Campania „Umple golul din viața ta” a debutat în luna septembrie, iar jucătorii din Liga 1 au ajutat sute de căței din București și județul Ilfov să fie adoptați.
Playsport.ro a luat legătura cu Anca Floarea, unul dintre consilierii Biroului pentru Protecția Animalelor, care a explicat cum decurge „Umple golul din viața ta”. Până în acest moment au fost adoptați 256 dintre cățeii prezentați pe stadioanele din Liga 1.
Campania „Umple golul din viața ta” a fost un adevărat succes până acum, iar Anca Floarea anunță că acest demers va continua și în sezonul 2023/2024. Jucătorii din Liga 1 sunt încântați să intre pe teren alături de căței, iar impactul asupra publicului a fost enorm.
Campania merge bine, avem doar câțiva căței care au fost prezenți la meciuri și care n-au fost adoptați. În general au fost adoptați toți cei care au fost prezentați la meciuri. Este cea mai vizibilă campanie pentru promovarea adopțiilor. Una este să intre oamenii online, alta este să vadă cățeii în brațele jucătorilor. Campania „Umple golul din viața ta” a fost un succes până acum.
Campania va continua până la finalul sezonului și cel mai probabil va fi reluată și în sezonul următor. Am avut parte de multă susținere din partea LPF și din partea jucătorilor. N-au existat jucători care să refuze, majoritatea ne cer căței înaintea meciurilor. Noi ne ducem cu șașe-șapte căței la fiecare meci, iar uneori se întâmplă ca toți jucătorii să ne ceară un cățel pentru a intra cu el pe teren. Nu avem cum să aducem atât de mulți câini la stadion. Mereu aducem alți câini la stadion, încercăm să le oferim tuturor o șansă. Nu vrem să-i repetăm”, a spus Anca Floarea, pentru Playsport.ro.
Cățeii prezentați pe stadioanele din Liga 1 provin de la adăposturile din județul Ilfov. Recent, în această campanie s-a înscris și Adăpostul Speranța, un adăpost privat.
Jucătorii de la FCSB au vizitat cățeii și în timpul lor liber. Aceștia au încercat să promoveze campania „Umple golul din viața ta” și în afara meciurilor din Liga 1:
Niciun jucător nu a adoptat până acum, dar e cumva normal. Mi se pare o dovadă de responsabilitate. Ei sunt mereu plecați și este greu să-ți asumi un animal când nu ești acasă. Ar rămâne cățelul singur acasă, la rude sau într-un hotel pentru animale.
Jucătorii sunt mari iubitori de animale! Cei de la FCSB au venit de multe ori la sediul nostru. S-au jucat cu cățeii, s-au pozat cu ei și i-au promovat pe paginile lor”, a mai declarat Anca Floarea, pentru Playsport.ro.