EXCLUSIV. Confesiunea lui Sebastian Colțescu într-un interviu eveniment: “Țin cu Craiova! Mai greu decât să fii arbitru de top e doar să ai o căsnicie perfectă!”

Gabriel Berceanu 04.10.2021, 11:27
EXCLUSIV. Confesiunea lui Sebastian Colțescu într-un interviu eveniment:  “Țin cu Craiova! Mai greu decât să fii arbitru de top e doar să ai o căsnicie perfectă!”
  • Într-o confesiune emoționantă, arbitrul dezvăluie exclusiv pentru Playsport secretele carierei și detalii din viața personală care l-au construit și l-au întărit
  • Cum sunt jigniți copiii arbitrilor la școală și cum l-a schimbat nașterea fiicei lui, Sara
  • “Fotbalul m-a învățat să nu mai cred în nimeni și că nu există secrete”
  • În ce fel trece preste deciziile greșite, ce faze visează noaptea, locul credinței și dragostei în viața lui
  • Cum presiunea media a luat locul presiunii conducătorilor de club pentru arbitri
  • Ce știm toți? Cartonașele, acuzele, căderile emoționale, episodul “lost in translation” din Liga Campionilor. Adăugați ce doriți! Noi, cei care aruncăm la nervi cu vorbele mai des decât ies “galbenele” și “roșiile”, cei care de-abia ne arbitrăm propriile așteptări, noi care știm deja tot.

    La 44 de ani, Sebastian Colțescu e o insulă de umanitate într-un arbitraj schinguit de percepția opacității. Poate mai sunt insule. Dar măcar pe cele pe care le-am descoperit să le punem pe hărțile adevărate ale fotbalului.

    Tocmai de-aceea Sebastian Colțescu e un personaj. Pentru că e viu într-un peisaj de gips unde erorile rareori au menirea lor fundamentală: aceea de a te face mai bun. Ce e în spatele personajului pe care l-am acoperit de prejudecăți?

    Sebastian Colțescu o să publice în curând un volum de poezii. Dar despre asta la următoarea întâlnire. “Cu mine, poți să vorbești o viață despre arbitraj, dragoste și credință”. Asta știați?

    Confesiunea lui Sebastian Colțescu într-un interviu eveniment

    Fotbalul aduce și îndepărtează prieteni. Când ești arbitru, situația e chiar aparte. Se restrânge aria potențialilor prieteni, mai mulți dușmani pentru că ți-i faci și dacă nu vrei 😊 Ai prieteni în fotbal?

    Lucrurile stau cam cum spui tu. Să știi că foarte mulți prieteni sunt din rândul colegilor mei din arbitraj. Cu ei am întărit acest fel de relație specială în urma tuturor experiențelor trăite împreună, de-a lungul timpului, în această activitate. De Ovidiu Hațegan mă leagă foarte multe, vreau să îi mulțumesc pentru tot ce a făcut pentru mine luându-mă în brigada lui, dar mai ales pentru prietenia lui și pentru spiritul de colegialitate.

    Prin minutul 30 al unui meci, devine clar că va fi anost, fără ocazii de poartă. Te gândești că urmează un calvar și pentru tine să participi la un astfel de joc plictisitor sau te bucuri pentru că, foarte probabil, nu vei pus în dificultate de multe faze?

    Îți mărturisesc un secret: astfel de meciuri, fără ritm, intrate într-o stare de adormire, să spunem, sunt foarte periculoase pentru arbitri! Intri și tu în acea stare de relaxare, îți pierzi concentrarea și la o fază neașteptată, în contextul dat de partidă, poți lua decizia greșită. Așa că nu pot spune că prefer un meci alert sau unul lent. Tocmai pentru că înveți, cu timpul, că ai nevoie de aceeași concentrare pentru o performanță bună ca arbitru.

    Rivalitățile într-o competiție cresc intensitatea pe gazon și în afara acestuia. Îngreunează evident misiunea unui arbitru. Dar și fără ele, fotbalul ar fi pustiu. Preferi un campionat cu mari rivalități, precum redevine Liga 1?

    În mod clar! Doar derby-urile și atmosfera tribunelor la astfel de meciuri te fac să te simți cu adevărat arbitru! Simți și la nivelul jucătorilor că există o motivație în plus. Jocul, per total, are o altă intensitate. Poate mai problematică pentru arbitru, dar ți-o dorești, pentru că doar așa ai frumosețea reală a fotbalului!

    “În fotbal, doar un lucru e mai greu decât să fii arbitru de top: să ai o căsnicie perfectă!”

    Să fii arbitru înseamnă, poate exagerez, să îți pui gaj viața personală pentru profesie. Măcar pe perioada activității. Sincer, una peste alta, merită?

    Cu cât faci arbitraj la nivel mai înalt, cu atât crește neglijarea vieții personale. E un raport invers pe care l-am învățat în timp. Dar, pe de o parte, fără sacrificii nu faci nimic în viață, indiferent de domeniu. Un arbitru are nevoie de oameni dragi care să îl înțeleagă și să îl susțină. Tocmai pentru că există limitări și restricții, ai nevoie de un nucleu intim solid și plin de afecțiune. Când spun să ne înțeleagă, mă refer și la un respect pe care trebuie să îl aibă față de modul nostru profesionist de a trata arbitrajul și care implică deseori mai puțină atenție și mai puțin timp pentru de cei dragi.

    Care ar fi fraza pe care ți-ai dori să o regăsești într-un dicționar imaginar al fotbalului nostru la numele tău și pe care să o regăsească și generațiile viitoare?

    Arbitrajul a fost viața mea și, chiar dacă uneori viața pare nimic, nimic nu e mai frumos și mai presus decât viața! Aceasta ar fi fraza. Eu cred că, în zona fotbalului, un singur lucru e mai greu decât să fii un arbitru de top: să ai o căsnicie perfectă! Ca să ai asta azi, înseamnă fie să fii binecuvântat de Dumnezeu cu un suflet-pereche, fie să faci compromisuri și sacrificii uriașe. Am început fraza spunând că arbitrajul a fost viața mea. Asta pentru că, de când s-a născut fiica mea Sara, ea este viața mea, motivația zilnică și sensul existenței mele.

    Secretul meciurilor de copii pe care le arbitrează

    Povestește-mi câteva detalii pe care publicul larg poate nu le știe, detalii care să ne contureze un tablou real despre ce înseamnă pregătirea unui arbitru.

    Pregatirea fizică e baza fiecărui sport, cât și baza fiecărui sportiv. Oamenii uită poate, dar arbitrii sunt sportivi! Am un ciclu săptămânal bine definit pentru zona fizică. În paralel, lucrez mult din punct de vedere psihologic și motivațional. Ca să poți reprezenta un exemplu de moralitate pe teren și dincolo de acesta, e clar că e vorba de un tip de personaj complex pe care îl necesită această profesie. Am un program special de odihnă și alimentație, sesiuni de antrenament pe teren și în sala de forță, nimic nu e simplu pentru că eu țin mult la prestațiile pe care le las în urmă.

    Știu câtă pasiune pui într-o activitate mai puțin vizibilă, dar pentru mine chiar mai importantă pe termen mediu și lung. Crești tineri arbitri din postura de președinte al Comisiei de Arbitri Dolj. Cu ce te mândrești, ce nume interesante să urmărim?

    Sunt de patru ani și jumătate președintele CJA Dolj, perioadă în care am promovat peste 20 de arbitri către eșaloanele superioare din fotbalul românesc. Constituim un colegiu de arbitraj puternic în România și mă mândresc foarte mult cu fiecare dintre colegii mei din Dolj. Sunt ca orice părinte cu impresia că are cei mai frumoși și talentați copii. De-aceea nici nu-i poți cere unui părinte să nominalizeze unul dintre copiii săi. Ori eu nici nu am măcar această impresie, eu sunt ferm convins că am cei mai buni arbitri în Dolj!

    Te-am văzut arbitrând cu plăcere meciuri de copii! Sunt mai ascultători la deciziile arbitrilor, iar seniorii își permit mai multe cu un arbitru? Sau sunt mai zvăpăiați, iar veteranii acceptă deciziile mai ușor, prin maturitate?

    Arbitrez la orice nivel cu aceeași pasiune, dar la copii chiar simt ceva special. Uite, când mă uit în ochii lor îmi aduc aminte, de fiecare dată!, de bucuria sinceră a golului marcat, de satisfacția deplină a victoriei. La fel cum reînțelegi și dezamăgirea totală a înfrângerii. Emaptizez foarte mult cu ei… Au o sinceritate când joacă fotbal care e rară în zilele noastre, la alte vârste. E și motivul pentru care merg și arbitrez cu plăcere cum prind ocazia unui meci de copii. Îmi dă putere să continui. E un mic secret al meu.

    “Presiunea media a înlocuit presiunea conducătorilor”

    Crezi că într-un fotbal al viitorului mai apropiat sau mai îndepărtat, factorul uman o să dispară de tot din arbitraj? Vor fi deciziile luate exclusiv de tehnologie?

    Sincer, nici nu vreau să mă gândesc la așa ceva! Umanitatea e esențială în fotbal. Umanitatea înseamnă și toate valorile ei, credință, corectitudine, morală, civilizație. Scoatem oamenii, scoatem și toate acestea din fotbal! Chiar nu vreau să mă gândesc la așa ceva… Sunt de acord cu updatarea noastră, sprijin orice demers prin care ținem pasul cu tehnologia în fotbal, dar înlocuirea totală a factorului uman ar compromite ideea de fotbal în sine. Ideea de sport.

    Câți dintre arbitrii anilor ‘60-’70 de la noi, perioadă în care meciurile nu erau televizate în ritmul actual și implicit nu existau nici instrumente de analiză video, crezi că s-ar fi lăsat de meserie în arbitrajul vremurilor noastre? 😊

    Fiecare arbitru, ca fiecare om, cu perioada sa! Toți marii arbitri au fost mari la timpul lor, dacă pot spune astfel. Eu îți spun: în trecut era mult mai greu de arbitrat pentru că exista presiunea conducătorilor de cluburi! Acum aceasta a dispărut, dar a apărut presiunea media.

    Îmi imaginez că e greu să faci o comparație între deciziile greșite și cele corecte pe care le-ai luat pe teren. Dar e vreo decizie care te-a urmărit mai mult în frământările tale interioare?

    Absolut toate deciziile mi-au marcat viața. Și cele bune, și cele rele! Fiecare dintre ele a modificat lucruri în existența mea. Dar să știi că nu au fost decizii care să mă fi urmărit perioade lungi de timp, dincolo de influența lor pe moment asupra vieții mele. Mi-am dat seama de mult că tot ce se întâmplă are un scop. Poate pe moment nu îl înțeleg, dar îl voi afla pe parcurs. Poate! Poate că răspunsul mă va face mai bun, mai târziu. De ce să regret, atunci? De ce să mă acopăr cu regrete? Poate sunt lecții care mă vor ajuta să fac bine.

    “Mă macină erorile, deși spun cu umor că n-am încălcat regulile, le-am testat elasticitatea”

    Te-ai gândit cum vei aborda situația în care copilul tău ar avea de suferit în copilărie prin prisma faptului că tata e arbitru?

    Eu am avut ceea ce poate fi numit noroc în această situație. Sara, fiica mea, s-a născut când eu aveam 40 ani, deci spre final de carieră în arbitraj. Și acum este foarte mică pentru a înțelege unele răutați. Dar mi-au povestit colegii despre întâmplări groaznice legate de copiii lor… Sunt jigniți la școală de colegi, li se spune mereu că tatăl lor e hoț… Și asta după niște meciuri în care se întâmplă greșeli, greșeli omenești, greșeli cum face fiecare în profesiile noastre, poate zi de zi… Nici nu vreau să mă gândesc prin ce traume trec acești copii și ce urmări pot avea pentru formarea lor…

    Ți s-a întâmplat să visezi noaptea faze de joc pe care le-ai judecat ziua? Cum e senzația?

    Daaa, de foarte multe ori! Cred că după fiecare meci, fiecare arbitru își rememorează fazele, inconștient. Asta dincolo de reluarea conștientă, pentru autoevaluare. Cel puțin mie așa mi se întâmplă. Și consider că detaliul acesta e un argument pentru faptul că avem conștiință, că suntem responsabili și că mai avem frică de Dumnezeu. Mie îmi pare tare rău atunci când greșesc… Regret enorm. Și mă străduiesc să suport consecințele ca un bărbat adevărat. Ca să pot trece peste, mai glumesc uneori spunând celorlalți că nu am încălcat Legile Jocului, doar le-am testat elasticitatea, puțin 😊 Însă în sufletul meu mă macină… Cred că e semnul că îmi pasă constant de ceea ce fac și că vreau să fac bine!

    Podium din suflet cu EURO, Messi și Mourinho

    Sunt mulți nervi deseori pe teren și pe bancă. Unii spun că așa e fotbalul și e firesc, alții spun că e totuși parcă prea mult. De ce e nevoie ca să fie preponderent firescul fair-play-ului, al solidarității, firescul gesturilor de om bun, care acum sunt doar excepționale?

    Au existat și momente frumoase în fotbal, din această ultimă categorie, pentru mine. Unele în România, dar majoritatea în fotbalul internațional. Cred că uităm ceva esențial. Uneori, în viață, trebuie să știi să pierzi pentru a putea câștiga din nou, data viitoare. Asta e greu de asumat.

    Povestește-mi top 3 momente din cariera ta internațională care umplu un podium special în sufletul tău!

    Spun trei, dar nu le pot pune în ordine, le prețuiesc mult pe toate. Așadar, Campionatul European 2016 din Franța… Am avut ocazia să fiu o lună de zile la Paris alături de cei mai mari arbitri ai Europei, am împărtășit experiențe și am rămas prieteni foarte buni și acum. Apoi, primul meci pe Camp Nou, când l-am arbitrat pe Lionel Messi. Nu în ultimul rând, semifinala de Europa League de pe Old Trafford, Manchester United – Celta Vigo și faptul că l-am întâlnit pe Jose Mourinho, și pentru mine The Special One. Mai presus de aceste trei momente, cel mai fericit mă face faptul că am vizitat aproape toate țările Europei și atât de multe din lume. Am cunoscut o serie de oameni remarcabili, am descoperit prin prisma arbitrajului civilizații diferite, locuri minunate… Asta e în sufletul meu!

    Care sunt arbitrul român și cel străin care te-au inspirat cel mai mult în carieră?

    Sorin Corpodean și Nicola Rizzoli. Italianul a fost desemnat 7 ani consecutiv cel mai bun arbitru din Serie A, a oficiat finală de Liga Campionilor în 2013 și finală de Mondial în 2014…

    “Fotbalul m-a învățat să nu mai cred în nimeni și că nu există secrete”

    Partidele fără spectatori au fost prilej de tras sufletul pentru arbitri din punct de vedere al presiunii tribunelor sau ți-a fost dor de fani, cu toate înjurăturile care vin la pachet?

    Evident, a fost o atmosferă dezolantă pe stadioane fără spectatori. Dar ținând cont de situația specială din această pandemie, a fost un lucru bun măcar faptul că fotbalul a continuat prin competiții, că am putut să arbitrăm și în astfel de condiții! Sincer, eu abia așteptam să se deschidă porțile pentru public. Poate fanii nu sunt tot timpul pe placul nostru, e drept, dar când ne mai adresează cuvinte nepotrivite să știi că ne ambiționează, ne motivează să fim mai buni și mai atenți, dincolo de enervarea de moment. A devenit un mit faptul că nimeni nu vine la stadion să se uite la arbitri, ci la jucători. De fapt, toți o fac și sunt critici la adresa noastră.

    Că tot vorbim de mituri, cade și cel potrivit căruia arbitrii sunt, în marea lor majoritate, jucători de fotbal care nu și-au împlinit visul, la fel cum criticii literari se spune că sunt scriitori care nu s-au putut împlini pe drumul lor?

    Într-o proporție covârșitoare eu cred că da, deci mitul acesta ar sta în picioare. Dar sigur că nu e obligatoriu să fi jucat fotbal înainte de a deveni arbitru. Ok, practicarea lui îți oferă un mare avantaj, dar nu e totul. Devii mai familiarizat cu fenomenul, de la atmosfera din iarbă și raportarea la tribune, până la tipurile de conctacte între jucători.

    Care este lecția oferită de fotbal sau de arbitraj care îți e cel mai de folos în viață?

    Ar fi două! Să nu am încredere în nimeni. Și apoi faptul că ce rămâne aparent între două persoane, ca secret, deja nu mai e secret când există deja două persoane care îl cunosc.

    “Țin cu Craiova, și FCU și Universitatea!”

    Eu cred că nu poți lucra cu rezultate în vreun domeniu fără să îl iubești cu adevărat. Poate sunt naiv, dar asta cred. Dacă lucrezi în fotbal și faci performanță, înseamnă că și iubești fotbalul. Și nu cred că poți iubi așa, abstract. Nu cred că poți iubi fotbalul, dar să nu simți ceva special pentru nicio echipă din lume! E absurd.

    Așa este. Evident, e nevoie de corectitudine și imparțialitate, de echidistanță când vine vorba de un arbitru. Iar eu cred că am aceste calități și în arbitraj, și în viața de zi cu zi.

    Trebuie să existe, în adâncul sufletului măcar, o echipă pe care a plăcut-o arbitrul fie și în copilărie ori al cărui joc îl apreciază obiectiv în prezent sau ai cărei jucători îi admiră!

    Dincolo de echidistanță, eu cred că am și curaj. De aceea îți spun că am fost și sunt fan AC Milan și Barcelona din fotbalul internațional. Iar din fotbalul românesc, sunt fanul Craiovei, orașului meu de suflet. Asta înseamnă că atât al FCU, cât și al Universității. Că probabil asta urma să mă întrebi!

    Sebastian Colțescu la 15-16 ani. Mai începi o dată drumul acesta, știind că el urmează să fie exact cum a fost, în arbitraj?

    Ce întrebare… Întâi, ce n-aș da să mai am 15-16 ani… Și da, dacă aș putea da timpul înapoi, aș face același lucru. Aș urma cursurile școlii de arbitri. Aș iubi cel puțin la fel de mult această activitate și m-aș dedica la fel. Aș gestiona însă în alt mod diferite perioade. Atât din arbitraj, cât și din viața personală. Le-aș gestiona altfel.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622