Administratorul special al SC Dinamo 1948 SA a avut, sâmbătă, o intervenție la Radio Dinamo 1948, o reacție prin care a vrut să tragă un semnal de alarmă în legătură cu situația clubului după ce, pe final de 2022, judecătorul sindic a respins „Planul de reorganizare modificat cu prelungirea perioadei de implementare” elaborat și propus de administratorul judiciar- RTZ & Partners SPRL.
Iacob a declarat că sprijină ideea refacerii cât mai rapide a planului, în timp ce RTZ, cel puțin pentru moment, pare că preferă varianta apelului împotriva deciziei Tribunalului București.
În peisajul acestui subiect, Vlad Iacob a dezvăluit un episod foarte interesant din realitatea curentă a clubului. Conform administratorului special, la finalul lunii septembrie, înainte de depunerea planului modificat în fața instanței, oficialii Asociației Peluza Cătălin Hîldan și cei ai administratorului judiciar au fost așteptați la o întâlnire cu reprezentanții unor posibili investitori, un fond de investiții special format din mai mulți oameni de afaceri (12 la număr) pentru o eventuală investiție la Dinamo. Conform spuselor lui Iacob, întâlnirea a fost tratată cu neseriozitate de APCH, respectiv RTZ.
Interesul posibililor investitori ar fi fost ca un nou plan să fie aprobat cât mai repede de judecătorul sindic și, astfel, datoriile societății să fie reduse de la mai bine de 7 milioane euro, la sub două milioane.
„Mulți spun că nu există investitori, ei există, conducerile RTZ și DDB știu cine sunt și ce doresc, anume planul de reorganizare aprobat. Investitorii au invitat RTZ și DDB la discuții, în septembrie au contribuit cu 100 000 de euro la Dinamo. Pe 21 septembrie, RTZ și conducerea APCH erau așteptați la sediul fondului de investiții, în vederea depunerii unui nou plan de reorganizare, în vederea aprobării rapide. Au întârziat o oră și ne-au anunțat că s-a depus un nou plan de reorganizare, care nu a fost văzut de mine în calitate de administrator special sau de avocații investitorilor. A fost servit”, a spus Iacob, sâmbătă, la Radio Dinamo 1948.
Noul plan a cuprins conversia acțiunilor, mișcare prin care APCH ar fi devenit acționar majoritar cu peste 99% din acțiunile SC Dinamo 1948 SA. Modalitatea prin care s-a făcut această conversie a fost și motivul respingerii planului de judecătorul sindic.
Astfel, strategia însușită de APCH, RTZ și chiar deVlad Iacob în calitate de administrator special a fost blocată. Conform spuselor lui Iacob și în dezacord cu gândirea RTZ, posibilii investitori așteaptă, în continuare, conceperea unui nou plan, trecerea lui prin Adunarea Generală a Creditorilor, apoi aprobarea din partea Tribunalului București. Practic, procesul se reia, totul într-un moment în care clubul gâfâie sub presiunea datoriilor curente.
Însă pentru a avea tabloul cât mai limpede, să ne întoarcem la o declarație foarte interesantă oferită de Vlad Iacob: „Investitorii au contribuit, în septembrie, cu 100 000 de euro la Dinamo”.
PlaySport.ro a prezentat, în luna decembrie, într-un material exclusiv, dovada acestei creditări. Care vine, atenție, din partea lui Andrei Nicolescu, acționar la Rapid prin poziția sa în Academia Rapid, apropiat al antrenorului dinamovist Ovidiu Burcă. Cei doi au făcut parte din renașterea clubului giuleștean, în cadrul societății deja menționate, Academia Rapid, care în prezent este acționar, cu o cotă de sub 1% în SC FC Rapid 1923 SA, socitetatea care administrează clubul care activează în Liga 1.
Astfel, conform actelor consultate de reporterul PlaySport.ro, datate în data de 26 Septembrie 2022, la 5 zile de la întâlnirea dezvăluită de Vlad Iacob –Andrei Cristian Nicolescu a virat în conturile SC Dinamo 1948 SA, în două tranșe, suma de 415.000 lei, respectiv 15.000 euro (VEZI FACSIMIL obținut de PlaySport.ro).
În ce calitate vine demersul lui Andrei Nicolescu? În rolul de reprezentant al posibilor investitori, așa cum puncta, la acea vreme, ProSport.ro.
Numele avocatului apare în momentul în care în presă a fost dezvăluit interesul celor de la One pentru a investi la Dinamo, semn că printre oamenii de afaceri care ar forma grupul celor interesați să investească la Dinamo se află, în continuare, acționari din grupul One.
Contactat la data publicării articolului, Andrei Nicolescu nu a vrut să comenteze informațiile publicate.