Dinamo încearcă să se reorganizeze pe toate palierele. Judiciar și sportiv. Retrogradarea obligă administratorul RTZ & Partners SPRL la regândirea Planului de reorganizare propus creditorilor, votat și apoi aprobat, în toamna anului trecut, de judecătorul sindic.
Astfel, conform mesajului transmis de Răzvan Zăvăleanu în ședința cu liderii de filiale DDB din țară și din străinătate, datoriile către creditori vor fi reduse de la 7,6 milioane de euro, la 4 milioane, 2,4 milioane fiind creanța Asociației Peluza Cătălin Hîldan, acționar minoritar cu 20,06 %, care a împrumutat SC Dinamo 1948 SA cu sumele strânse în programul socios Doar Dinamo București.
După ce Iuliu Mureșan a renunțat la funcția de administrator special, chiar înainte de a se încheia campionatul, societatea are nevoie de un nou om în funcție. Răzvan Zăvăleanu și șefii DDB s-au lansat în căutat variante, însă această numire depinde 100% de Dorin Șerdean, omul care deține firma Lotus Perfect Products SRL, acționarul majoritar al SC Dinamo 1948 SA, cu o cotă socială de 72,8 %.
Chiar dacă în ultimul timp au avut loc două întâlniri între Zăvăleanu și Șerdean, ambele la Cluj, omul de afaceri ardelean nu a înaintat vreo variantă pentru funcția de administrator special, singura mențiune în legătură cu acest subiect fiind făcută tot de practicianul în insolvență, în aceeași ședință cu liderii DDB, atunci când Zăvăleanu a transmis că Șerdean nu pare a fi tentat să ocupe poziția de administrator special.
Un nume pe placul administratorului acționarului majoritar ar fi fost Ioan Mărginean, fostul șef de la Gaz Metan, cu o vastă experiență în insolvența ardelenilor, însă „Limoniu” nu poate fi conceput de Răzvan Zăvăleanu, cei doi fiind într-un conflict deschis după ce s-au interesectat profesional în reorganizarea judiciară de la Gaz Metan.
Varianta Florin Prunea are un mare handicap. Fostul portar se află în război cu șefii Federației Română de Fotbal. Cum campionatul ligii secunde este organizat de FRF, acționarii nu vor să riște cu numirea acestuia.
Bogdan Bălănescu a fost, la fel, vehiculat pentru o revenire în organigrama lui Dinamo. Însă fostul oficial din „Ștefan cel Mare”, actualmente la FC Voluntari, nu este asimilat nici de fani și, cu atât mai puțin, de Dorin Șerdean. Singura susținere pentru Bălănescu vine din partea lui Nicolae Badea, însă fostul președinte al Consiliului de Adminsitrație care, la rândul lui, a avut discuții față în față cu Dorin Șerdean, a evitat să-i facă propuneri pe marginea noului adminsitrator special șefului de la Lotus.
În acest context, nu ar fi exclus ca, cel puțin pentru o perioadă scurtă, până când lucrurile se vor mai lămuri în societate, chiar Dorin Șerdean să preia funcția de administrator special, acesta urmând a fi susținut, pe probleme sportive, de o glorie a „câinilor”.
Acest lucru urmează să se întâmple după ce va fi organizată Adunarea Generală a Acționarilor (n.r. – AGA), la cererea acționarului majoritar. După ce Lotus Products Perfect SRL va solicita administratorului judiciar convocarea AGA, RTZ & Partners SPRL urmează să fixeze data ședinței.
Din informațiile PlaySport.ro, liderii DDB vor încearca să propună două variante în Adunarea Generală a Acționarilor, în cadrul căreia va fi ales noul adminisitrator special. Ideea suporterilor este legată de Vlad Munteanu! În acest moment, fostul mijlocaș de la Dinamo face parte din organigrama de la Casa Fotbalului, unde ocupă funcția de manager operațional al loturilor naționale.
O altă idee, pe care suporterii au luat-o în calcul și în trecut, este Marius Niculae. „Săgeată” este director sportiv și membru în Comisia Tehnică a FRF. În plus, fostul atacant și golgheter al „câinilor” colaborează cu Clubul Sportiv Dinamo și are o școală de fotbal care se bazează pe individualizare. Pista Niculae, însă, poate acoperi exclusiv latura sportivă.