meu rămâne intact! 

    Cum îl vor redescoperi suporterii pe Florin Andone în teren?

    Vreau să redevin important în fotbal și să simt că am reușit asta pe deplin. Să joc meci de meci, că de marcat goluri sigur voi marca, asta nu se uită. Cred că românii vor vedea că mai am multe de făcut în fotbal! Și îi pot bucura!

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622