EXCLUSIV. Cel mai bun prieten al lui Andrei Drăghici, poloistul dinamovist decedat la bazinul din Giulești, e fotbalist la Astra Giurgiu: ”Sunt bulversat. Plâng încontinuu. N-a avut niciodată probleme medicale”

Justin Gafiuc 26.03.2022, 16:45
EXCLUSIV. Cel mai bun prieten al lui Andrei Drăghici, poloistul dinamovist decedat la bazinul din Giulești, e fotbalist la Astra Giurgiu: ”Sunt bulversat. Plâng încontinuu. N-a avut niciodată probleme medicale”

Derby-ul Rapid – Dinamo din campionatul de polo a fost azi scena unei tragedii: Andrei Drăghici, 23 de ani, jucător al roș-albilor, a decedat în timpul partidei disputate în sala din Giulești! I s-a făcut rău în bazin și a murit la scurt timp după ce a ieșit din apă, în ciuda intervențiilor de resuscitare efectuate de echipele medicale.

Fotbalist la Astra Giurgiu, Andrei Gal e cel mai bun prieten al sportivului care a sucombat subit. ”M-a sunat un coleg de-ai lui Andrei și mi-a dat vestea. Mi-a zis că a făcut stop cardiac. Sunt bulversat. Plâng încontinuu de când am aflat. Nu-mi vine să cred”, a spus Gal.

”Am crescut împreună de la patru ani”

Și-a continuat apoi confesiunea:

”Ne știm de la patru ani. Am crescut împreună. Suntem prieteni de familie. Făcea polo de pe la șase-șapte ani. N-a avut niciodată probleme de sănătate. Discutam absolut orice, ne interesam mereu unul de celălalt și nu s-a plâns vreodată de ceva. Era un sportiv exemplar, un băiat de peste 1,80 metri, bine făcut, un profesionist, un luptător. Probabil cea mai rapidă extremă din poloul românesc în prezent! A mers și pe la echipele naționale, adică a trecut prin atâtea teste medicale fără să-i iasă niciun fel de parametrii în neregulă”.

O întrebare esențială într-un astfel de moment tragic: a folosit vreodată substanțe interzise? ”Nici gând!  Ni-cio-da-tă! Muncea enorm la sală, poloul e foarte solicitant, avea un corp extraordinar. Un băiat de nota 20, sportiv și uman”, completează Andrei Gal.

Comunicat CS Dinamo: ”A fost ridicat din bazin în stare de inconștiență”

Informația despre drama petrecută în Giulești a fost oferită chiar de clubul CS Dinamo, printr-un comunicat postat pe facebook:

Clubul Sportiv Dinamo este îndoliat de vestea teribilă primită în această după amiază. Cu puțin înainte de ora 12:00, în timpul meciului din Superliga de polo dintre echipele Rapid București și Dinamo, disputat în Bazinul Giulești, unul dintre jucătorii noștri a acuzat o stare de rău. Cu greu, acesta a ajuns la marginea bazinului, unde a fost ridicat, în stare de inconștiență, de jucători de la ambele echipe. Cadrele medicale aflate la fața locului și cele sosite ulterior în urma apelurilor de urgență au încercat timp îndelungat să-l resusciteze, însă după aproximativ o oră a fost declarat decesul.

Tânărul poloist făcea sport de mai bine de 15 ani și nu avea probleme de sănătate cunoscute.
Clubul Dinamo transmite sincere condoleanțe familiei greu încercate de această pierdere cutremurătoare.
Suntem alături de familie și vom acorda tot sprijinul necesar.
Dumnezeu sa-l odihnească! Drum lin către îngeri!”.

 

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622