EXCLUSIV. Dezvăluiri în premieră despre Ianis Stoica. Pompiliu Stoica rupe tăcerea și aduce în prim-plan aspecte inedite despre fiul său

Pentru prima oară din momentul în care Playsport a anunțat interesul lui Arsenal Londra pentru tânărul Ianis Stoica, părintele jucătorului de la FCSB a decis să vorbească cu reprezentanții mass-mediei.

Pompiliu Stoica, fost jucător al Stelei, a oferit un interviu în care a dezbătut subiecte mai puțin cunoscute publicului larg despre tânărul care deja ocupă spații importante nu doar în ziarele din România, ci și în cele din Marea Britanie.

-Cât de gravă e accidentarea lui Ianis?

Are o întindere. Dar cum a venit vacanța, se va recupera. Acum e la noi, acasă.

-De unde pasiunea asta pentru gol?

De mic i-a plăcut fotbalul, să câștige și să dea goluri multe, cum o și face. Dacă luați o statistică, de la juniori la seniori, a dat foarte multe goluri, inclusiv la națională. A jucat și mijlocaș dreapta și mijlocaș stânga. Odată cu schimbarea antrenorului de la echipa națională, l-a folosit pe alt post și a dat roade, a rămas acolo. E vorba despre Dan Oprescu.

Cum a început să joace fotbal Ianis Stoica

-Cum a ajuns să joace fotbal?

Noi eram toți setați pe fotbal. În casă aveam mingi de burete, de plastic, normale, de joc, de toate felurile. Și jucam, cumpărasem casă și aveam teren de tenis  cu piciorul, de fotbal, sintetic și de iarbă naturală. Iar când era frig afară sau zăpadă, făceam fotbal în casă.  Pe hol. Aveam porți micuțe, cu plasă, luate de la un magazin de specialitate. Și jucam fotbal. El cu bunicul și eu singur. Sau când nu mai putea bunicul, jucam eu. Când toată lumea trebuia să stea să se odihnească după masă, eu jucam fotbal cu el.

-Unde a început fotbalul?

L-am dus la Petrolul Ploiești. Avea șase ani. Eu neavând foarte mult timp, după-amiază puteam să merg cu el. Mă retrăsesem la Petrolul, venisem din Rusia și mă duceam cu el. Așa mă puteam duce eu cu el. Mergeam cu el la meciuri, la turnee, în sală. Am fost și până la Târgu Neamț, la Brașov, Constanța, București, peste tot în țară. La prima participare la un turneu a luat cu echipa un loc onorabil. La următorul s-au clasat în primele trei, iar pe următorul l-au câștigat. După un eșec, dacă mai și pierdea, supărare mare. Dacă nu dădea gol, și mai rău Și cu mine când juca…Când a mai crescut, pe la zece ani, deja nu mai puteam. 

Tactica prin care Pompiliu Stoica l-a câștigat lângă el pe fotbalistul Ianis Stoica

-Cum procedați cu el atunci când greșea? Dat fiind faptul că și dumneavoastră ați făcut fotbal?

Nu l-am certat niciodată după vreun meci. Doar îi explicam. După terminarea jocului, foarte mulți părinți își ceartă copiii și fac cea mai mare greșeală, pentru că copilul știe în primul rând ce a greșit. Părintele poate să-i spună, dar nu sub formă de ceartă. E bine ca după joc să nu fie astfel de discuții la cald, ci abia după ce copilul se liniștește. Niciodată nu i-am spus din tribună, stânga, dreapta, să-i strig eu ce să facă.

-Îl antrenați și dumneavoastră acasă?

Făceam cu el acasă. Când era zăpada mare, la 07.30-08.00, aprindeam nocturna și ieșeam afară pe zăpadă, fiecare în câte o poartă, unul contra unul. 

„Are o ambiție fantastică”

-Vă seamănă în anumite privințe?

A luat de la mine în primul rând ambiția. Nu-i place să piardă. Are o ambiție fantastică.

-Ce-și dorește cel mai mult?

El își dorește să joace meci de meci, să dea goluri multe. Așa capeți încredere, inclusiv lumea de lângă tine.  Când o să ajungi să dai randamentul scontat, atunci poți vorbi și de altceva.

-Care a fost cel mai greu moment din cariera lui?

Aș supăra niște persoane, prefer să nu discut despre acest subiect. E urât ce s-a întâmplat, important e că am fost lângă el. A fost nedreptățit de alții, dar nu a cedat. 

-Ce simțiți acum, ca părinte?

Simt o mare mulțumire sufletească, o împlinire a muncii noastre. Cu siguranță va fi peste mine, îi prevăd un viitor frumos.

-Când a descoperit prima oară că nu există Moș Crăciun?

S-a prins de mic. Odată l-am îmbrăcat pe unul dintre bunicii lui. L-a recunoscut după voce. I-a zis că nu crede că e Moș Crăciun, ci moșul care  merge cu el în turnee. Avea vreo 8-9 ani. De atunci nu s-a mai îmbrăcat nimeni, veneau numai sub brad cadourile. Nu avea vreo preferință, dar primea jucării, îmbrăcăminte, încălțăminte. I-am luat și lui X-box, se juca cu ceilalți, dar nu a făcut din asta o obsesie, o pasiune. 

-Ce-și dorea să primească cel mai mult?

Pe unde mă duceam, îi făceam tricouri personalizate. Mergeam în magazinul X și îmi zicea că vrea un anume echipament, că-i plăcea echipa. Și-și dorea sa-i scriu pe spate Ianis, așa-i plăcea.

Ce avantaj are față de ceilalți fotbaliști români de vârsta sa

-Cum se descurca cu școala?

Până să plece în Germania, a învățat nu bine, ci foarte bine A fost premiant în Ploiești. Nu aveam probleme cu școala. Nu l-am ajutat niciodată la teme, se descurca singur. Meditații, nici atât. Meditația lui era antrenamentul. Făcea germană și i-a prins bine. Când am fost în Germania, el m-a învățat nemțește. Am stat cu el șase luni. 

-Dumneavoastră ce regretați cel mai mult, ca fost jucător?

Îmi pare rău că nu am participat și eu cu echipa națională la un turneu final.

-Credeți că actuala generație va mai ajunge la un turneu final?

Sunt foarte mulți copii valoroși, talentați, de perspectivă, dar trebuie să muncească, să aibă încredere în ei, că le va veni rândul. Depinde de ce-și doresc de la viață. Dacă vrei o viață sportivă, pe cealaltă o pui pe locul doi. Atâta timp cât a stat lângă mine, Ianis a văzut despre ce e vorba, știe ce are de făcut.

-Dacă v-ar spune acum că se căsătorește, cum ați reacționa?

Nu-i cazul să se căsătorească, Nu-mi fac griji. Are prietenă, o cunosc. E foarte bine, și ea e tot din branșa sportivă, face handbal, se înțeleg foarte bine, mi-a prezentat-o. De Revelion vor fi plecați, ziua în familie, dar seara merg și ei în oraș, doar nu or sta cu noi. Când are vacanță, vine și la noi. După atâta cantonament, simte nevoia să vină și la noi.