El e cel mai în vârstă român care a învins Covidul! Astăzi, PlaySport vă prezintă povestea emoționantă a unui fost mare campion la ciclism. La 86 de ani, după trei săptămâni de internare, Gabriel Moiceanu a învins Coronavirusul!
A participat la două ediții ale Jocurilor Olimpice de Vară, la Roma, în 1960 și la Tokyo, în 1964. În 1958, a câștigat Turul României și a strâns 10 participări în „Mica Buclă”, apoi a pedalat în Turul Franței pentru amatori, a fost, timp de 10 ani, căpitanul echipei naționale și este Maestru Emerit al Sportului. Enumerarea reprezintă doar un ciot din prestigioasa carieră a unuia dintre cei mai talentați cicliști din istoria României.
Fostul mare ciclist care a urcat Carpații, Alpii, a trecut pe lângă piramide și a pedalat călare pe bătrânul Favorit, cu roata vieții printre satisfacții, griji, pene și pante. De curând, Gabriel Moiceanu a reușit, poate, cea mai importantă victorie. A stat trei săptămâni internat în spitalul din Câmpulung Muscel, după ce a fost infectat cu parșivul virus care a scuturat planeta, Covid-19. Plămânii săi care au spart aerul culmilor de munte și au inhalat arșița etapelor de plat, au rezistat. De 10 zile, maestrul Gabriel Moiceanu este acasă, în Valea Mare Pravăț, a învins boala cu încăpățânarea cu care împingea în ghilotina pedalelor.
„Sunt în convalescență, acasă. Nici nu vă pot spune ce înseamnă boala asta teribilă, am avut nevoie de mască de oxigen, dar, mulțumesc lui Dumnezeu, nu am ajuns la coșciugul ăla roșu (n.red. patul de Terapie Intensivă) sau înfășurat în folie. Le mulțumesc acestor echipe de îngerași, așa le spun eu fetelor îmbrăcate în costumele lor albe, cele care au avut grijă de mine în spital. Nici nu știu ce chip au, dar sunt îngerași. Și uite că datorită lor putem să vorbim și să-mi văd bicicleta Favorit pe care o am din 1953, vechitura mea, că nu am pensia așa mare, să pot să-mi iau una nouă (n.red. râde cu poftă). Așa sunt și eu, cum e Patzaichin, el are vaporul lui, eu am bicicleta mea”, povestește Gabriel Moiceanu ultima etapă de viață pe care a străbătut-o. Una cu multe hopuri.
Ceea ce îneamnă că a continuat de dea din pedale până la venerabila vârstă de 85 de ani! Iar acum a acceptat, pentru PlaySport, să „pedaleze printre amintiri”.
Și plămânii unui om care a stat decenii în șa au fost mai puternici. Gabriel Moiceanu este încă un exemplu, poate cel mai bun, că mișcarea, sportul, sunt cei mai buni aliați ai corpului pentru a evita farmacia, pentru a sta departe de „echipele de îngerași” și a nu ajunge în „folie”. „Nu mi-au spus mie doctorii dacă sportul m-a ajutat, însă eu cred ceva, orice mișcare, indiferent de vârstă, este binevenită”. Gabriel Moiceanu a pus, să folosim un termen din fotbal, „bicicleta în cui”. Până la 85 de ani s-a urcat în șa, a ținut coarnele strânse între falange, a pedalat fervent
Nu mă mai urc, de un an de zile nu am mai pus piciorul pe pedale. Lumea a devenit mult prea grăbită pentru un biciclist la aproape 90 de ani, iar acum, după pacostea asta, stau așa și mă uit la bicicletă, cum a ieșit la pensie. Să mă mai urc, ar fi un exces și excesele nu sunt bune. Mai ales la vârsta mea”, spune Gabriel Moiceanu având vocea puțin sugrumată de oboseala dialogului.
Gabriel Moiceanu deține 24 de titluri de campion național la toate probele (fond, velodrom, la dublu și cu echipa), a participat în zece ediții în „Cursa Păcii” și în Turul Egiptului, Turul Tunisiei, Turul Algeriei, Turul Bulgariei, competiții în care a fost, de multe ori, învingător de etapă, timp de două decenii fiind legitimat la clubul Dinamo București.
În 1955, Gabriel Moiceanu a participat, pentru prima dată, la Campionatul Național de Ciclism. 200 de km, proba de fond, București – Pitești.
Pe Podul Viilor aveam întoarcerea. Am câștigat și cu asta mă mândresc, e cartea mea de vizită, cu asta am rămas, mai pedalez printre amintiri. Țin minte ce drumuri proaste erau, într-o etapă de Turul României am schimbat 12 cauciucuri, șoselele nu erau asfaltate, gropi, etape foarte lungi, ciclismul este un sport dur, muncă, luptă, sacrificii. E ca în viață, nu te oprești în vârful muntelui să bei apă, treci mai departe. Cu toate asttea, cu război și comunism, am fost profesioniști
Și bărbatul, care se strecoară cu un sistem imunitar de holtei spre 87 de ani, a „alergat”, în șa, pe mai multe continente: Europa, Africa, Asia. Bătrânul Favorit, încremenit în lanț, i-a fost martor tălpilor și bătăturilor din palme. L-a păstrat ca pe un suvenir și, de fiecare dată când îl privește rezemat la ușa casei, nostalgia unui sport dur il lovește cu cadre sepia în care doar tricoul are culoare. Galben, verde, roșu, albastru, cu buline roșii.