EXCLUSIV. Confesiunea impresionantă a ultimului atacant român de calibru, Claudiu Keșeru: “Cine câștigă, viața sau eu? Și-am plecat plângând la antrenament. Și-am înscris 307 goluri”. De la Barthez, Payet și Giroud spre FCSB și tricoul României într-un interviu-eveniment!

La 35 de ani, încheie curând anul 21 în fotbalul mare, în tricoul celor de la UTA Arad. De la vârsta de 15 ani și 8 luni până acum, a înscris 307 goluri numai la seniori. În 18 competiții de club plus reușitele pentru România și naționala U21. Are fix 100 de goluri doar în fotbalul francez.

A cucerit titluri de campion și cupe, a fost coleg de echipă cu Barthez, Payet, Modeste, Djibril Cisse sau Giroud, s-a duelat în meciuri europene cu Arsenal, PSG sau Inter Milano. Dintre fotbaliștii aflați încă în circuitul tricolorilor, e cel mai bun marcator pentru România. 

Dar poate peste toate distincțiile și statisticile, pentru memoria noastră crăpată de amărăciunile și impotența prezentului, Claudiu Keșeru e ultimul atacant român de calibru. Ce înseamnă asta? 

Un interviu ca o cursă din propriul careu

Înseamnă că am avut un atacant în fotbalul care contează cu adevărat și care a marcat istoria recentă a fotbalului nostru. Într-o vreme pe care am mistuit-o parcă nejustificat de lesne. Cum se spune, ar fi trebuit să fim fericiți și nu știam asta. 

Azi n-avem niciun atacant, nici măcar unul!, în primele ligi din Franța, Italia, Germania, Spania și Anglia. Și niciun atacant la cluburi străine în cupele europene.

Keșeru s-a înțeles cu vicecampioana și revine în fotbal la un an după retragere! Va…

Mircea Rednic îi critică dur pe jucătorii săi după Universitatea Craiova – UTA 4-2: ”Cu…

Claudiu Keșeru nu e deloc un personaj simplu. Are candoare de școlar dar și colți aprigi de îndărătnicie, o inteligență-hanger și o artă chivernisită în timp de-a ascunde ce-i de ascuns, sub ironie și jăratic. E parolist și pretențios, cult și alintat. Peste orice, în fața lui Keșeru scrie: FOTBALIST PROFESIONIST. Și așa va rămâne.

Acum, poate pentru prima oară, deschide întreaga lui carieră. Pas cu pas, de la primul gol până la ultimul. Nu urmează un interviu de citit ușor și rapid, nu e un penalty. Nici n-avea cum. E o cursă din propriul careu, cu fundașii agățați de tricou și închizătorii proptind pe parcurs alunecări din stânga și din dreapta. Dar la final, descoperind, vom înscrie și noi. Și vom câștiga. 

Claudiu Keșeru – 307 goluri în 18 competiții + naționala U21 și România

• 126 BULGARIA (Liga 1, Cupa, Supercupa, Liga 2)
• 100 FRANȚA (Ligue 1, Ligue 2, Cupa Franței, Cupa Ligii, Liga 4)
• 31 ROMÂNIA (Liga 1, Liga 2, Cupa, Supercupa, Cupa Ligii)
• 14 EUROPA LEAGUE 
• 13 NAȚIONALA ROMÂNIEI
• 10 QATAR (Liga 1, Cupa)
• 7 LIGA CAMPIONILOR 
• 6 ROMÂNIA U21 

ÎN CURÂND, și partea a doua a interviului PE PLAYSPORT.RO:

• De ce a refuzat FCSB împotriva voinței inimii și aventurile în Corsica

• Povestea cutremurătoare a golului marcat după ce și-a pierdut tatăl

• Experiențele cu Reghecampf, Gâlcă și Edi Iordănescu în fotbalul românesc

• Dezvăluiri despre sekecționerii Cosmin Contra și Christoph Daum

• Cum a devenit legendă în fotbalul din Bulgaria

• Golurile la naționala României și reperele sub tricolor

“Tribuna Keșeru” la Oradea și primul gol la 15 ani 

Claudiu, povestea celor 307 goluri la seniori începe la Oradea. Divizia B 2002/03, nu împlinisei încă 16 ani și ai marcat cu “U” Cluj. Ce-ți amintești?

Am debutat la seniori cu regretatul Ionuț Popa antrenor, cu el pe bancă am și înscris primul gol. Veniseră clujenii cu o echipă tare interesantă, cu Florescu și Cociș, un fel de Sportul Studențesc mi se părea. Oradea avea 2-1 și eu am marcat golul de 3-1. Cred că aveam jumătate de tribună plină cu prieteni, colegi de liceu, familia mea (râde). Era oricum mare entuziasm cu fotbalul la Oradea, pe-atunci.

Echipa aceea, cu Mihuț, Naidin, Dumitra, Vrăjitoarea, a promovat în prima ligă la final de sezon. Cum era atmosfera în vestiar pentru un copil ca tine?

Un grup tare frumos! M-au primit bine din prima zi, iar când au văzut că eram la loturile naționale de juniori, unde primisem și banderola de la selecționerul Boingiu, deja m-au privit cu alți ochi toți coechipierii. Eu mergeam cu tramvaiul la antrenament, iar veteranii au început să mă ia cu mașina lor, mă mai scoteau și în oraș uneori. Eram protejat cumva, toți simțeau potențialul meu. Era chiar o așteptare, să vadă cât de mult pot. 

A fost la un pas de Atalanta!

Te-ai bucurat de promovare, ai debutat în primul eșalon și a venit și primul gol în Liga 1. Aveai 16 ani și 8 luni, un meci…

…meci la Timișoara, cu Poli! Am primit pasă pe culoar și am tras în cros, încă de-atunci aveam deprinderea asta. Îmi amintesc perfect fiecare secundă! Jucam un 3-4-1-2 la Oradea, cu un decar și doi atacanți, eu și Vrăjitoarea. 

Imediat a venit vestea cea mare. Transfer la Nantes! Cum s-a scris povestea mutării?

Cu trei zile înaintea meciului cu Alba-Iulia, de pe teren propriu, m-a sunat domnul Marius Vizer, patronul echipei. Și mi-a spus că voi merge la Nantes. Eu fusesem testat în vară, câteva săptămâni, de Atalanta și Nantes. De aceea am și lipsit la barajul de promovare Oradea-Oțelul Galați. 

Puteai ajunge la Atalanta?

Vorbeam bine italiana, mă descurcasem chiar mai bine în acele zile la clubul din Bergamo, dar erau două probleme. Atalanta m-ar fi luat pentru formația U18, la Nantes mergeam direct la echipa secundă. Apoi, italienii nu plăteau transferurile de juniori. Pe când Nantes a plătit 300.000 de euro și 50% din viitorul transfer…

Singur, în lacrimi, în Valea Loarei

Cum au fost primele zile pentru un puști din Oradea în Valea Loarei, lângă Oceanul Atlantic?

Nu greu, foarte-foarte greu a fost… Au stat părinții 3 zile cu mine și apoi au plecat în zori, m-au pupat în somn, m-am trezit la 9 dimineața singur… Eram elev de nota 10 la limba franceză în România, dar una era gramatica și ce învățasem eu, alta să înțelegi ce se vorbește zi de zi. Iar engleză nu voia nimeni să vorbească. A fost tare greu… 

Și ce-ai făcut în prima zi singur, atunci când au plecat ai tăi?

Am strâns din dinți. Cu lacrimi în ochi, dar am strâns din dinți. Mi-am pregătit lucrurile și am plecat spre antrenament. A fost un moment zero, crucial! Mi-am spus în minte: cine câștigă, viața sau eu? Și-am plecat plângând la antrenament. Și-am ajuns la 307 goluri…

“Toată viața mea și tot calvarul explodau în teren”

Deși dezvălui momente grele, acel sezon 2003/04 la formația secundă a lui Nantes a însemnat 9 goluri în 10 meciuri. Oricine ar spune că e adaptarea ideală!

Hmm… dincolo de fotbal, eram total pierdut. Locuiam la centrul de formare al lui Nantes, singur în cameră, toată ziua jucam Football Manager. Nu ieșeam, nimic, singur total. Nici noaptea nu puteam să dorm. Mă chinuiam să cumpăr cartele să sun acasă, erau cu credit limitat, un calvar… Dar când era antrenament sau meci… BUM! Nu doar că uitam toate greutățile, ci tot ce era negativ se transforma într-o energie greu de descris, exploda toată viața mea în teren!

Conștient sau inconștient se întâmpla asta?

Pe de-o parte, îmi spuneam când intram pe teren: gata, acum te simți bine, la fotbal nu e nimic rău, la antrenament și la meci ești în mediul tău, doar aici e totul perfect! Deci induceam starea asta. Pe de altă parte, era și inconștient cumva. Instinctiv. Dar totul s-a deblocat după un test pe care mi l-a făcut antrenorul. 

Episoade fabuloase: testul secret și surpriza numărului 28

Ce fel de test?

Serge Le Dizet era antrenorul la Nantes B și m-a ajutat enorm. Ulterior l-am avut secund la Angers. Fii atent ce mi-a făcut! Într-un meci, dau două goluri. Etapa următoare, anunță echipa… sunt rezervă! Am rămas fără reacție. Nici n-am primit vreo explicație. Dar am tăcut. M-a introdus pe parcurs și am intrat cu o răutate pozitivă uriașă, am avut o prestație excelentă. La final, Le Dizet mă felicită: bravo, sunt tare mândru de tine, ai trecut testul nostru! E proba finală pentru juniorii din perioada post-formare, înainte de saltul spre seniori. Ei, după o reușită importantă, imediat țineau jucătorul pe bancă, pentru a analiza reacția lui. Cedează jucătorul sau se motivează și mai mult?

Și practic așa ai aflat că ai ajuns la prima echipă a lui Nantes, în Ligue 1?

Nu, nu, așa am aflat doar că sunt gata pentru asta. Am alt episod despre mutarea propriu-zisă (râde). Am început sezonul 2004/05 tot la echipa secundă. Într-o zi, când ajung pe culoar, la stadion, mi se spune să-mi iau echipamentul din vestiarul primei echipe, nu de unde îl luam de obicei. Am intrat în vestiar și am zărit pe tabel lotul primei echipei. La numărul 28… Keșeru! Orice jucător de la Nantes B primea automat numărul 33 când ajungea printr-un anumit context la prima echipă. Iar eu, nu doar că eram scris cu numele, aveam și propriul număr! Am înlemnit. Doamne, ce înseamnă oare… Să fie adevărat…

“Cadou” de majorat: debutul în Ligue 1, cu Landreau, Toulalan și Bratu

Te-ai trezit într-un vestiar cu portarul Landreau, cu Toulalan care avea doar 20 de ani, cum a fost adaptarea?

Super rapidă! M-au ajutat enorm Da Rocha, Landreau, Toulalan, băieți excepționali, țin legătura și acum cu ei, ne-am revăzut prin Franța… Așa de rapid m-am integrat că la 18 ani și 2 zile, pe 4 decembrie 2004, debutam în Ligue 1, meci acasă cu Nice! 

Te-a ajutat că în acel sezon a sosit și Florin Bratu, de la Galatasaray? Sau mai mult l-a ajutat pe el faptul că erai tu deja acolo?

Apucasem deja să mă antrenez cu un român, cu un atacant de clasă, Viorel Moldovan. El se întorsese de la Al Wahda și s-a pregătit o vreme cu echipa secundă a lui Nantes, unde eram eu, înainte să plece spre Servette Geneva. Cu Florin ieșeam în oraș, îl mai ajutam cu traducerea, dar se descurca binișor și a învățat repede. Nu pot să spun că eram extraordinar de apropiați, eram totuși în ipostaze diferite. Eu eram un copil care făcea primii pași, el fusese adus de la Galatasaray, cu așteptări uriașe…

Primul gol în Ligue 1: lob de la 30 de metri în derby contra lui Boloni!

La doar al patrulea meci în Ligue 1 ești deja titular. Și marchezi primul gol în prima ligă din Franța! Performanță care se leagă de Bratu și de Boloni, nu-i așa?

Cumva, da! Cu o etapă înainte intrasem la pauză în meciul cu Bastia și evoluasem bine. Așa că la derby-ul cu Rennes, meci de tradiție, rivalitate regională în Franța, foarte important, am fost titularizat. În locul lui Florin Bratu. Iar la Rennes era antrenor… Ladislau Boloni! 

Cum ai trăit primul gol în Ligue 1?

Nici n-am știut cum să mă bucur, îți spun sincer. Fără cuvinte. Să marchezi primul gol în derby și dintr-un lob de la 30 de metri… Corner Rennes, respingere, dublă demarcare și un lob de poveste… Totul era instinctiv, aproape că nu conștientizam.

“Chimia” cu Payet și cum a crescut ca atacant cu Barthez

În vara lui 2005, un fotbalist de 18 ani ajunge lângă tine, la Nantes. Vine din campionatul Insulelor Reunion și se numește Dimitri Payet. Cum l-ai simțit? 

Foarte talentat, din prima zi! N-aveai cum să nu simți! Payet a început la grupa de 18 ani când a venit la Nantes, nici măcar la echipa secundă, dar a crescut fulminant. Când am început să jucăm împreună la seniori era o chimie extraordinară între noi. Fotbalist de picior drept, juca în stânga, când intra spre interiorul terenului plecam eu în adâncime, ne înțelegeam fantastic! Tineri amândoi, o legătură funcțională aparte…

În iarna lui 2006, altă sosire, de data asta legendarul portar Fabien Barthez! Care a fost impactul asupra ta?

Aveam 20 de ani, a intrat Barthez în vestiar și s-a așezat fix lângă mine. Așa a vrut el! L-am privit din cap până în picioare, el a început să râdă. M-am prezentat, emoționat. Stai liniștit, știu cine ești, ne vom înțelege bine amândoi! Ce personaj fabulos, campion mondial și caracter deosebit… Lucram cu el despre finalizare, lovituri libere, poziționare, unghiuri de execuție. Cu Landreau și cu Barthez am lucrat cel mai mult. Voiam să știu ce e mai ușor de apărat, ca să fac invers. Eu așa am crescut ca atacant!

Înțelegând mai întâi portarii?

Am fost interesat mereu să descopăr din poziție de finalizare ce pot face eu ca să pun portarul în cea mai mare dificultate. Să evit căile ușoare și așteptate de ei. Asta lucram cu Landreau și Barthez! Pentru că finalizarea e întâi înțelegere și abia apoi execuție! Mă străduiam să prind mereu portarul pe contre-pied, era obiectivul numărul 1. Abia apoi venea execuția, care dacă ieșea, era gol.

Salvat de fanii furioși la retrogradare: “Un vuiet, am înlemnit, m-au luat pe brațe!”

În vara lui 2007 retrogradează Nantes în Ligue 2. Cum ai trăit perioada? 

A fost extrem de greu pentru mine, a venit într-un context al ascensiunii mele. Aveam 21 de ani, la Nantes era antrenor Der Zakarian care mă aprecia, primeam tot mai multe minute în teren. Ajunsesem în semifinale Cupei Franței, am tot înscris în acel parcurs. Doar că în campionat… Am avut meci cu Le Mans, am dat gol și am păstrat astfel șansele matematice de salvare de la retrogradare. A urmat însă un 0-0 cu Toulouse acasă și totul s-a năruit. E meciul când am trăit ceva uluitor!

Te referi la ce ai simțit pentru retrogradare sau…

Gabi, când a fost fluierul final, eu eram cu fața spre poarta noastră. Și am auzit un vuiet uriaș, niște tropote, din spatele meu. Când am întors capul, mii de suporteri erau în teren și alergau spre noi! Am împietrit, m-am blocat. La 21 de ani, n-am avut reacție. Am avut șansa ca trei suporteri să mă ia în brațe și să mă ducă pe culoarul dinspre vestiare, așa nemișcat cum eram! Ei mă iubeau mult, vedeau că dau totul, marchez, și m-au protejat.

Marchează acasă la Nantes, în ovațiile stadionului

Începi sezonul de Ligue 2 la Nantes, dar din iarnă ești împrumutat la Libourne, în același eșalon. Nu te-ai temut că poate fi un pas în spate ireversibil?

A, nu! Sigur că nu! Am văzut că la Nantes s-au adus atunci mulți jucători cu experiență la nivel de L2, era o strategie de moment care nu mă avantaja. Am decis să merg împrumut la Libourne pentru că, deși era un club mic, antrenorul Didier Tholot mi-a spus că adoră stilul meu și mi-a explicat că va fi bine pentru toată lumea. Tholot, fost atacant la Bordeaux, marcator în celebrul 3-0 cu Milan din Cupa UEFA 1996… A contat mult pentru mine.

Și din tricoul lui Libourne ai marcat împotriva lui Nantes! Cum a fost meciul?

Da, am înscris cu capul, un 2-2 cu Nantes. După reușită, am ridicat mâinile și mi-am cerut scuze. Eram și acasă la Nantes! Iar tot stadionul, crede-mă, a început să-mi scandeze numele. A fost copleșitor… Sincer, însă, am jucat cu tot ce aveam mai bun în mine. Mi-au spus și coechipierii la final că așa energie și determinare n-au mai văzut, li se părea ireal pe teren (râde).

Marcator la foc automat în Ligue 2

În vara lui 2008, Nantes promovează în Ligue 1. Iar tu te întorci de la Libourne după 11 goluri în 17 meciuri, fantastic randament! Cum de nu ai rămas totuși la Nantes?

Începusem să-mi intru în ritm, aveam 22 de ani. Am revenit la Nantes, am dat gol cu capul în startul sezonului cu Monaco. A fost apoi schimbat Der Zakarian din etapa 5 cu Elie Baup, campion în Franța cu Bordeaux. Și Baup a venit cu un stil eminamente defensiv. Mai mult decât atât, șansele mele clare să joc scădeau pentru că l-au adus pe croatul Klasnic în atac, așadar mergeau pe experiență. Au transferat și mulți tineri, vârful sârb Djordjevici, spre exemplu, căci se schimbase și managementul clubului. Toți aveau contracte mari, salarii mari, clar că trebuiau să joace.

Continui tot în Ligue 2, acum la Tours, cu 7 goluri în 12 meciuri, randament excepțional. 

Eu eram gata și pentru Ligue 1, dar pur și simplu nu era contextul prielnic la Nantes. Echipa juca atunci cu linia defensivă foarte jos și pe contraatac. Nu aveam cum să mă evidențiez la maximum. Eu eram deja considerat marcator și atacant de combinație, fără să excelez la viteză. Am ales Tours după ce am studiat bine: jucau pe atac pozițional, pressing pe pierderea balonului, mi se potrivea perfect. Am făcut totul ca să joc, mereu am ales pentru asta: fotbal, fotbal, fotbal!

Alături de Giroud și Koscielny. “Dar mi-a plesnit genunchiul”

Fix când sosești la Tours, ajunge și un atacant de 21 de ani, de la Grenoble… Olivier Giroud. Concurent pe post?

Nu, am jucat încă de la început alături de el în atac! Eram complementari în ofensivă. Doar că Olivier tot avea probleme la gleznă pe-atunci și se tot accidenta. Bine, dacă la Giroud poți spune că întrevedeai calitatea, la fundașul Koscielny vedeai clar deja o valoare în plus. De-aceea a și ajuns imediat apoi la Lorient, în Ligue 1. Era frumos la Tours, vestiar foarte relaxat, fără presiune, formație nou-promovată în L2, pe un val de entuziasm…

După cele 7 goluri în 12 meciuri, o accidentare gravă, ruptură de ligamente încrucișate. Dar analizând acea perioadă, văd că ai revenit foarte rapid. Cum au decurs lucrurile?

Într-un meci pe teren propriu m-am accidentat. Cu câteva zile înainte, avusesem un contact la antrenament și deja mă jena puțin genunchiul. Dar am forțat să joc. Eram pe locul 3 în campionat, forțam promovarea în Ligue 1! În meci, am simțit iar, la un moment dat, că genunchiul nu reacționează bine. Și tot am continuat. Ulterior, am sărit la cap, am căzut doar pe piciorul stâng și am simțit că mi-a plesnit genunchiul.

“Oamenii fără picioare mi-au schimbat felul de-a vedea lumea, viața, fotbalul!”

Trei luni și jumătate de absență?

Da, a fost perioada de cea mai mare nebunie pentru mine. Nebunie, îți spun! După operație, nu am fost într-un centru de recuperare sportivă, ci unul dedicat tuturor pacienților. Când am ajuns acolo și am văzut oameni fără picioare, mi-am dat seama că nu am nimic. Mi-am schimbat felul de a vedea lumea, viața, fotbalul! Spre exemplu, eu am avut probleme cu kilogramele de când eram mic, totdeauna m-am luptat cu asta, corpul meu așa e construit, așa asimilează. Ei bine, atunci, am ajuns la 71 de kilograme, am slăbit vreo 10 kilograme din ambiție! 

A fost un moment de răscruce, așadar, pentru toată cariera ta?

În mod cert. Lucram 8 ore pe zi la sala de forță, 4 ore dimineața, apoi prânz și odihnă, alte 4 ore după-amiaza. În week-end nu mergeam acasă deși aveam posibilitatea. Rămâneam acolo, practic mi-am reconstruit corpul. Toată musculatura. Am avut această ambiție uriașă după acel șoc.

La Angers, “ca peștele în apă alături de Modeste”…

Nantes pică iar în Ligue 2, tu îți revii și mergi împrumut la Angers, club care avea să te și cumpere definitiv. Cum te-ai rupt definitiv de Nantes?

Primele 6 luni am fost împrumutat, am reușit 4 goluri și 3 pase de gol în 14 meciuri, i-am convins și m-au transferat. Eram feblețea antrenorului Jean-Louis Garcia și a directorului sportiv. Era o atmosferă bună iar fotbalistic era ideal pentru mine. Jucam în spatele lui Anthony Modeste, atacantul de azi al lui Dortmund. Aveam libertate de mișcare, asta conta enorm, pentru că în Ligue 2 sunt dueluri în toate zonele terenului, e un fotbal foarte fizic. Nu ca în Ligue 1, unde asta se întâmplă doar în treimea adversă. Ori eu, cu Modeste în față, eram ca peștele în apă! Era și Ferebory Dore, cu care am rămas apropiați, atacantul care ulterior a ajuns la Petrolul și CFR Cluj. Proteja mingea, foarte util. Per total, am ales Angers renunțând chiar la mulți bani de la Nantes, dar era sentimentul că se termină un ciclu și trebuie să încep altul. 

În primul sezon complet la Angers, ai avut 10 goluri și 7 pase de gol. Cum era viața acolo, la mai puțin de 100 de km de Nantes?

Nu mergeam foarte des la Nantes, să știi, am vrut să mă rup total ca să nu intru în nostalgii. Locuiam într-un sat lângă Angers, la vreo 20 de km de oraș, unde am legat o prietenie frumoasă cu o familie franceză. Acea familie și Marius Anița au rămas mereu în sufletul meu, de-atunci. Marius juca la Carquefou și l-am avut adversar în primul amical jucat de mine la Nantes.

… și erou cu 4 goluri într-un meci!

Ultimul sezon la Angers, 2012/13, ai marcat 17 goluri în 32 de partide. Inclusiv 4 goluri într-un 4-0 cu Le Mans. Ce fel de meci a fost? 

Sezonul doi la Angers a fost unul de trecere, cu schimbare de antrenor, a venit Moulin cu o viziune nouă, mult mai ofensivă. A fost mai grea trecerea, nu am fost prea în formă nici eu, am încasat și un cartonaș roșu după două faulturi în 4 minute, țin minte… Dar sezonul trei a fost de vis, cum îl descriu și cifrele. Ne băteam la promovare cu Monaco, Nantes și Le Mans. În meciul cu Le Mans, am avut 3-0 la pauză, am reușit hattrick. După pauză, alt gol! A doua zi a fost întâlnire la club cu sponsorii și m-au prezentat ca pe un erou. Eram tare iubit la Angers, peste tot prin oraș…

Imagini rare cu Mihaela Rădulescu la începutul carierei! Cum arăta acum 30 de ani, când...

Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a...