UPDATE: Playsport.ro l-a contactat pe Vlad Iacob, noul administrator special al clubului, în legătura cu situația lui Cătălin Hîldan jr.
Nu sunt la curent. Îmi pare rău. În acest moment, sunt multe priorități. Cătălin Hîldan este un simbol al lui Dinamo, o legendă a clubului, un jucător extraordinar. Din păcate, și pot să spun chestia asta doar la nivel de zvon, din ce am înțeles, cu tot regretul, nepotul acestuia nu era la același nivel. Decizia nu-mi aparține, nu este treaba mea să mă implic în zona tehnică. De asemenea, nu actuala conducere a luat această decizie.”
Bună ziua, domnule Hîldan. Vă contactez în legătura cu trecerea fiului dumneavoastră de la Dinamo la FC Voluntari. De unde până unde această decizie?
În primul rând, sunt dator moral suporterilor să clarific situația. Băiatul meu a avut contract până la 30.06.2022. Nimeni n-a mai dorit să discute cu el. Doi la mână, din câte știu eu, s-a făcut o comisie tehnică care s-a ocupat de pregătirea și selecția echipei Dinamo București din Liga a 2-a. Nimeni din acea comisie nu a luat legătura cu băiatul meu sau cu mine. Am înțeles ce era de înțeles: că nu este nevoie de serviciile lui! Ce era să fac? Nu a fost căutat pentru nimic. Ca o paranteză, vreau să clarific și situația legată de contract, că ar fi fost vorba de un salariu mare. Avea 800 de lei pe lună, cel mai mic salariu, dar nu este problema de bani. La Voluntari nu s-a dus pe mulți bani, pe nici jumătate în plus. Sub nicio formă nu e vorba de bani. Am înțeles foarte clar că nu este nevoie de el, cu toate că pregătirea de vară a început pe 20 iunie.
Iar băiatul dumneavoastră mai avea contract încă 10 zile.
Da. Băiatul meu a făcut primul antrenament la Voluntari pe 10 iulie. Deși mai avea contract cu Dinamo încă 10 zile la momentul reunirii lotului, nu a plecat nicăieri până la 1 iulie. A stat acasă, ce să facă?
Nu a fost chemat la Săftica?
Nu. Lucrurile sunt simple și clare. Eu am înțeles mesajul. Poate a deranjat numele Hîldan. Acum să fie liniștiți toți, că, gata, nu mai e nimeni din familia Hîldan acolo.
Cântărea greu numele Hîldan la Dinamo?
Probabil. Iese din discuție orice suporter aici. Nu e vorba de ei. Tot timpul, numele Hîldan a fost ca o piatră legată de gât. Nu suntem primii și nici ultimii dinamoviști care pleacă așa. Poate aveam eu prea multe așteptări de la echipă. Mă gândeam că poate numele Hîldan înseamnă ceva. Putea să pună oricine mână pe telefon și să mă sune. „Ce ai de gând? Ce face copilul? Îi găsim echipă, noi nu îl avem în vederi.” Aveam pretenții să vorbească bărbătește, atât. Ce pot să fac mai mult?
Cum a fost ultima perioadă pentru băiat, atât prin prisma problemelor personale, dar și ale celor fotbalistice?
Eu sunt extrem de mândru de el. Anul trecut, el a avut vreo trei luni de zile, până în noiembrie, probleme de sănătate. S-au rezolvat, mulțumesc lui Dumnezeu. După care, au venit problemele cu tata, care s-au încheiat.. cum s-au încheiat, în martie. A avut trei obiective anul acesta: să ia permisul și l-a luat chiar în ziua în care l-am înmormântat pe tata, examenul de bacalaureat pe care l-a luat și admiterea la facultate. A intrat la UNEFS, la stat. Este un copil foarte cuminte, care nu deranjează pe nimeni, își vede de treaba lui, de pătrățica lui, așa cum a fost educat, cum am fost și eu educat, dar și fratele meu, Cătălin. Ăștia suntem noi, familia Hîldan.
De ce ați ales FC Voluntari?
Au mai fost două oferte, dar eu am ales FC Voluntari. Am ales liniștea. E mai bine așa. Ideea este că am găsit un club foarte bine organizat, un club în care toată lumea trage la aceeași căruță, în continuă creștere. Acum renovează tot ce înseamnă vestiar, teren. Au medicamentație, susținătoare de efort, nu le lipsește nimic.
A fost cooptat în lotul de seniori?
Deocamdată nu. Când a venit, echipa mare era plecată. Din ce-am înțeles, va fi cooptat la antrenamentele echipei de seniori. Tare m-aș bucura să debuteze în Liga 1 de aici, de la FC Voluntari. Mai doresc, însă, să zic ceva.
Sigur, vă ascult.
Vreau să transmit suporterilor să mă înțeleagă. Consider că am procedat corect, nu am stat să dau telefoane în stânga și în dreapta. Nimeni nu și-a manifestat dorința de a vorbi, de la bărbat la bărbat, cu mine sau cu băiatul meu. Mai doresc să le transmit să fie uniți, să continue lupta până la capăt. Eu și familia mea vom fi dinamoviști toată viața, asta e clar. Să privească și cei care au apreciat familia mea cu un ochi către FC Voluntari, acolo unde bate o mică inimă de dinamovist. Respect decizia lor, nu face față, e ok, dar măcar să îmi dea și mie un telefon cineva din anturajul echipei. Asta e viața și mergem înainte.