Simona Halep (30 de ani, 9 WTA) trece prin cea mai delicată perioadă din cariera ei. După ce a fost eliminată rușinos de la US Open, în turul 1, de o sportivă din afara top 100 WTA, Halep a cedat și în plan sentimental.
Sportiva a decis să pună punct relației dintre ea și Toni Iuruc, la doar câteva luni de la căsătoria celor doi. Divorțul a devenit foarte repede un subiect de primă pagină pentru presa din România și nu numai, mai ales că cei doi nu au oferit vreo explicație cu privire la separare.
În ultima perioadă, atitudinea Simonei Halep s-a schimbat radical. Sportiva s-a distanțat de primul său antrenor, Firicel Tomai, omul care a format-o pe fostul lider mondial. Chiar el a recunoscut asta, într-un interviu acordat în exclusivitate pentru Playsport.
”Nimeni nu poate ști ce e acum în viața ei și în sufletul ei! Numai ea știe asta! E viața ei! Personal, nu am mai fost în anturajul său de o vreme bună. Nu pot spune că am o relație bună sau proastă cu familia Halep”, ne-a recunoscut primul antrenor al Simonei Halep, Firicel Tomai.
Și Ion Țiriac susține că Simona Halep renunță la oamenii din viața ei. Fostul lider mondial susține că Simona a uitat de unde a plecat și a închis ușa mai multor persoane ce i-au fost alături în cariera sa, până acum.
“Treaba asta are o graniță pe undeva! Ar trebui atunci când închide ușa să respectăm pe toată lumea cu ușa închisă. Nu pot eu să îmi dau o părere despre ceva ce un om face sau nu face când închide ușa! Aia e treaba lui personală”, a spus Țiriac, despre Simona Halep.
Nu doar la prietenii renunță Simona Halep. Sportiva își dorește să plece din România și să se mute definitiv la Nisa, oraș francez în care își petrece deja majoritatea timpului. Situat la poalele Alpilor Maritimi, pe coasta Mării Mediterane, Nisa este al cincilea cel mai mare oraș din hexagon.
Pe timpul verii, datorită plasării excelente, pe Coasta de Azur, Nisa devine capitala mondială a vedetelor, aici având proprietăți persoane precum Naomi Campbell, Bono, Leonardo DiCaprio, Beyonce, Jay-Z, Vanessa Paradis, Lewis Hamilton, Jenson Button, Brad Pitt, Angelina Jolie, Johnny Depp sau Roman Abramovich.
Simona Halep a revenit recent în top 10 WTA, însă se află în scădere. Din cauza rezultatului-dezastru de la US Open, sportiva noastră a căzut până pe locul 9 în clasamentul mondial. În 2017, Simona Halep devenea lider mondial.
Halep a adunat, în toată cariera, 579 de victorii și 238 de înfrângeri, în circuitul WTA, adunând premii de peste 40 de milioane de euro. 24 de turnee a câștigat Simona Halep în toată cariera, dintre care două în acest an.