Marian Iancu este omul care a readus-o pe Politehnica Timișoara în prim-planul fotbalului românesc după o perioadă foarte lungă. Sub conducerea acestuia, formația viola a fost o forță de temut în fotbalul românesc în perioada 2008-2011.
Atunci, bănățenii au fost foarte aproape de titlul în Liga 1 în două rânduri. În sezonul 2008-2009 ei s-au luptat până în ultimele etape cu Unirea Urziceni și Dinamo. În cele din urmă au avut câștig de cauză ialomițenii. Iar punctul culminant al acelei lupte a fost chiar victoria acestora în deplasare la Timișoara în penultima etapă, scor 2-1.
În sezonul 2010-2011, Poli Timișoara a avut „finală” cu titlu pe masă cu Oțelul Galați, în deplasare. Gălățenii, pregătiți de Dorinel Munteanu, au învins cu 2-1 și au câștigat singurul lor campionat din istorie.
Echipa din orașul de pe Bega a avut câteva momente de glorie și în cupele europene în perioada în care Marian Iancu a fost patronul clubului. Cel mai important este fără îndoială reprezentat de eliminarea lui Șahtior Donetsk, echipă antrenată la acel moment de Mircea Lucescu, din preliminariile UEFA Champions League.
Ulterior, bănățenii au fost eliminați de cei de la VFB Stuttgart. Astfel, au ajuns în grupele Europa League, unde au jucat într-o grupă din care au mai făcut parte Ajax, Dinamo Zagreb și Anderlecht. Un sezon mai târziu, Poli a fost eliminată în preliminariile Europa League de Manchester City, club aflat atunci la startul ascensiunii sub patronat arab.
Totul a început să se năruiască pentru timișoreni odată cu arestarea lui Marian Iancu. Omul de afaceri a fost condamnat în 2014 la 14 ani de închisoare cu executare pentru evaziune fiscală și spălare de bani. El a dat ulterior în judecată statul român. Însă nu a avut câștig de cauză.
El se află astfel în continuare în închisoare, intrând deja în al optulea an de detenție. Marian Iancu își execută pedeapsa la penitenciarul Rahova, unde a fost „coleg” pentru o perioadă cu Alexandru Dobroiu, fost fotbalist la Rapid, condamnat pentru consum de droguri.
Acesta a oferit un interviu pentru playsport.ro în care a povestit niște întâmplări absolut de neimaginat pentru fotbalul din România. Printre multe altele, el a vorbit și despre Marian Iancu și a dezvăluit că această perioadă lungă petrecută în închisoare l-a afectat extrem de mult pe fostul patron de la Poli Timișoara.
Marian Iancu e terminat, de-abia mai merge, a stat la două camere de mine”, a spus fostul fotbalist.