UPDATE. TAS a respins demersul inițiat de CSA Steaua. Acesta se referea oricum la o decizie provizorie, în sensul că „militarii” solicitaseră în primă fază ca meciul dintre Concordia Chiajna și Chindia Târgoviște de sâmbătă să nu se joace. Iar, între timp, ar fi urmat să se decidă dacă echipa din Ghencea ar putea obține licența pentru sezonul viitor de Liga 1.
Conform informațiilor furnizate de sursele PlaySport, TAS a considerat însă că nu este cazul de așa ceva, iar lucrurile rămân ca și până acum. CSA Steaua nu are drept de promovare în acest sezon și, prin urmare, nu există motive pentru care să joace barajul contra Chindiei Târgoviște.
Știrea inițială. Epopeea dreptului de promovare în L1 pentru CSA Steaua încă nu e la final! Deși ultimele informații arătau că gruparea militară ar fi renunțat la demersul la TAS, realitatea e opusă: clubul a atacat la Lausanne decizia FRF de a nu îi pemite să dispute barajul și așteaptă răspunsul în regim de urgență.
Antrenorul Daniel Oprița a confirmat situația pentru playsport: ”E adevărat, dosarul e la TAS și, din câte știu, ar trebui să fie soluționat chiar azi, pentru că sâmbătă e deja meciul. Noi suntem pregătiți să jucăm. Am ținut echipa în continuare în pregătire, am făcut antrenamente zilnice și după ultima etapă din campionat, iar acum vom vedea ce se întâmplă. Sper că lucrurile se vor regla măcar acum”.
Dacă CSA va avea câștig de cauză la tribunalul sportiv din Elveția, atunci va disputa barajul de promovare contra Chindiei Târgoviște. Turul e programat sâmbătă, 21 mai, de la ora 15:30. Momentan, Chiajna e pe afișul partidei, dar Steaua crede că va înlocui formația ilfoveană cu mai puțin de 24 de ore înaintea startului jocului.
După ce FRF a blocat accesul roș-albaștrilor în baraj pe considerentul că este un club de drept public, iar regulamentul interzice accesul în L1 acestor entități, CSA Steaua a ieșit cu un comunicat aspru: ”Clubul Steaua București își exprimă indignarea față de decizia Federației Române de Fotbal, care a anunțat, printr-un comunicat pe site-ul www.frf.ro, că echipele participante la barajul pentru promovare în Liga 1 sunt echipele Universitatea Cluj și Concordia Chiajna. Considerăm că decizia Federației Române de Fotbal este nedreaptă față de clubul nostru, care a terminat play-off-ul Ligii a 2-a pe poziția a 4-a a clasamentului, câștigându-și astfel dreptul de a participa la barajul pentru promovarea în prima ligă, conform principiului meritului sportiv, reglementat și de articolul 70 din statutul Federației Române de Fotbal. (Art 70-Dreptul unui club de a participa la campionatele naționale depinde de meritul sportiv al acestuia)”.
Și continuarea din același document: ”Potrivit UEFA nu există nicio reglementare în regulamentele de licențiere, prin care este interzisă participarea cluburilor de drept public într-o competiție națională și internațională. Mai mult, Steaua București a depus în timp oportun dosarul complet de licențiere și considerăm că suntem printre puținele cluburi din România care beneficiază de o bază sportivă la cele mai înalte standarde.
Nu în ultimul rând, este curios cum Federația Română de Fotbal a ales să anunțe echipele participante la barajul de promovare în prima ligă, fără nicio înștiințare oficială prin care să argumenteze interzicerea dreptului echipei Steaua București de a evolua în partidele de baraj și credem că o asemenea decizie, care nemulțumește întreaga suflare stelistă, trebuia fundamentată pe baza regulamentelor în vigoare ale UEFA și FRF”.
Juristul Federației Române de Foptbal, Adrian Stângaciu a declarat: „Clubul Steaua a atacat la TAS decizia prin care nu i se permite să dispute barajul de promovare în Liga I. Probabil a făcut demersurile alaltăieri, dar abia ieri am aflat şi noi. Am primit 24 de ore de la TAS să depunem documentele pentru a ne apăra. Este un mic dezavantaj faptul că am fost anunţaţi târziu pentru a formula apărarea, dar am trimis argumentaţia, iar acum aşteptăm să primim decizia. Astăzi o vom primi cu siguranţă pentru că mâine este meciul de baraj (n.r. Concordia Chiajna – Chindia Târgovişte) şi nu mai este timp. Ei au cerut suspendarea barajului, să vedem ce spune TAS”, a declarat Adrian Stângaciu, conform Agerpres.
Juristul FRF a mai adirmat: „Nu pot să spun că sunt optimist sau nu. Depinde, pentru că dacă ne luăm după legea din România este clar că decizia de a nu permite CSA să dispute barajul este cea corectă. Însă şi CSA s-a pregătit cu argumente. Nu ne rămâne decât să aşteptăm să vedem ce spune instanţa”, a explicat el.