EXCLUSIV. De Ziua Națională, interviu-eveniment cu căpitanul României! Dezvăluiri spectaculoase din viața și cariera lui Vlad Chiricheș, episoade în premieră!

• Cum i-a dat Victor Pițurcă banderola naționalei, marele regret față de fostul selecționer și pe cine vede următorul căpitan al României!
• Secretul prin care a scăpat de accidentări, problemele musculare având o cauză… dentară! dar și “rețeta” mentală prin care a trecut peste toate provocările de până acum
• Radiografie dură a tinerele talente de azi în străinătate și a prejudecăților fotbalistice care ne fac rău: “Ego uriaș, lipsă de cumpătare, cred că rup norii în străinătate fără muncă și sacrificii!” + “Nu suntem noi tehnicii de dat exemplu! În plus, în fotbalul de azi, contează tehnica eficientă, tehnica paselor din prima și a construcției, nu fenta!”
• Episod incredibil din perioada Tottenham: “Au scos românii din votarea pentru jucătorul meciului!” + Când a fost cel mai mândru că e român pe teren
• Mărturisire interesantă: “Am evaluat atent și n-aș fi rămas în fotbalul mare atâția ani dacă nu eram important pentru națională” + “comoara” celor 69 de tricouri de la Bacău!
• Dezvăluie în premieră că va deveni antrenor, echipa la care a visat să joace și nu a putut, de când a ținut cu Steaua și de ce a plâns pe Santiago Bernabeu!
• Amintiri fascinante cu defilările de 1 Decembrie din copilăria la Bacău, povești de la colindat și cum a ajuns patriot prin fotbal, cu mâna la inimă în fața televizorului la imn!

Lecția mentală, credința, familia și… dentistul!

Ai trecut prin perioade grele în cariera ta, accidentări, critici, lipsă de rezultate la națională… Cum ai reușit psihic să treci peste, care e rețeta? Poate e de ajutor și pentru tinerii care vor trece prin provocări asemănătoare…

Dacă vorbim de rețetă, pot să vorbesc despre rețeta mea. Poate alții găsesc alte lucruri. Dar poate că e de ajutor, cum spui…

Sunt sigur că poate fi de ajutor, pentru că provocările sunt cam aceleași.

Am fost ajutat și din exterior și din interior. Pe de-o parte, sunt norocos să am o familie frumoasă și caldă. Soția mea, copiii, părinții mei. Alături de ei, apoi, prieteni buni. Iar în interior am lucrat eu mult. Confruntat cu toate câte-au fost, am început să studiez despre provocările mentale ale sportivilor. Și asta m-a ajutat enorm în ultimii 6-7 ani. Spun că m-a ajutat pentru că, în ciuda a toate, le-ai spus și tu și nu mai are rost să le enumerăm iar, sunt încă la un nivel înalt. Joc în Serie A, un campionat de top, sunt căpitanul naționalei și în top 4 căpitani ai României după numărul de meciuri în care am purtat banderola. Sunt la un meci de top 20 jucători cu meciuri pentru România. Nu mă laud singur, dar dacă pui asta în raport cu perioadele grele care păreau că nu se mai termine…cred că am izbândit.

Cum te-a ajutat perioada de aprofundare a provocărilor mentale?

M-am cunoscut mai bine. Atât greutățile, cât și faptul că am citit mult despre ele, m-au adus în punctul în care m-am descoperit mai mult. Acum știu sigur că nu poți face performanță pe termen lung la nivel înalt fără pregătire mentală, cu mental coach sau fără. Dar la mine a fost și credința, pe lângă acestea. Am găsit prin credință resursele de a fi puternic în sufletul meu. E mare lucru să știi mereu că vei primi bine, mai devreme sau mai târziu, câtă vreme tu faci bine și trimiți fapte bune spre oameni și spre lume. Nu merg la biserică duminică de duminică, dar știu ce am în suflet.

În ultima vreme ai scăpat de accidentările care te-au tot chinuit. Care e secretul?

Eu am tot încercat mai multe soluții de-a lungul timpului și… degeaba. Până m-am trezit la ușă cu dentistul jucătorilor de la Sassuolo care mi-a spus direct: “Știu care e soluția!” Am zis să încercăm, deși părea ciudat: dentistul și problemele mele musculare… Am făcut teste de echilibru, am mușcat bucăți de material textil pe diferite zone ale dinților, apoi mi-a construit un suport care se pune pe dinții de jos. Mă ajută, atunci când înghit, ca limba să se ducă în cerul gurii. Fără el, eu împing cu limba în dinții din față când înghit.

Incredibil!

Eu nu sunt specialist să spun 100% că din acest motiv lucrurile au mers bine și nu am mai avut accidentări, dar clar a avut o influență! Problemele dentare au mai multe efecte asupra organismului, inclusiv asupra musculaturii, asta e clar.

“Tinerii noștri afară? Așteptări mai mari decât capacitatea și mobilizarea lor reală”

Ai jucat în Portugalia, la început de carieră, apoi în Anglia și Italia. Cum vezi juniorii români comparativ cu ceilalți est-europeni în fotbalul mare? Sunt lacune fizice, mentale, tehnice?

O spun sincer, nu cred că avem un decalaj fizic sau pur fotbalistic atât de mare pe cât se crede. Iar în ultima perioadă am analizat chiar destul de mult aspectul ăsta. Problema cea mai mare pe care o simt eu e că puștii români, ajunși afară, au așteptări mai mari decât capacitatea și mobilizarea lor reală. Cred că dacă au ajuns undeva, gata!, au “rupt norii” și pot să-i rupă și de-atunci încolo, fără vreun efort sau sacrificiu. E un ego uriaș pe care îl văd la cei mai mulți din generațiile tinere de la noi.

Și care ar fi soluția?

Păi ar cam trebui să o iei pas cu pas după ce ai ajuns în fotbalul mare. Să lucrezi mult cu tine. Să îți dai seama că de-acum abia vin sacrificiile mari și munca multă! Și îți trebuie și un fel de cumpătare. Să ai încredere în tine, dar să fii cumpătat în ce faci dincolo de încrederea asta în tine. Ei vin acum din țară dintr-un context oricum mai bun decât cel din vremea generației mele. Nu spun că perfect, că e ideal, dar știu sigur că sunt o grămadă de școli de fotbal acum, de posibilități să mergi la cluburi cu pregătire decentă… Păi eu, pe la 8-9 ani, jucam fotbal pe zgură. Am crescut cu lecția “luați o minge și jucați-vă”.

Dacă ar fi să alcătuim un ADN al fotbalistului român, ce lucruri ar trebui să adăugăm neapărat și de ce?

Nu sunt convins că există un tipar în fotbal funcție de nație. Aș spune că avem o anumită abilitate în fotbal iar pe lângă asta o abordare latină. Dar nu știu dacă suntem neapărat noi tehnicii de dat exemplu! Hai că și explic de ce cred asta, poate sună dur, dar e convingerea mea. Pe de o parte, sunt jucători tehnici peste tot! Belgienii sunt foarte tehnici. Și nu sunt în topuri când vorbesc suporterii sau presa despre tehnică. Apoi, am văzut jucători suedezi cu o tehnică extraordinară! Și pot da oricâte exemple cu alte țări. Și mai e un motiv…

Mi se pare foarte interesantă abordarea, te rog…

Ce e tehnica? Felul cum driblezi? Hai să fim serioși! În fotbalul de azi, tehnica de construcție și de pasare e mult, mult, mult mai importantă! Tehnica fotbalului de azi e tehnica preluării, tehnica pasei din prima, asta contează cu adevărat. Tehnica unei fente e prea puțin. Mai mult decât atât, a juca simplu și din prima, eficient, e mult mai greu decât să faci un dribling!

“Fără națională n-aș fi rămas în fotbalul mare!”

Cum facem pasul înainte cu fotbalul nostru? Va reuși naționala o performanță care să tragă după ea, cumva, nivelul Ligii 1 și să crească și numărul românilor din campionate europene de top? Sau doar după ce vom avea un campionat intern tare și mulți stranieri care joacă în mod constant în ligile de top va ajunge și naționala la turnee finale? Pare un cerc vicios…

Părerea mea e că sensul e unul singur. Rezultatele la națională fără aport substanțial din Liga 1, iar mai jos, în piramida fotbalului, din academiile din țară, nu se poate! Nu ai cum să faci jucători de turneu final din nimic! Cam așa văd ordinea în tot procesul ăsta. Dacă avem aceste lucruri, cred că apoi se va performa pe toate palierele. Acum cam plătim din urmă, au fost ani de regres uriaș în fotbalul intern, văd pepinierele de tradiție că sunt departe de Liga 1, Timișoara, Bacăul meu…

Dincolo de fotbalul românesc per total, cum a fost circuitul pentru tine?

Eu am ajuns unde sunt în ordinea asta: Liga 1, națională, campionate de top. O spun pentru prima oară, dar o spun răspicat: pe mine, naționala m-a fixat la un anumite nivel și m-a ajutat să fac totul! Am stat și am evaluat atent și pot spune că nu știu dacă aș fi rămas în fotbalul mare dacă nu eram un jucător important pentru națională, de-a lungul acestor ani.

Unde e primul tricou al României pe care l-ai purtat? L-ai dăruit?

A, nu! E acasă, la părinții mei, în Bacău. Hai să îți spun un secret, dacă tot e un interviu special pentru o zi specială: am toate tricourile României de la toate meciurile în care am jucat!

Toate 69?

Tu știi bine că fiecare jucător avem, la națională, câte două tricouri pentru fiecare meci. În caz că e nevoie să îl înlocuim pe parcursul meciului. Da, am păstrat câte unul de la fiecare meci! E comoara mea de-acasă. Am dăruit mai mereu un exemplar, dar unul a mers mereu spre mama și tata.

Trei vise de copil și lacrimile de pe Bernabeu

Ce fel de fotbal îți plăcea în copilărie și cum s-a schimbat felul în care vezi fotbalul după ce ai ajuns în fotbalul mare?

Ei, când eram copil, clar că totul era ofensiv! Luai mingea, driblai tot și dădeai gol! Asta îmi plăcea mereu! De fapt, cam toți copiii eram la Bacău fie Hagi, fie Ronaldo brazilianul. Dar astea erau idealuri de copil, fiecare se vedea atacant. Pe parcurs lucrurile s-au adaptat, în cazul meu. Nu mai spun de sosirea în Italia, unde e totul tacticizat. Dar și în Anglia, unde viteza uriașă plus implicarea fizică de nivel incredibil te copleșesc. Nu mai sunt ideile din copilărie, dar, în esență, bucuria e aceeași de atunci, eu caut tot spectacolul și mă bucură la fel golul înscris!

Sunt jucători de nivel înalt care declară că fotbalul e pentru ei doar un job. Și sigur sunt alții care simt așa chiar dacă nu o declară public. Cum vezi lucrurile?

Fotbalul de azi a devenit altceva, prin presiunea uriașă. E o presiune cu multe fețe. A antrenorului care trebuie să aleagă jucătorii, a jucătorului ca să fie mereu mai bun. O presiune fizică în creștere, presiunea rezultatelor pentru toți cei implicați. Eu cred că ceva din pasiunea de la început se regăsește la fiecare, dar într-o măsură mai mică sau mai mare. Devii mai rigid emoțional în fotbalul de azi, poate. Am auzit de jucători care simt că fotbalul e doar un job, e drept, dar e greu de spus cât la sută reprezintă grupul ăsta din toți cei care joacă fotbal la nivel înalt.

La ce echipă ai visat mereu să joci și nu ai apucat încă?

Poate că cei mai mulți copii au simțit ca mine. E visul cel mai apropiat, echipa de lângă tine, unde vrei să ajungi. Bacăul, în ce mă privește, că eram mic, vedeam echipa, visam să fiu pe teren…

Și nu ai apucat!

Da, așa a fost să fie! Apoi, e visul ceva mai îndepărtat. La școală, dincolo de Bacău, toți copiii țineau cu o echipă mare din România. Steaua, Dinamo, Rapid… Eu am fost stelist înfocat din copilărie. Și visul cu Steaua s-a îndeplinit! Dar mai e și visul îndepărtat…

Aici sunt chiar foarte curios.

Real Madrid! Hierro, Guti, Solari, galacticii… Ca să vezi cât de tare m-a marcat visul ăsta, când am jucat cu Napoli în Spania, contra lui Real Madrid, și am intrat pe Santiago Bernabeu… asta n-o știe multă lume… mi-au venit să plâng, îți jur! Nu pot să explic de ce. Nu am ajuns jucător la Real Madrid, dar visul copilăriei se împlinea cumva.

Cu mâna la inimă: imnul în fața televizorului și defilările cuceritoare din Bacău

Cum era 1 Decembrie, Ziua Națională, în copilărie?

Eram total fascinat! La Bacău, stăteam aproape de strada principală, pe care se făcea defilarea. Și aproape era și cimitirul unde se comemorau eroii de război. Primul lucru pe care îl simt când îmi amintesc e sunetul cântecelor patriotice din difuzoare în dimineața friguroasă… Eram înnebunit, pe bune, săteam ore-n șir acolo, mi se părea magic. Ajungeam acasă când aproape mă dădeau dispărut, mă lua mama mereu: “Nu se poate, unde-ai stat atâtea ore?”. “La defilaaareee…”

Erai captivat de toată desfășurarea de forțe, era și ceva rar și copleșitor pentru un copil, cu multă lume, culori, muzică… Dar nu crezi că, de fapt, patriotismul se învață prin astfel de lucruri? Îl poți simți dinainte de ele?

Cred că adevărul e între acestea două. E greu de crezut că ai dintotdeauna o înflăcărare, așa, fără să știi nimic despre țara ta. Dar trebuie să ai și o dispoziție sufletească specială pentru ca lucrurile care ți se transmit să prindă la tine. Adică, mulți copii participă la evenimente de tipul ăsta, poate tuturor le place evenimentul în sine, din motivele spuse de tine. Dar nu toți și simt patriotismul! Nu e obligatoriu! Primești un set de valori, dar dacă nu le simți, asta este! Eu am devenit patriot prin fotbal. Când juca România, stăteam cu mâna la inimă în fața televizorului, la imn. Atunci normal că 1 Decembrie era o sărbătoare fabuloasă pentru mine!

Ce le spui acum copiilor tăi despre România și ce le vei spune când vor fi mai mari?

Acum e simplu. România e acasă! Și ei simt că mie mi-a fost mereu dor de România, că îmi e dor mereu. Nu mai spun de perioada pandemiei… Până vor ajunge mari, eu voi face tot ce pot să crească frumos și să-i învăț să ajute și România să crească puțin, prin ceea ce fac ei, cu viața lor. E simplu, dar complicat ? Dar cred că așa poți face lucruri care chiar să conteze.

Mândrie și prejudecăți legate de români și România

Când ai fost, ca fotbalist, cel mai mândru de faptul că ești român?

Când am bătut Ungaria cu 3-0 la București, când am eliminat Ajax din cupele europene, când am învins Chelsea… Și mândria nu a venit doar din faptul că au fost rezultate extraordinare! Eu tremuram de mândrie chiar și înainte de meci, că sunt acolo, că particip! Un moment cu totul și cu totul special: când am fost căpitanul României în meciul de deschidere la EURO 2016.

Dar rușine că ești român?

Măi, chiar nu mi-a fost rușine. Întâi, pentru că nu am avut de ce să-mi fie. Apoi, pentru că eu am fost respectat în vestiar pe oriunde am fost, nu am avut probleme de tipul ăsta. Mi-am câștigat respectul prin felul meu de a fi și prin modul în care mă pregătesc și joc.

Ai jucat în Anglia și în Italia, țări cu comunități uriașe de români. Ce te-a impresionat cel mai mult în relația cu românii din străinătate în acești ani?

M-am bucurat mult că mitul cum că românii nu se ajută între ei prin străinătate nu e adevărat. E fix invers, eu așa am simțit! Peste tot pe unde am dat de români, în magazine, în administrație, în toată industria de servicii, mereu am primit deschidere și ajutor. Chiar cred că faci treabă cu românii, în marea lor majoritate!

Ce prejudecată legată de români și România te enervează cel mai mult?

Chestia cu hoții și hoția… Păi, procentual, câți români muncesc de rup și ce munci grele fac… Și în ce condiții… Și știu cât am muncit și eu, în meseria mea. Dar cel mai tare să știi că m-a durut o chestie pe care am trăit-o pe pielea mea, care nu e o prejudecată, e doar o nedreptate, dar legată de faptul că sunt român. Eram la Tottenham, abia transferat, și se vota “omul meciului” pe site-ul clubului. Ei, orice făceam eu într-o partidă, românii mei votau în forță și ieșeam “omul meciului” aproape de fiecare dată. Doar că cei de la Tottenham au decis să blocheze IP-urile din România la votare! Păi dacă e vot public și oamenii oferă premiul, de ce să faci asta? Poate nu eram eu cel mai bun în fiecare meci, dar e un trofeu al oamenilor, de ce să blochezi tu românii?

Un viitor antrenor ofensiv

Ce sfat sau lecție din familie a rămas și va rămâne, probabil, mereu pe locul 1 în sufletul tău? Ceva care te-a făcut să fii un om bun. Nimic despre fotbal, ca să zic așa ?

Mama îmi spunea mereu când era mic să nu vorbesc pe nimeni pe la spate și să încerc să fiu prietenul tuturor. Asta a fost lecția de aur a copilăriei mele care m-a ghidat mereu.

Alege trei personaje din fotbal cu care ai putea să petreci un an întreg, zi de zi împreună!

Nu e greu, mai dificil e să mă opresc doar la trei. Așa că merg cu patru în exercițiul ăsta, Pintilii, Chipciu, Latovlevici și Tătărușanu. Am împărțit vestiarul și anii de consacrare în fotbal, îi apreciez enorm ca oameni, dincolo de valoarea lor în fotbal.

Ce fel de antrenor vei fi? Iar dacă nu te gândești la asta, unde te vezi după cariera de jucător?

Cred că o să fiu antrenor! Poate până să ajung în Italia eram mai mult orientat spre o carieră ulterioară departe de fotbal. Dar după ce am venit în Serie A am învățat foarte multe lucruri de la antrenori foarte buni și am început să simt că pot să aduc ceva în plus în meseria asta, pot să fiu un antrenor bun. Așa că o să încep școala și să învăț în direcția asta. Și voi fi un antrenor ofensiv!

Cum a ajuns căpitan și cine i-ar putea urma

Intrăm curând în 2022, se împlinesc 100 de ani de echipă națională. Când ți-ai dat seama că există echipa națională?

La turneul final de Mondial din ‘98, imaginea cu tricolorii vopsiți în cap… Dar primul meci pe care mi-l amintesc de la cap la coadă e de la EURO 2000, 1-1 cu Germania, golul lui Mehmet Scholl…

Cum ai fost numit căpitan al României și cum ai trăit acel episod?

E o poveste interesantă… Victor Pițurcă nu a discutat cu mine înainte de anunțul deciziei, pur și simplu a spus-o în vestiar, unde eram toți! Direct! Înainte de meci! Am rămas fără reacție, sincer. Copleșit, mobilizat, emoționat, îndârjit, toate la un loc în același timp. Am un mare regret…

Legat de acel moment?

Nu, legat de Victor Pițurcă. Mereu mă gândesc, sincer, că nu am fost și nu sunt recunoscător față de el. Aș vrea să-l sun mai des, să mai vorbim, să știe că îi mulțumesc pentru tot! Gândește-te, cine chema jucător de la Pandurii la națională? Apoi, cine-l numea căpitan după câteva meciuri? Vreau să îi mulțumesc aici, măcar, din tot sufletul, pentru tot. Dacă tot nu apuc să îl sun mai des… Dar o să fac și asta!

Am simțit mereu că îți place să fii căpitanul din teren, prin ce spui și ce faci în iarbă, nu prin vorbe multe în afara gazonului…

Da, chiar nu sunt eu genul să compun versuri și melodii ? Nu motivez vestiare, dar încerc în fiecare secundă, prin dăruirea, agresitivatea și modul meu de pregătire, să îi fac pe ceilalți să dea totul, ca mine, și să ajungă la același nivel. Așa făcea și Pintilii, când era căpitan, spre exemplu. Eu prefer ca vorba bună să o arunc în teren, să spun ceva util atunci când arde, în meci. Și chiar vorbesc enorm în meci, cu colegii, încerc să ajut și să coordonez acolo.

Când va fi să fie, pe cine vezi următorul purtător de banderolă la națională?

Știi că n-aș putea să răspund cu un singur nume, dar nici nu vreau să ocolesc întrebarea! Așa că spun trei variante dintre care, spun eu, oricine va fi ales, va face treabă foarte bună din postura de căpitan. Și mă axez pe mijlocul terenului, că acolo e inima echipei, cum se spune. Trei jucători cerebrali care s-ar descurca foarte bine: Stanciu, Marin, Cicâldău, ultimul cu o creștere extraordinară.

La colindat cu Vlad Chiricheș!

Cum erau Sărbătorile de iarnă în copilăria din Bacău?

Fantastice! Țineam toate tradițiile! Mergeam cu cap, împreună cu verișorii mei, era minunat! La mersul cu capra țin minte că într-un an am amestecat versurile, am uitat partea mea, că eu jucam rolul de doctor în scenariu! Îmi venea să intru sub capră de emoții ? Apoi, la final, când împărțeam banii de colindat, nu era tocmai corect. Că eu eram mai mic și se făcea împărțeala cam ca în BD: “Două ție, una-două mie” ? Când am mai crescut, am schimbat eu sistemul ca să nu mai ajungem la de-astea!

Ce îți dorești pentru 2022?

Să am familia sănătoasă și prietenii la fel. Și eu să fiu sănătos ca să îi pot ajuta. Profesional, să putem să bucurăm românii din nou, cu echipa națională. Iar la club să joc cât mai mult posibil și să terminăm cât mai sus în Serie A cu Sasuollo.

Ce transmiți suporterilor români cu ocazia Zilei Naționale, dar și pentru Sărbătorile ce vin?

Să fie mândri că sunt români, oriunde și orice s-ar întâmpla! Să aibă Sărbători fericite, sănătate și înțelepciune! Să fie liniștiți și răbdători, cu sufletul bun! La Mulți Ani!

Ce s-a ales de Selena de la Candy? Superba blondă e de nerecunoscut, a plecat...

Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din...